Cuvinte luate din gură

Cândva prin februarie, într-o sâmbătă, jenat de stratul de jeg de pe mașină, mă hotărăsc să mă îndrept spre o spălătorie auto. Cu toate că afară era înnorat și chiar aveam senzația că stă să plouă.

Pentru că soția era la birou să rezolve chestii, încep cu vrăjeala:

– Richie, vrei să mergem la plimbare?

– NU!

Un scurt context: fiu-miu trece printr-o perioadă în care schimbarea status quo-ului e pedeapsa supremă. Dacă stăm în casă, nu vrea să iasă la plimbare. Dacă suntem la plimbare, nu vrea să mergem acasă. Nici măcar să se dea jos din scăunel din mașină, odată ajunși la destinație, nu vrea! Și detestă să stea în el! Iar când zic nu vrea, mă refer la plânsete, urlete și proverbiala fugă de părinți. La cei 2 ani și jumătate ai săi, chiar crede că poate să alerge mai rapid ca noi 😆 .

– Hai, că mergem și pe la magazin și îți cumpăr un ou Kinder!

– NU!

– Hai, că te las la volan și poți să claxonezi!

– NU!

– Hai, că după ce spălăm mașina, mergem la mami la birou!

– DAAAAAAA!

Îl îmbrac și îl încalț rapid, arunc o geacă pe mine și cobor scările cu el în brațe, pe un pas mai repejor, nu cumva să se răzgândescă. De obicei, dacă se răzgândește până ajungem la ușa blocului, facem o piruetă de 180 de grade și asta e! Dar de data asta, a fost ok. Ajuns la mașină, îl bag în scăunel, culmea, nu protestează, după care ridic tetiera de la scaunul din dreapta, să vadă mai bine drumul. E mai relaxat așa. Dar, n-am apucat să fac 500 de metri că un tolomac îmi taie calea, băgându-se brusc de pe banda a doua pe prima, eu fiind nevoit să frânez ca să nu ne tamponăm. Și când să zic ceva, aud de pe bancheta din spate:

– Pizda mă-tii!

De la GNG citire

În casa asta nu poţi face nimic fără binecuvântarea nepoatei. De la banala schimbare a unui bec şi până la zidirea unui perete, ea trebuie să fie de faţă ca să dea o mână de ajutor. În urmă cu o săptămână, tată-miu se bagă la un duş. Nici bine n-o apucat să se spele pe cap că o şi auzit vocea nepoatei:

– Bunu, ce faci? Te peli?

– Da!

– Mă şiă aduc poşop!

Oarecum stânjenit, tată-miu grăbeşte spălatul şi-şi trage un prosop pe el înainte ca nepoata să se întoarcă.

– Bunu, am aduş poşop ţie.

– Mulţumesc.

După care GNG se apleacă, deschide sertarul de la mobilier şi scoate un ambalaj roz de acolo.

– Na bunu tie ( hârtie), şiă pui la puţă ca mami!

 

Cine-i mai tare?!

Nu e un secret că am mulţi verişori. Mai exact, am 16 verişori primari. Ei bine, printre ăştia 16, am şi verişori în clasele primare. Adică Niki şi cu Alex, gemenii lu’ Fănel.

Sâmbătă, Găvrilă, aflat fiind într-o excursie de câteva zile la Şandra, o început discuţiile în contradictoriu cu Niki. Dintr-una într-alta, au ajuns la capitolul „cine-i mai tare”. Ştim cu toţii despre ce-i vorba pt că toţi am făcut-o! Fiind la egalitate, Niki scoate din el ce credea a fi argumentul suprem aducător de izbândă:

– Tati bea câte o ladă de bere într-o zi!

Găvrilă, să nu rămână dator, i-o taie scurt:

– Bunu bea şi mai mult!

Fănel auzind discuţia, râzând cu un ochi şi plângând cu celălalt:

– Niki, lasă-l pe Gabi să vorbească! El îi musafir aici.

Dar cel mai amuzant e că pruncii nu mint 😆 .

La moţi (II)

 

Am luat micul dejun, dar parcă era cam sec. Toţi aveam papilele gustative setate pe şuncă şi în mod logic, ne lipsea mai mult ca aerul. Dintr-o dată, ne loveşte în cap asemeni unui baros, o voce familiară:

– Cum de v-aţi trezit aşa devreme?

Fără să-şi întoarcă privirea, Silviu îi zice sec:

– Ce cauţi aici?

