Miliţianu’ ‘telijent

   Nu ştiu câţi dintre voi cunosc stupiditatea unor reguli de pe vremea împuşcatului, dar una dintre ele suna cam aşa: cu maşina firmei, n-ai voie să circuli fără să cari ceva. Şi cum maşinile personale erau rara avis, ca să mergi din punctul X până în punctul Y, foloseai maşina de firmă. Ca să nu mai spun că astea erau scutite de o altă tâmpenie din vremurile alea, regula numerelor în weekend. Sâmbăta circualu doar maşinile cu numere pare – 2 TM 2808 ( Mirela lu’ tată-miu) – , iar duminica cele cu numere impare – 2 TM 2809 – .

Multă lume „fenta” prima regulă descrisă, mâzgălind o foaie de parcurs cu destinaţia lor finală, iar la capitolul cărat, fiecare inventa ceva. De exemplu, ‘nea Baican folosea paie. Alţii puneau o roabă de nisip. Alţii cărau lopeţi. Înţelegeţi voi unde bat.

Ei bine, într-o zi cu soare, Ion Gherghinescu ( tata socru’ cum îi spuneam eu prin ’87), fie-i ţărâna uşoară, s-o urcat într-un Saviem şi o plecat fără să-şi facă foaie de parcurs sau să pună ceva în remorcă. „Baş pe mine o să mă oprească miliţia…” şi-o fi spus el sarcastic. Dar, pentru că viaţa-i curvă, undeva pe la Caransebeş, un miliţian îl trage pe dreapta.

– Unde mergi?

– La X.

Miliţianu’ se uită la Saviem, vede obloanele duble şi ca să nu se mai caţere îl întreabă pe tata socru’:

– Şi ce cari?

Ăsta fără să ezite, îi spune sec:

– Oxigen vrac.

– Ai noroc, că de erai gol, beleai pula!

Vă ţineţi voi după galeria lu’ Oltchim?

Prin decembrie 2012, în Serbia s-a ţinut CE de handbal feminin. România juca în grupa de la Vîrşeţ. După o previzibilă dar dificilă victorie împotriva Islandei, a venit o remiză împotriva Rusiei. Asta după ce am avut norocul să prindem Rusia în a mai slabă zi a ei din tot turneul şi am condus cu 5 goluri la pauză! Eniuei, într-o graţioasă zi de vineri, jucam decisivul împotriva Muntenegrului. Miercuri seara, pe la urechile mele vine informaţia conform căreia, aş avea cu ce să merg şi eu la meci. Totul părea mai frumos ca-n poveşti.

Continuă lectura

Eu, acum vreo 3 ani

La majorat, am primit un cadou de la ‘nea Chichilă total inadecvat. Dar mesajul care l-a însoţit + gestul mi-a smuls un râs aproape isteric. Am primit un TIR. Jucărie, desigur. „Eu ţi-am luat maşină! Să vedem dacă tac-tu îţi dă un cadou mai bun!”.

Trecut-au anii, iar TIR-ul meu a rămas pe post de exponată, în ambalajul său original. Asta până într-o zi cu soare, când a venit un verişor ( 5 sau 6 ani pe atunci) în vizită la mine şi l-o văzut. Here’s what happened:

Desigur, după dezbateri îndelungate şi finalmente, ameninţări din partea lu’ mamă-mea, am cedat. În mai puţin de-o oră, TIR-ul a fost făcut zob!

precious

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto via http://9gag.com

Un meci cu Nădragu

Ştiu că nu am mai scris cam de ceva timp pe aici. Ocupat cu munca, lenea inumană şi alte scuze de genu’ aşteaptă să fie folosite. Revin cu vorba mătuşii Ghenia „porcu’ găseşte baltă”.

Ieri, după mult timp, Poli o avut meci în nocturnă. Moment propice de sărbătorit, în stil ultra desigur. Ce a însemnat asta? Păi să aruncăm un ochi pe:

Poli – Nădrag

În timp ce priveam atmosfera creată-n juru-mi, am fost lovit de un val imens de sentimente din tolba unui trecut ce pare dintr-o altă viaţă. La acest lucru e foarte probabil să fi contribuit şi cele două beri ce-mi „gâghilară” gâtul în prima repriză.

Şi un concurs mic: Find me!

 

PS: Bunul prieten D n-are drept de joc la acest concurs.

Baia Mare away (II)

… o experienţă din asta îţi schimbă complet viziunea. Am găsit şi răspunsul la o întrebare foarte vechea de-a mea, legată de băieţii de la Fans ( FC Naţional). Mă întrebam ce-i poate motiva pe oamenii ăia, fiind mereu aceiaşi 8-9 indivizi. Şi acasă, şi-n deplasare.

Trecem de Ronaţ triaj, iar pe uşă apare naşu’. Ca o mică paranteză, ăsta are celebra moacă a controlorului de Ilva. Ca o paranteză la paranteză, în Ilva Mică ( BN) îs 2 tipuri de oameni: controlori de tren şi plecaţi în Spania.

Continuă lectura