Evaluarea unui coleg

Azi a trebuit să predau o evaluare ( în engleză), atât profesională cât şi personală, a unui angajat relativ nou ( 5 luni). Mi-am scremut creierii să fiu cât mai elegant în exprimare ( după tot ce-am pătimit cu el) şi asta am trimis:

Hi all,

I’m writing you about M***** and his role in our company. When we hired him, I knew he was a beginner and I’ve given him chances upon chances upon chances, just to prove that he has at least the ambition to learn. And I have really been the mother of all patience in the world. I’ve even given him homework, just so that he could learn something. All for naught, though.

The guy lacks elementary logic! He has no idea what’s being asked of him to do, doesn’t grasp concepts he just has to implement with an example right in front of him and no inclination to anything remotely close to programming. Everything that I gave him to work on I ended up doing it for him.

He also lacks communication skills. Yesterday, he wasn’t able to explain to O***** how the H*** orders process should go. All he had to say was: you select H***, input the PO number and you’ll get a csv file back. He mumbled for ten minutes about variables and read php code to her! This is the kind of thing that dumbs you down, just for being in the same room when it happens.

Honestly, I’m fairly confident that he is the most simple minded functional person I’ve ever laid eyes upon. May God have mercy on his soul!

Totodată m-am hotărât să dau şi un mic test psiho la următoarele interviuri, pentru că nu se mai poate!

Scurtă despre RCA-uri

Că tot e tărăboiul păcii pe tema asta, pe mine m-a șocat întotdeauna prostia cu asiguratul mașinii. Înțeleg nevoia de RCA, dar de ce să aibe mașina și nu șoferul? Ce legătură are mașina (CP, cilindreea) cu talentul meu șofericesc?! Dacă sunt tâmpit, pot să fac slalom în trafic și cu o ascuțitoare ce are motor de 1,2l și sunt la fel de predispus la accidente, indiferent de mașina cu care merg sau anul în care m-am născut. Bine că se poate ca bunica, ce n-o stat nici măcar pe scaunul din față într-o mașină, să aibe legal un automobil asigurat.

Nu înțeleg de ce naiba nu se implementează un sistem simplu, în care se face asigurarea pe individ. Și dacă am două sau mai multe categorii, să am posibilitatea să-mi asigur ce vreau, pe perioada care o vreau. Dacă o să conduc doar autobuze, și aia doar în primele 8 zile ale anului, să nu fiu obligat să-mi fac asigurare pentru A, B, C și C+E sau să-mi bage sub nas un an întreg de asigurare. Și dacă n-am accidente, să mi se mai scadă naibii din tarif, nu să rămân la o sumă fixă. Iar dacă mi-s tembel și fac 10 accidente pe an, să-mi pună un RCA pentru care să fiu nevoit să-mi pun o ipotecă pe casă.

Și ca să previn întrebarea cu „evidența accidentelor”, să rămânem la domeniul bancar: lista rău platnicilor vă spune ceva? Ce căcat e așa de complicat?!

 

Căcatul din gura unui vierme pe nume Ponta

În urmă cu vreo 15 ani, în urma unui accident pe lângă casă, tată-miu și-a zdrobit călcâiul. Nu și-a mai revenit complet de atunci. Colac peste pupăză, s-a mai trezit cu o problemă. Nu poate sta în picioare mai mult de o oră, că încep durerile și i se umflă picioarele ca la o femeie gravidă. În momentele alea, singurul lucru care îi alină durerea și-i dezumflă picioarele e să se întindă pe pat.

Azi, în timp ce răsfoiam twitterul, văd o declarație de-a lui Ponta care mi-a ridicat tensiunea la 220 instant: „Îmi pare rău pentru acele cozi ( n.m. alegerile din 2014), pe care însă ulterior am aflat că nu le-am făcut eu, ci cei care se așezau de două ori, de trei ori, de patru ori la rând, ca sa fie cozi, să se arate la televizor.

De ce mi-a sărit muștarul? Pentru că tată-miu, cu problemele sale de picioare, a stat 9 ore și jumătate ca să poată să voteze, la Stuttgart. Și nu pentru că e un „trădător care a fugit din țară la mai bine” cum vă place vouă să-i alintați pe românii plecați din țară, ci pentru că e șofer de tir și l-au prins alegerile într-o parcare, între Stuttgart și Karlsruhe. După o oră de umilință și dureri, ar fi vrut să plece înapoi la tir. L-au oprit din drum alți alegători, care din pură întâmplare, aveau un scăunel pliabil în portbagajul mașinii și i l-au dat ca măcar să nu i se umfle picioarele și mai tare.

Cum îți permiți, băi vierme, să-ți bați joc de el cu asemenea afirmații?! Cine, mă-ta, te crezi?! Ai același tupeu jegos să faci afirmația asta, față în față cu el, doar voi doi? Nu e o fire agresivă, dar bag mâna-n foc că ți-ar trage o flegmă între ochi în secunda unu! Pentru că asta e tot ce mai meriți, de la toată societatea românească! Dacă până acum te consideram un Pinocchio patetic pentru tot ce scoteai pe gură, acum de-a dreptul mi-e silă de tine. Și îți doresc să ai parte zilnic de aceleași chinuri pe care le-o avut el în ziua aia, cât a stat la coadă să voteze.

 

Despre simțul și datoria civică a votului. Sau de ce nu să letsvote.ro

Văd că există o inițiativă a unor indivizi influenți pe partea de soșiăl midia numită letsvote. Până și numele e bine gândit, pentru că se adresează generației tinere, romglezată, pe care o cam doare la patină de vot. Dacă mergeți pe link, o să găsiți un șir de indivizi, mai mult sau mai puțin cunoscuți, care propovăduiesc mersul la vot pentru că e de datoria și responsabilitatea fiecăruia într-o democrație.