Era Mariana. Ştiind că va avea parte de-o primire ostilă, l-o convins pe Ionel să vină cu ea, aducând şi-o ofrandă pt pruncii ei. Lapte. Cadou bun, moment prost. La câtă bere aveam în noi şi la câtă mai urma… numa’ de lapte nu duceam noi lipsa 😆 . Le-am povestit şi lor despre decepţia matinală, că în fond, devenea haioasă faza. Din senin, îl aud pe Roby:

– FUtu-ţi GUra MĂ-tii DE JAvră!

Şi glonţ după dulău să-l linşeze, care şi-o ales un moment prost pt a ne vizita 😆 .

– Bă, Roby, dacă tot o mâncat şunca, dă-i şi nişte bere! strigă Silviu râzând.

– Ionele, zi-mi şi mie pe unde găsim noi mure, întreb eu pe-un ton mai serios.

– Pe dealu’ ăsta din faţă, sus pă creastă. Da’ mai în stânga de aici.

– Buuun. Băieţi, azi culegem mure!

Nu prea le ardea lor de căţărat, da’ în spiritu’ aventurii, nu suna nici başca rău. Am băgat un flacon de bere în noi, am mai luat unu’ la pachet şi dă-i bice. Deşi eu cu Roby eram fumătorii, Silviu era mereu ăla care rămânea în urmă. Nici măcar Lenţiu, cu genunchiul lui operat, nu obosea aşa repede. Până am ajuns la mure, am fumat vreo 5 ţigări şi am terminat şi berea. Dar odată ajunşi, nimic nu mai conta. Să vezi atâtea mure la un loc, aşteptându-te să le devorezi… Am sărit toţi 4 în ele, ca nişte nou-născuţi în sânul mamei. Din păcate, în acelaşi moment, se aude o bubuitură îngrozitoare în spatele nostru. Ne-am căcat pe noi instant! Nici vorbă de nori pe cer şi totuşi…

– S-o trezit Iliuţă!

– Hai de aici, că nu-i de glumă cu bou’ ăsta!

Ş-am luat-o la fugă, de parcă aveam o haită de lupi în spate. Ne-am bagat pula în mure, în oboseală, în berea băută…  în tot! 😆  În viaţa mea n-am coborât o pantă cu aşa viteză 😆 . Ca să pricepeţi cât de speriaţi eram, când am ajuns la corturi, am sărit direct în ele şi n-am mai ieşit afară aproape un ceas 😆  . Noroc cu berea băută, că ne-o scos la pişat, altfel îmbătrâneam în corturi 😆 . Puteţi să ziceţi ce vreţi, da’ cu fulgerul nu-i de glumă. Mai ales când ai în familie o persoană care o trecut prin ceva asemănător.

Duminica aia s-o terminat cam tăcut. După ce-am luat prânzul, ne-am băgat într-un cort şi am jucat cruce. Eu cu Lenţiu şi Roby cu Silviu. Nu de alta, dar era imposibil să-i baţi pe fraţi. Aveau semnelele lor pt orice carte. Unde mai pui că în afar’ de Roby, în cortu’ ala erau numai maeştrii în palmat cărţile :mrgreen: . Una din deprinderile de bază ale navetistului :mrgreen:  . Pe la vreo 1 noaptea, am terminat berile şi având în vedere că cea mai apropiată sursă de aprovizionare deschisă era în Brad, ne-am băgat la somn.

Treziţi de nelipsita năduşeală matinală, uşor mahmuri, ne-am dat seama că trebuie aprins focul. Din cauza jocului de cărţi, noi am uitat să mai bagăm ceva pe foc. Aprinde-l drace, cu toate lemnele ude de la rouă. După juma’ de ceas în care am vânturat surcelele, ne-am amintit că la nici 10 metri de noi e ditamai căpiţa de fân 😆 . Culmea e că nici nu era într-o poziţie ascunsă 😆 . Ne băgăm rapid la micul dejun, sorbind fiecare dintr-o cană cu ceai fierbinte, să prindem câta culoare în obraji. Şi cum după micul dejun alunecă bine şi-o cafea… iaca s-o făcut de ora 10 şi noi tot la cafea eram. În clipele alea mă încerca un sentiment mixt şi confuz. Aş fi baut o bere fără să clipesc, dar să fac 12 kilometri pt ea, parcă era prea mult. Ce era de făcut?!

Roby fiind bucătarul, am convenit ca el să aranjeze paiele şi noi să tragem. Două scurte ( măgăreţele) şi unu’ lung ( asistentul bucătarului). Am tras primul şi… pai scurt. Îmi venea să-mi fut pumni în coaie de ciudă. Şi ca să nu fie cu supărare între fraţi, au tras ambii în acelaşi timp. Rezultatul?! Silviu o primit postul de trântor.

