Cuvinte luate din gură

Cândva prin februarie, într-o sâmbătă, jenat de stratul de jeg de pe mașină, mă hotărăsc să mă îndrept spre o spălătorie auto. Cu toate că afară era înnorat și chiar aveam senzația că stă să plouă.

Pentru că soția era la birou să rezolve chestii, încep cu vrăjeala:

– Richie, vrei să mergem la plimbare?

– NU!

Un scurt context: fiu-miu trece printr-o perioadă în care schimbarea status quo-ului e pedeapsa supremă. Dacă stăm în casă, nu vrea să iasă la plimbare. Dacă suntem la plimbare, nu vrea să mergem acasă. Nici măcar să se dea jos din scăunel din mașină, odată ajunși la destinație, nu vrea! Și detestă să stea în el! Iar când zic nu vrea, mă refer la plânsete, urlete și proverbiala fugă de părinți. La cei 2 ani și jumătate ai săi, chiar crede că poate să alerge mai rapid ca noi 😆 .

– Hai, că mergem și pe la magazin și îți cumpăr un ou Kinder!

– NU!

– Hai, că te las la volan și poți să claxonezi!

– NU!

– Hai, că după ce spălăm mașina, mergem la mami la birou!

– DAAAAAAA!

Îl îmbrac și îl încalț rapid, arunc o geacă pe mine și cobor scările cu el în brațe, pe un pas mai repejor, nu cumva să se răzgândescă. De obicei, dacă se răzgândește până ajungem la ușa blocului, facem o piruetă de 180 de grade și asta e! Dar de data asta, a fost ok. Ajuns la mașină, îl bag în scăunel, culmea, nu protestează, după care ridic tetiera de la scaunul din dreapta, să vadă mai bine drumul. E mai relaxat așa. Dar, n-am apucat să fac 500 de metri că un tolomac îmi taie calea, băgându-se brusc de pe banda a doua pe prima, eu fiind nevoit să frânez ca să nu ne tamponăm. Și când să zic ceva, aud de pe bancheta din spate:

– Pizda mă-tii!

Reclame

Dăncilă și Trump, românii și americanii

În ultima vreme am impresia că ne-am luat la întrecere cu americanii. Și nu în sensul bun al cuvântului. Cele două nume din titlu, la o primă vedere, ai zice că n-au ce căuta nici măcar pe același continent, darămite în același articol. Însă, dacă trec un pic prin revistă cele două personaje, noi nu doar copiem ce-au ei mai prost, dar îl și ridicăm la rang de artă. Continuă lectura

Mult zgomot despre nimic

S-a trezit o tanti comentând pe feisbuc. Ca multe alte tanti care scriu comentariile alea ce te fac să-ți dai palme pentru că te-o mâncat în cur să deschizi feisbucul. Sau ca Olivia Steer, că tot și-a dat recent măsura analfabetismului funcțional. Ei bine, pentru că tanti asta e membră de partid, a început torentul în „presă”. Și cum în mod evident scoaterea din context e sport național în presă, mai un pic și femeia asta era arsă pe rug pentru „comunism cronic iremediabil”. Continuă lectura

Să îți bagi și să îți scoti

De când am devenit semi-responsabil, îmi este foarte greu să mai bag câte o deplasare. De obicei, și când mai dau câte o tură pe la părinți, o programez cam pe când are Poli meci acasă, că nah, să văd și eu câte un meci, pe viu, de pe stadion.

Dar, uneori, deplasările se apropie de Tg Mureș și atunci îmi fac planuri de participare. De exemplu, sub pretextul unui rodaj al mașinii noi, am băgat o deplasare la Suceava. La Sepsi, când erau în B, tot așa. Sau la Cugir, când eram în C.

Ei bine, etapa următoare Poli are meci cu U Cluj. Prilej excepțional să fac o excursie în acest Bora Bora al României, mai ales că îmi doresc să îl iau și pe Richie în prima lui deplasare. Și în timp ce eu îmi calculam traseu, vizite pe la neamurile soției și câți litri de bere o să beau după victorie, vine, pe surse și ca un fulger: meciul e luni de la ora 17:30. Păi să nu îți bagi pensula prin gurițele din televiziunile sportive care îmi fut mie și altor 300 de timișoreni planurile pe weekendul ce stă să vină?!

