Bucurii în zodia becului

Am bătut azi Giarmata cu 6-1. În prima repriză, raportul ocaziilor a fost 8-0 pentru Poli. Scorul, 1-1. Fotbalul are un farmec aparte. Acest gen de situații le găsești atât de des încât, prin prisma rezultatului, toate trec nevăzute, zi de zi, pentru că rezultatul final e cel care contează.

Eram atât de convins că vom câștiga încât am băut în avans în cinstea victoriei ce a urmat. Și aici a venit reversul medaliei. Am țopăit de nebun la fiecare gol pe care l-am marcat, chiar dacă două au fost din penalty ( clare amândouă, și totuși, poate eu sunt subiectiv). Dar fiind la 350 de km de stadion, fără cineva care să simtă același lucru lângă mine, fizic, m-a cam băgat într-o ceață în care am ajuns să-mi reconsider sentimentele. Mă bucur prea mult?! Exagerez din cauza distanței?! Să mă bată cucu’ dacă știu!

Sentimentul ăsta de bucurie, e foarte ampulea. Oricât s-ar chinui soția – și chiar își dă silința – să-l împărtășească, mă simt de parcă am descoperit becul prin anul 200, înainte de Hristos. Îmi folosește mie și atât! Am un zâmbet tâmp pe față pe care nu mi-l pot șterge. Dacă aș fi un tip egoist, m-aș mulțumi cu atât! Dar orice bucurie, dacă nu o împărtășesc cu cei din jur, își cam pierde jumătate din valoare. Așa mi-s io, n-am ce-i face.

Înainte să-mi dau două palme prin care-mi revin la dilemele cotidiene, îmi spun în șoaptă: „Las’ că vineri avem meci în deplasare la Cugir. Acolo sigur o să fie altfel!” Normal că o să fie altfel. 5 puncte avans acum, cu o victorie ne desprindem la 8 și liga a doua se vede din ce în ce mai clar. E greu. Știu! Nu atât pentru mine, că eu o să beau și de-i bine și de nu, dar pentru jucători. Ei sunt cei care au (ne)fericitul statut de a-mi face mie weekendul mai bun. Dar chiar și de ieșim victorioși de sub Drăgana, eu oare la fel de prost o să mă simt în fericirea mea?!

PS: Golul lui Vucea

Certificatele verzi. De ce le plătim noi, consumatorii?

O mică introducere în lumea certificatelor verzi e cât se poate de necesară. Ce sunt certificatele astea verzi?

Valoarea Certificatelor Verzi reprezintă un câștig suplimentar primit de producători pentru “energia curată” pe care o livrează în rețele

E o chestie care mă frământă de ceva timp și oricum aș privi-o, mereu îmi dă cu virgulă. Înțeleg că trebuie să consum energie verde și nepoluantă, dar de aici și până la a plăti eu extra pentru MW, e cale al dracului de lungă. Mi se pare complet ilogic! Mai corect mi se pare să plătesc megawații care provin din surse poluante. De ce? Hai să o despicăm un pic.

Statul zice că trebuiesc ajutați producătorii „verzi” și au obligat furnizorii că cumpere energia produsă de aceștia. Foarte corect până aici, ai zice la o primă vedere a situației. Dar să ne gândim la cazul următor:

Firma F face o investiție în eoliene, să zicem. Investiție mare, nu zic că nu, dar nu înzecit mai mare ca retehnologizarea producătorului D, care produce energie din surse poluante. Odată instalată, investiția lui F începe să producă energia la un cost de-a dreptul revoltător pentru D. F nu are nevoie de materie primă, nu are sute/mii de angajați, nu nimic. Dar la vânzare în piață, unde vinde și D, îl poate vinde la prețul lui D.

Deci bani de unde să-și amortizeze investiția există, prin urmare, de ce mai are nevoie de ajutor prin certificate verzi?! De ce să le mai dăm și noi bani în plus, când raportul cost-preț e subunitar?! Ca să ne trezim în situații în care ei vând energia în Bulgaria, Serbia, Ungaria la prețuri penibile de-a dreptul, știind că ei oricum vor primi de la mine bani pe certificatele verzi? Cu alte cuvinte, hai să le plătim noi factura de curent a țărilor vecine, că avem salarii de mii de euro, ne curge lapte și miere la robinete, iar fiecare român are cel puțin 4 case de vacanță!