– Bă, da’ sper să terminaţi mâncarea până ne întoarcem.

– Da mă. Nu se pune problema.

Cu lista de cumpărături în cap şi ghiozdanele în spate, am pornit pe lungul drum către Ribiţa. Ne-am oprit la primul izvor, am băgat nişte apă într-un flacon s-avem pe drum şi dă-i mai departe. La mai bine de o oră de la plecare, ajungem la birt. Acelaşi nene de sâmbătă, ne întreabă cu glasu-i molcom:

– Tăt Haţegana?

– Da.

– Mă, da’ voi beţi bere…

– Doar n-om da banii pe ea ca s-o golim pe jos…

Până o umplut el flacoanele noastre, noi am dat o tură la magazinul din sat. Gama de produse era extreeeem de redusă. Dar ce ne trebuia nouă, era găsibil. Adică pâine şi baterii pt lanterne. Ne-am întors la birt, unde am băut câte o bere pe post de energy drink. Pe drum ‘napoi ne-am luat nişte cornuri cu ciocolată, că ne chiorăiau groaznic maţele. Dar şi alea or ţinut de foame până le-am mâncat. Într-un târziu, ajung şi lihniţii la corturi unde îi aştepta masa pregătită. Am feliat juma’ de pâine şi dă-i bice cu balotatu’. În vizită, apare din nou javra lu’ Milian, care se tot învârtea pe la 5 metri de noi, aşteptând să-i aruncăm ceva resturi. Şi cum alea nu mai veneau, odată observ cum pe sub mâna dreaptă a lu’ Lenţiu apare un cap de câine care înfulecă pâinea de pe buturuga-masă şi o ia la sănătoasa 😆 .

– Bfl-ffffllvvv-mmm, zbier eu cu gura plină 😆 .

– Ce?! întreabă Lenţiu.

– Pfffmmmâiinnnea!!!

– Futu-ţi gura măăăăăă-tiiiiiiiiiiiiii! zbiară Roby şi iar se ia după câine 😆  .

Silviu o căzut pe spate, eu m-am înecat cu mâncare şi Lenţiu, fiind cu spatele la acţiune, era încă nedumerit de ce se petrecea 😆 . A doua oară în 3 zile, mortăciunea aia plină de scaieţi, ne-o furat mâncare. Acum, în timp ce mâncam 😆 ! Dar de data asta, Roby o fost mai a’ dracu’ decât câinele.

– Uită-te la el!!! strigă Silviu. I-o luat pâinea la câineeee 😆 !

N-am mai rezistat niciunul. Nici măcar Roby 😆 . Mă durea burta de la râs si nu mă puteam opri 😆 . Mai ales că Roby mai băga câte un ” ‘mniezăii mă-tii de javră…” la fiecare două minute 😆 . Şi ştia el ce ştia. Nu era ultimul atac al patrupedului pe ziua respectivă 😆 . Dar despre asta, povestim data viitoare :mrgreen: .

La moţi (I)

Scârbit de poveştile cu revelionul, hai să intrăm cu stângu’ în puşculiţa cu amintiri!

Cam prin 2002, am băgat o excursie împreună cu Roby, Lenţiu şi Silviu la Ribicioara ( undeva pe lângă Ţebea. Dacă nu ştiţi unde-i Ţebea, irecuperabil scrie pe fruntea voastră!). Bineînţeles, Mariana nu putea să lipsească din peisaj. Cum adică să-i plece copiii într-o excursie, fără ca ea să fie prin zonă?! Mai ales că merg pe lângă satul lui Ionel ( verişorul ei).

Am plecat sâmbăta dimineaţa cu trenul până la Deva. De acolo luat autobuzul până la Brad şi din Brad, nu ştiu cum s-o învârtit Mariana prin piaţă, da’ o găsit pe unu’ din Crişan care ne-o dus până la Ribiţa. Ştiind că până la locul de campat avem de pedalat 6 kilometri buni, ne-am hotărât să facem plinul cu bere. Atât în burţi cât şi în ghiozdan. Când să intrăm pe uşa birtului, hop şi Mariana să intre.

– Auzi mami, ia du-te tu înainte, ca noi mai stăm pe aici vreo 2 ceasuri, îi zice Silviu.

– Şi dacă vreau să stau cu voi?

– Cred că vrei cam multe, îi răspunde sec Lenţiu.  😆

Văzând că nu prea îi acceptată de grup, s-o luat şi s-o tot dus. Scăpaţi de remorca nedorită, ne-am aşezat la masă şi am comandat 4 Haţegana la halbă. Aerul curat, liniştea şi căldura amiezii unui sfârşit de iunie, întregeau tabloul.