Hai să vă explic de ce e proastă abordarea asta.

Continuă lectura

Despre comentatori, cu silă

Nu exista pe lumea asta mare, comentatori mai scârboși ca cei de la protv, în frunte cu Mironică. Au căcații ăștia un stil din ăla grețos, în care indiferent de meciul și sportul transmis, fac ei o conexiune cu #muieSteaua sau #duieMinamo. E un „must have” în fișa postului. Înțeleg de unde vine rahatul ăsta, la o adică. Și-au dat seama unii, că-n țara asta mare a noastră, 85% dintre cei care se uită la meciuri la tv „țin” cu clonele comuniste și e bine să le lingă cumva orgoliul în cur, pentru a-i fideliza. Pe mine mă deranjează atât de mult reclama asta mascată încât le doresc să moară sugându-mi ciorapii în timp ce-i fute un cal în ochi! Ca și echipelor respective, de altfel.

Nu că ceilalți comentatori români ar fi crema în domeniul ăsta. Sunt destui care au preluat ideea asta „magnifică” de la proteviști și propagă căcatul până în străfundurile audio-vizualului. Ce nu-i interesează pe muiștii ăștia, dar deloc!, e efectul manevrei lor, mai ales în rândul copiilor care abia încep familiarizarea cu sportul. Cine dracu’ să mai susțină Delta Tulcea, Armătura Zalău, Olt Slatina, Ceahlăul Piatra Neamț, Unirea Slobozia, ș.a.m.d. când ți se pompează căcatul pe gât și ți se spune că-i ciocolată de lux?! Nici aparatul de propagandă comunist n-o fost în stare de așa ceva. Apoi, de ipocriți ce sunt, laudă pe un ton aproape lacrimogen suporterii echipelor din afara mainstreamului fotbalistic. Păi să nu le bagi pula-n ureche până le iese pe nas?!

O altă chestie ce mă scârbește la papagalii ăștia ce-și spun „comentatori”, e apologia fotbalului modern. Culmea e că n-au nici o treabă argumentele invocate cu fotbalul modern. Fotbalul modern înseamnă BANI. Cât mai mulți BANI! Salarii de zeci de milioane de euro, transferuri de sute de milioane de euro și prețuri la bilete cât salariul pe o lună întreagă de muncă. La fiecare fază mai de doamne ajută, spun instantaneu: „Ce viteză de joc/ce joc de pase/ce intervenție/ce șut!!! Asta înseamnă fotbalul modern!” O pulă! Asta înseamnă o echipă bine închegată, omogenă. Chestiile astea se antrenează, n-au nici o legătură cu sutele de milioane de euro pompate în mofturile unor persoane. Sincer acuma, pentru un salariu de 60.000 de € anual, mă aștept să nu existe șut pe lângă poartă în fotbal! Când aud că după o dublă dată de un atacant, încep cu „merită salariul de X milioane de euro ce-l are la club” îmi vine să vomit!

Aseară, decât să-mi chinui timpanele cu protv-ul, am preferat să mă uit a doua oară la Californication. De aia zic, dacă în România s-ar introduce CONTRA COST opțiunea de a urmări meciul fără comentariu ( există în Germania de exemplu), doar cu sunetul ambiental de pe stadion, aș face ceea ce urăsc cel mai mult pe lumea asta: aș aștepta la coadă să plătesc!

 

Bucurii în zodia becului

Am bătut azi Giarmata cu 6-1. În prima repriză, raportul ocaziilor a fost 8-0 pentru Poli. Scorul, 1-1. Fotbalul are un farmec aparte. Acest gen de situații le găsești atât de des încât, prin prisma rezultatului, toate trec nevăzute, zi de zi, pentru că rezultatul final e cel care contează.

Eram atât de convins că vom câștiga încât am băut în avans în cinstea victoriei ce a urmat. Și aici a venit reversul medaliei. Am țopăit de nebun la fiecare gol pe care l-am marcat, chiar dacă două au fost din penalty ( clare amândouă, și totuși, poate eu sunt subiectiv). Dar fiind la 350 de km de stadion, fără cineva care să simtă același lucru lângă mine, fizic, m-a cam băgat într-o ceață în care am ajuns să-mi reconsider sentimentele. Mă bucur prea mult?! Exagerez din cauza distanței?! Să mă bată cucu’ dacă știu!

Sentimentul ăsta de bucurie, e foarte ampulea. Oricât s-ar chinui soția – și chiar își dă silința – să-l împărtășească, mă simt de parcă am descoperit becul prin anul 200, înainte de Hristos. Îmi folosește mie și atât! Am un zâmbet tâmp pe față pe care nu mi-l pot șterge. Dacă aș fi un tip egoist, m-aș mulțumi cu atât! Dar orice bucurie, dacă nu o împărtășesc cu cei din jur, își cam pierde jumătate din valoare. Așa mi-s io, n-am ce-i face.

Înainte să-mi dau două palme prin care-mi revin la dilemele cotidiene, îmi spun în șoaptă: „Las’ că vineri avem meci în deplasare la Cugir. Acolo sigur o să fie altfel!” Normal că o să fie altfel. 5 puncte avans acum, cu o victorie ne desprindem la 8 și liga a doua se vede din ce în ce mai clar. E greu. Știu! Nu atât pentru mine, că eu o să beau și de-i bine și de nu, dar pentru jucători. Ei sunt cei care au (ne)fericitul statut de a-mi face mie weekendul mai bun. Dar chiar și de ieșim victorioși de sub Drăgana, eu oare la fel de prost o să mă simt în fericirea mea?!

PS: Golul lui Vucea