În plus, peste tot în lume, poluatorul plătește și nu invers! WTF, România, WTFF?!

 

 

Nimicul aducător de puncte

Deși eram la un eveniment, sâmbătă seara m-o mâncat în cur să urmăresc meciul României cu nord irlandezii.

Adevărul e că noi, românii, suferim de-un masochism fără egal. Știm din experiența ultimilor ani nimicul ce va urma să se desfășoare pe dreptunghiul verde, și totuși, înaintea fiecărui meci al naționalei, ne ambalăm ca un Trabant la deal. Ne umplem sufletul cu speranțe doar ca să irosim 90 de minute din viață. Continuă lectura

BOR și exclusivismul

Am spus-o și am s-o repet întruna: religia și credința în divinitate sunt două linii paralele, aflate în universuri diferite. Iar BOR nu face notă discordantă.

Urmează să mă însor peste două luni și ca membru cotizant la Biserica Ortodoxă Română, mi-am dorit să fiu cununat de preotul care m-a botezat. Înainte de a încerca să comunic cu părintele, vară-mea ( prin mariaj) mi-o dezumflat roțile la sanie!

– Și noi am vrut, dar nu s-a putut!

– Cum nu?! întreb mirat.

– Trebuia să treacă văru’-tu la ortodoxism.

Să nu cununi ortodox cu catolic, până ce nu-și schimbă catolicul religia! Parcă am trecut de evul mediu…

– Imposibil! Preotul meu v-o refuzat?!

– Nu el personal. Interdicția vine de mai sus, pe scara ierarhică!

Nu am vrut să cred, deoarece am avut caz concret cu doar doi ani înainte! Ce-i drept, sub altă Mitropolie, dar în cadrul aceluiași BOR.

– Trebuie să fie o eroare pe undeva! continui eu ferm.

– Nu-i nici o eroare.

– Păi Tibi cu Oana de ce n-au întâmpinat probleme?

Închei discuția. După ceva timp, primesc aceleași semnale de la mai multe cupluri mixte: „N-o să se întâmple!” Îmi propun să vorbesc cu preotul meu pe tema asta, dar o prietenă de familie mi-o ia înainte, și-l abordează în numele meu. „Dacă ar fi după mine, l-aș cununa pe Miștotică în secunda doi! Dar îmi pierd locul și oamenii.” a fost răspunsul său. „Să facă o cerere la Mitropolie, că poate i se aprobă”.

Sun la Mitropolia Banatului ca să văd când și cum se procedează. Să nu bat drumul degeaba din Târgu Mureș, într-o zi în care ei au ușa închisă pentru te miri ce.

– Bună ziua. Miștotică la aparat. Aș vrea să depun o cerere ca să mă pot cununa religios într-o biserică ortodoxă, cu mândra-mi catolică. Îmi puteți spu…

– Nu se poate! mi-o taie vocea de la celălalt capăt al firului.

– Cum să nu se poată?! întreb de-a dreptul iritat.

– Nu știu care preot v-a îndrumat să faceți pasul ăsta, dar țin să vă anunț că există o decizie de sinod, care interzice ferm cununiile mixte!

– Vă mulțumesc pentru informație! răspund cu un dezgust palpabil.

Soluția aleasă: mă cunun la catolici, că ăștia nu-mi cer să-mi schimb religia. Ei, în schimb, vin cu altă condiție: primul copil să fie catolic. Deci, nu-i așa mult o soluție cât mai degrabă un compromis. Unul pe care-l fac de dragul mândrei, nicidecum pentru familie, prieteni sau vreo biserică.