– Mâine aveţi deschis birtul?

– Nu.

– Nişte flacoane goale aveţi pe aici?

– Ce să am?

– Sticle de plastic de 2 litri.

– Am, dară.

– Umpleţi-le pe toate cu bere!

S-o uitat omu’ un pic câş la noi, da’ s-o conformat. Până o umplut el flacoanele ( 10 la număr), noi am mai dat o tură de Haţegana peste cap, să avem vlagă pt drumul ce ne aştepta. Am îndesat berea prin rucsaci, i-am urat birtaşului o zi bună şi ne-am pornit din loc. Spre norocul nostru, chiar la ieşire din Ribiţa am auzit o maşină venind din spatele nostru. E mult spus maşină. Era un trabant. Da’ asta nu ne-o împiedicat să-l oprim ca să ne ducă şi pe noi. Din vorbă în vorbă, aflăm că ar fi ceva verişor cu Ionel.

Prima chestie ce m-o trăznit pe mine ( era să uit acest detaliu important), înainte de a urca în trabant, o fost un ghem imens de sârmă din cupru, ce stătea agăţat de-un colţ al portbagajului auxiliar ( ăla ce-l montezi pe plafonul maşinii. Asta dacă mai există oameni care n-or văzut unul). Chiar nu-i înţelegeam rostul. Odată intrat în trabant, mi-am făcut mea culpa. Cum să fii atât de prost să nu înţelegi că sârma de cupru e unealta universală?! Pt orice problemă care putea apărea la Traby, sârma aia era leacul. S-a rupt muşamaua de pe banchetă?! O coasem cu sârmă! O picat mânerul interior de la uşă? Prindem o bucată de sârmă ca să avem de ce să tragem! Şi ( my all time favorite)… tana-nananana-nanana ( drums maestro!)… ţi s-a rupt volanul în două din butuc?! Dăm roată-roată cu un kil de sârmă şi am rezolvat-o!  Astea plus muuuuulte altele erau defecte reale ale maşinii, nu-s exemple aleatorii.

Văruţu ăsta, ne-o lăsat cam la 3-400 de metri de casa lu’ Ionel. Dar nu ne puteam supăra pe el. Să faci mofturi pt câteva sute de metri în minus, când ai fost scutit de vreo 6 kilometri de mers cu ditamai rucsacu în spate… tre’ să fii neam prost din pulă strâmbă, pardon my french. Fiind prin zonă, am considerat că-i imperios necesar să intrăm câta şi pe la Ionel. Mai ales că Mariana era deja la el şi eram ferm convinşi că o dat deja raportu’ despre ce aveam noi în cap.

– Păi cum, mă băieţi, să bateţi atâta drum ( de parcă am fi mers pe jos!) şi să dormiţi în cort sub cerul liber?! Rămâneţi aici, că avem destule camere aici şi…

I-am tăiat scurt macaroana, fără să-l mai las să-şi termine ideea:

– Hombre, noi vrem să reintrăm în contact cu Mama Natură. Camere, paturi, perini, plapume şi multe altele am şi acasă. Vreau să-mi dârdâie curu’ de frica ursului când merg noaptea la buda improvizată între doi copaci. Vreau o săptămână fără curent electric, fără radio, ceasuri sau măsuri şi limite. Vreau libertate deplină!

– Dacă nu vă scot asta cu cortu’ din cap, măcar să merjeţi la noi în poieniţă. Că aia unde aţi fo’ anu’ trecut, o cumpărat-o X ş-ăsta nu vă lasă.

– Şi care-i poieniţa voastră? întreb eu.

– Chiar ‘năinte de casa lu’ moşu’ Milian. Aş veni cu voi să vă arăt unde, da-l aştept pe Doru ( văru’ cu trabantu) să merjem cu ăl’ mic la Brad, la doctor.

– Cred că ştiu unde-i.

– Vezi că am porumb în dreapta drumului şi în poieniţă îs nişte lemne. Da’ să nu le băgaţ’ pă foc că îs a lu’ un vecin.

– Am înţeles, să trăiţi! răspund râzând şi întind încet mâna spre abdomenul lui. Are o… să-i zicem fobie. Când vede că întinzi mâna să-l gâdili, rămâne fără aer, se albeşte la faţă şi începe să se bâlbâie 😆 .

– No, şezi cumincie, puşce-ce sătana! zbiară Ionel cu un ultim efort  😆 .

