Trădarea din interior

Începutu’ lu’ ’90 mă găsea instituţionalizat la… grădiniţă. În peisaj era apărută o nouă educatoare. Localnică şi foarte frumoasă. Spontan, am devenit cel mai cuminte copil din grupă 😀 . Mâncam tot din farfurie, dormeam la orele stabilite şi nu mă mai băteam cu nimeni 😀 . Îngeraş, nu alta 😀 . Bine, nu pt că aş fi emis eu pretenţii la ea, dar avea o soră cu un an mai mică decât mine, de 5 ori mai frumoasă ca ea. Eram îndrăgostit de fata aia până peste urechi. Şi cine să-mi pună o pilă mai bună ca sora mai mare?

Pe atunci mai era moda cu grădină de flori în faţa casei, între casă şi drum. Multă lumea avea chiar livadă de meri, pruni, vişini, iar la baza lor o mare varietate de flori. Cât de frumos arătau satele pe atunci… 😦 . Să mă cac împrăştiat pe mama lu’ ăla care o dat legea cu „fără spaţii îngrădite pe stradă”!!!  👿  Neam prost din pulă strâmbă  👿 .

Eh, în drum spre grădiniţă, băgam mâna prin gard ( nu îndrăzneam să sar gardul că eram linşat) şi toţi ghioceii care erau în raza mea de acţiune erau culeşi. Nu de alta, dar aveam cui duce 8) . Şi cum drumul până la grădiniţă era destul de lung, am avut de unde culege. O primit săraca fată de la mine, în doar câteva săptămâni, o roabă aproape plină de ghiocei 😆 . Evident, ăi’lalţi „mascului” n-au ezitat în a mă lua peste picior, servindu-mi clasicul: „Gagicu cu gagica! Gagicu cu gagica!” Ea era ruşinată, eu eram mândru de mine 8) .

Pe la sfârşitul lunii februarie, mi s-a zis să se prezinte cât mai repede unul din părinţi la grădiniţă. Şi pt că mama era schimbul 1, de fazan o picat tată-miu.

– Ştiţi, domnule Şimon, vrem să facem o serbare de 1 martie cu toţi copiii îmbrăcati în straie populare din toate regiunile. Dacă puteti să-i găsiţi unul la Mirciulică…

Tată-miu o sorbea pe educatoare din priviri. V-am mai zis, era faină fata, nu glumă.

– Am să caut unul, desigur.

Şi pt că l-am prins în zonă, n-o mai scăpat de gura mea. O trebuit să mă ia în ziua aia de la grădiniţă şi să mă plimbe cu el toată ziua. Când ieşeam pe poarta grădiniţei, începe şi-mi zice:

– Bă, da’ ce educatoare faină ai… Cum o cheamă?

– A. B., răspund eu.

– Aha. Bă, să nu-i spui la Vio (mama) sau ei, da’ dacă aş prinde-o, mamă-mamă ce i-aş mai face…

El îmi zicea toate astea pt că-mi ştia apucăturile şi mă tachina. Mă turam mai ceva ca o mobră când zicea cineva ceva de Vio sau bunica. Şi cum aveam noţiuni despre Mircea şi Violeta că-s căsătoriţi, clar asta nu-mi pica bine. Simţindu-mă trădat, cum am ajuns acasă, cum l-am dat în gât la Vio.

Mamă-mea o înţeles gluma, dar cam cu jumătate de ureche. În sensul că-i cam stătea în gât. Eh, ca să mă simt pe deplin răzbunat, cui credeţi că i-am mai povestit eu? 😆  A doua zi, cine credeţi că era băgat în sedinţă la grădiniţă? 😆

– Domnu’ Şimon, vă par genul de persoană care să facă aşa şi pe dincolo? Dacă v-am lăsat impresia asta, să ştiţi că vă înşelaţi amarnic!

Şi îi turuia educatoarea mea la tată-miu şi vrute şi nevrute. Fără să-l înjure, pt că era pocăită. Dar metaforic, tot l-o umplut de carne 😆 . El nu prea avea cum să-i explice că de fapt el o încercat să mă tachineze. În fond, ar fi sunat cam cusut cu aţă albă. Resemnat, cu capul în pământ, schimbând culorile la faţă ca semaforul, îşi primea înzecit pedeapsa pt gramul de meschinitate ce mi l-o dozat.

Eh, şi pt că tot am amintit de serbarea aia, iată-mă în ţoale de moroşan:

Don Juan de Urecheado 8) şi Oana, vecina de la bloc.