Așadar, religia nu face decât să manipuleze credința omului. Că vorbim de ortodoxism, catolicism, iudeism sau islamism, toate par a avea aceeași idee de bază: noi SAU ei – alege! Nu există cale de mijloc, nu există loc pentru toată lumea sub cerul ăsta mare. Ipocrizie în formă pură. „Iubește-ți aproapele” devine literar, bazat pe culoarea religioasă. Exclusivismul ăsta duce înspre încrâncenare și fanatism pe alocuri. Grotesc, barbar, inuman până la urmă.

Dacă până acum, deși nu eram un fan al credinței, îmi era oarecum indiferentă apartenența la ortodoxism, de azi o reneg.

Mai o zi de așteptat

De la sfârșitul turului de campionat, știam că ne așteaptă un debut foarte greu de retur. CS Ghiroda în prima etapă, Ripensia în a doua. Primul, ca să fiu sincer, nu mi-a produs cine știe ce emoții. Eram convins că o să câștigăm. Dar meciul cu Ripensia e unul de care pe care. Orice rezultat este posibil. Iar asta o știm toți. Un element în plus: se joacă pe Dan Păltinișanu!

De aici și toată agitația de săptămâna asta prin Timișoara. Orașul împânzit cu flyere și bannere, toate anunțând derby-ul. Sângele-mi fierbe. Cu o victorie, noi ne putem distanța de ei la 4 puncte și pornim cu încredere maximă spre barajul ligii a treia.

Nu este o întâlnire oarecare, ci o încleștare între două perspective diferite, dar care-și propun același lucru: liga întâi! Politehnica și a sa viziune „fără patroni!”, Ripensia cu un investitor ambițios. Ambele cluburi sunt bine organizate, fără prea mulți „meseriași” care consumă oxigenul degeaba, cum se întâmplă pe la alte cluburi.

De la 350 km depărtare, simt că tâmpesc pentru că nu pot ajunge la meci. Am o singură soluție: transmisia online. Și când mă gândesc că am așteptat 3 luni… Ca să nu mai zic de săptămâna asta care, parcă numai să-mi facă în ciudă, a bătut pasul pe loc. Am făcut de toate pentru a grăbi timpul. Se vede și pe blog, la o adică. Dar mai e o singură zi. UNA și vom afla deznodământul!

Înainte Politehnica!

Nunți, bărbați și femei

– Iar am avut un vis urât legat de nuntă. Tu nu ai avut până acuma?

– Nu.

– Tu nu ești mai deloc implicat în organizarea nunților!

– Cum să nu?! răspund mirat, deși știam că n-am cum s-o conving de contrariu.

– Știi cum vor fi decorate scaunele? Mi-ai văzut buchetul? Dar torturile? Știi ce flori o să avem? Și mai zici că ești implicat…

Râdem amândoi, dar ea mai degrabă cu jumătate de gură. Era 7 jumate azi dimineață, când ea mă bombarda cu întrebările. Am apucat să beau doar o gură de cafea. Nici măcar nu aveam ochii bine deschiși.

Ce nu pricep femeile, în general, e că niciodată, dar absolut niciodată! bărbații nu vor fi pasionați de „designul” unei nunți. Nici măcar atunci când vine vorba de propria nuntă! Noi avem altele pe cap: să fie mâncarea bună, ospătarii atenți, muzica de calitate, băutura rece și din belșug. Eventual, la capitolul invitații mai comunicăm ce nu ne-ar place. Dar în rest, chiar nu ne interesează! Nu este punctul nostru forte și preferăm să nu ne băgăm nasul. La câte nunți am fost la viața mea, încă nu m-am lovit de situația în care un individ, și el participant, să-mi spună: „Cât de ampulea e decorată sala cu baloanele alea ovale! Nu pușcă, dom’le, draperiile alea portocalii cu scaunele albe! Ei nu văd că podeaua-i maro?! Să nu mai zic de cum sunt aranjate florile pe mese… Asta nu e nuntă! E o catastrofă vizuală și-un afront adus invitaților!”

Mândra are un catalog, gros de 10 țanti, plin cu poze decorative. Dacă eu aș avea un asemenea catalog, Viola ar trebui să-și ridice întrebări serioase privind orientarea sexuală a viitorului soț.