Ne luăm rămas bun de la neamuri şi ne vedem mai departe de traseu. Motivul era cât se poate de banal. Berea băută îşi pierdea efectul, setea era mare şi mai trebuia să instalăm şi corturile. După jumătate de ceas, ajungeam şi noi în camping spot. Era perfect! M-am pus cu Roby să instalăm rapid cortul, am luat barda şi dă-i pe construit buda. Ca orice om calculat, nu m-am lăsat la voia întâmplării şi aveam cu mine cuie, sârmă, patent şi-un cleşte de decablat. Ăsta ultimu’, nu ştiu de ce l-am luat de acasă, dar mai bine să ai decât să-ţi pară rău  😆 . La întoarcere, observ un musafir oarecum nepoftit. Câinele lu’ moş Milian, auzind gălăgia făcută de noi, o trecut să ia pulsul evenimentelor, poate-poate i-o pica şi lui ceva d-ale gurii. Ca să scăpăm de el, i-am aruncat două felii de pâine şi am considerat că ar fi cazul să nu mai lăsăm mâncarea la nivelul solului. Nici măcar în cort. L-am pus pe Roby ( el fiind cel mai înalt dintre noi) să bată un cui într-un copac şi am agăţat mâncarea la 2 metri şi ceva de sol. Acolo nici ursu’ nu ajungea.

Următorul pas pe listă a fost frigiderul natural şi la nici un ceas de la sosire, eram complet desfăşuraţi. După ce-am jurat pe roşu că n-am făcut prostii cu gura în ultima perioadă, am dat drumu’ la un flacon de bere. Roată, roată circula săracul, fără dop, în timp ce curăţam noi nişte crumpi. Nişte clisă friptă, o salată de roşii cu ceapă verde şi crumpi prăjiţi în untură, pe disc. Raiul pe pământ, nu alta! Am tras noi de bere, până pe la vreo 12 noaptea, când ne-o lovit iar foamea. Şi cum eram prea beţi ca să mai frigem ceva, am scos şunca la bătaie. Folosind o buturugă pe post de masă, am aşezat caserola cu şuncă în mijloc şi dă-i pe înfruptat. După o masă gustoasă şi o ţigară canceroasă, parcă mai aluneca şi o bere, două  :mrgreen: . S-o lăsat cu urlat la lună  😆 . Înainte de culcare, am avut totuşi decenţa de a aduna flacoanele şi mizeria ce-am făcut-o, punând totul într-o plasă şi agăţată şi asta într-un cui. Am dat o tură cu lanterna pe masa noastră improvizată, să vedem dacă nu am uitat nimic pe acolo, şi cam pe la 2 noaptea am tras pe dreapta.

Dimineaţa la 7 însă, nu mai puteai să stai în cort. O zăpuşeală ca-n Sahara se instalase în cort. Colac peste pupăză, având corturi mai de proastă calitate, sacii de dormit erau umeziţi bine de rouă, care o trecut prin folia de cort de parcă nici n-ar fi existat. Ies afară din cort şi mă duc la pârâu să-mi clătăr ochii. În spatele meu, aud si fermoarul de la cortul fraţilor. Lenţiu era şi el treaz.

– Ce mâncăm, îl întreb.

– Hai să băgăm nişte şuncă.

Dar, ia şunca de unde nu-i! Am scotocit toată plasa cu mâncare şi nici urmă de caserola magică.

– Cum pula mea o dispărut exact şunca ( comoara noastră a mai de preţ) din toată plasa aia? Şi cine pula mea putea s-o ia de acolo?! Numa’ un om sau eventual o girafă! Da’n ţara moţilor, girafele’s cam rare… Hai să-i trezim şi pe somnoroşi, că poate o pus-o Roby undeva. Ştii că ăsta se trezeşte-n miez de noapte ca să mânce…

Din păcate, nici ei doi nu deţineau date concrete despre caserolă. Preţ de 5 minute, o linişte şi o stare de iritare or pus stăpânire pe noi. La un moment dat, Silviu sparge totul:

– Bă, noi aseară când am luminat buturuga, nu cumva…

– Ba da… Să-mi bag pula în sufletul meu de prost! zbier eu.

Eram 4 oameni, nu doi, când am verificat buturuga aia nenorocită. Eu am ridicat caserola, Silviu o luminat, Lenţiu o zis: „Nu-i nimic pe ea!” şi Roby o confirmat. Am lăsat caserola înapoi pe buturugă şi am plecat la somn 😆 . Incredibil cât de beţi eram  😆  . Cum să iei caserola în mână, să zici că nu-i nimic şi apoi să o laşi pradă câinelui ăla nenorocit?! CUM?! 😆

va continua