Io…Io…Iooo

Ca să înţelegeţi povestea mai bine, trebuie să aveţi un info minim necesar despre Fănel. E fratele mai mic a lu’ mamă-mea. Un individ cu totul şi cu totul special. Vă puteti convinge şi singuri, dacă staţi cu el de vorbă 30 de minute. Eh, Fănuţă are un singur defect. În momente de dificultate maximă, se bâlbâie. La greu!

În vremurile în care tata o curta pe mama ( ce boem sună), a apărut o excursie-n Parâng. Specific vremurilor împuşcatului, pt că berea avea un gust mai bun ( tocmai că-ţi rupeai gâtu’ ca să faci rost de ea) s-a îmbătat toată lumea. Doamnele au tras primele pe dreapta, cam pe la două noaptea. Coni ( fratele mai mare a lu’ mama) a dezertat primul din gaşca vlăjganilor, urmat de Niki ( cumnatu’ lu mama) la scurt timp. La băute au mai rămas Şimon senior şi cu Fănuţă. Cel din urmă fiind prieten bun cu tăria, i-a lăsat berea lu’ tată-miu şi a tras de ţuică până a terminat-o. Şi cum tata mai avea bere, Fănuţă a plecat la somn.

Seniorul nu putea să ierte berea, drept consecinţă, a stat singur în bucătăria cabanei respective, până a golit ultima sticlă. Parfumat bine, se duce direct în cameră şi se aruncă în pat. Fără prea multe cuvinte, strânge puternic cu o mână persoana de lângă şi cu cealaltă-i trage ferm chiloţii jos, şoptindu-i la ureche:

– Vio, trezeşte-te!

– Io…Io… Ioooooo’s Fănel!

 

 

PS: La mulţi ani, tata!