Deja trebuie să bag concediu pe luni, să merg cu mașina singur, să amân debutul lui Richie în deplasare și să fiu apt marți la 7 dimineața de muncă. Și dacă batem la scor nu pot sărbători. Că ajung pe la 22:30 acasă, că la noi în România, 100 de km se fac în 2 ore, chiar dacă pe 50 de km ai autostradă!

Și atunci stau și mă întreb cât de jigodii sunt toți pseudo jurnaliștii sportivi din televiziuni care mai că se dau de ceasul morții să plângă pe umerii fotbalului românesc cu ale stadioane goale pentru ca apoi să programeze meciuri în zile și la ore la care mai toată lumea e fie la muncă, fie prinsă în trafic în drum spre casă?!

Cam la fel de jigodii ca PSD-UL.

Copil fiind, prostii făceam

Nu prea mai contează ce. Că vorbim despre spart geamuri, furat prune de la vecini sau fumat. Cel mai nașpa moment era când eram prins în fapt.

În funcție de cine și cum mă prindea, urma binecunoscuta tactică defensivă pentru evitarea bătăii părintești, că așa am fost eu crescut, mai cu palete și curele. Dacă era un cunoscut, zbang, dintr-odată deveneam copilul model. Spălam toate vasele, dădeam cu aspiratorul și ștergeam praful înainte că ai mei să ajungă acasă. După care, de cele mai multe ori, o zbungheam către moșie ( casa bunicilor). Evident, discuțiile cu bunicii erau cât mai departe de trăsnaia făcută.

Poate că nu veneau ai mei după mine în ziua respectivă, uneori veneau după vreo 3 sau 4 zile, dar când aveam primul contact cu ei, eram mieros și victimă concomitent. Și niciodată nu îi lăsam pe ei să devină inițiatori de discuție. Ziceam de toate și puneam sute de întrebări la foc automat. Doar-doar să nu mă întrebe de prostia făcută.

Rareori, când erau trecute multe zile de la faptă și gravitatea era aproape inexistentă, tehnica mă scăpa. Dar de cele mai multe ori, privirea serioasă a părinților, coroborată cu întrebarea păcătoasă porneau bulgărele numit izbăvirea prin bătaie.

Dar, odată cu trecerea anilor, am început să fiu bărbat, să îmi revizuiesc comportamentul și să îmi asum tot ceea ce fac. Mai ales tâmpeniile!

Totuși nu pot să nu remarc cât de similar se comportă Dragnea cu Miștotică în plină copilărie. El nu spală vase și nu șterge praful, dar dă niște creșteri salariale, se ascunde zile bune după faptă și când în sfârșit apare, bate câmpii, se victimizează, refuză întrebarea și responsabilitatea!

Dacă unui copil speriat i se mai poate trece cu vederea un astfel de comportament, unui adult niciodată! În special unuia care conduce, din umbră, o țară!

O știți pe aia cu huliganii?

De când democrația și România, de la politicienii noștri dragi a pornit un reflex dezvoltat de toată nația. Dacă nu e o crimă-viol în Vaslui, atunci huliganii sunt de vină! Și cine sunt huliganii pe care dăm vina? Suporterii.

Primul care a scos sintagma a fost împușcatul, la revoluție. „Elemente huliganice la Timișoara”. Apoi, fiindcă nu a prins sintagma, s-a trecut la varianta mioritică de golani. Când sensul cuvântului a fost deturnat, s-a revenit la huligani.

Evident că acum, orice fel de violență apare în societate e din cauza huliganilor, de aia ne și așteptăm că după câteva ore să vină știrea cu sintagma: „…reținuți sunt suporteri ai echipei …”. E evident că unii suporteri sunt violenți așa cum e evident că unii oameni care stau la bloc sunt violenți, la fel de evident că și unii șoferi sunt violenți, că unii părinți, etc. De ce pula mea nu face presa titluri de genul: „…reținuți stau la bloc”? Ce treabă are sula cu prefectura?!

Centenarul la români

Cum îți dai seama că România nu prea îşi merită condiția de ţară?! În anul 100 al existenței sale, nici guvernul şi nici parlamentul nu au prezentat un plan concret de sărbătorire a centenarului, iar o companie precum Penny are o campanie mai eficientă ca întreg statul român.

Jenant, penibil şi caracteristic până în măduva naţiei. Înțeleg să nu ai gram de viziune ca politician român, agramat şi cu doctorat la FF, dar nici măcar o chermeză lunară să nu pregătești pentru poporul care are în ADN deviza „motiv să fie că noi sărbătorim”?