Jihadiștii și românii

Citeam azi pe adevărul.ro un titlu: „Jihadiştii cer Guvernului român să ia în serios negocierile pentru viaţa românului răpit în Burkina Faso”

Primul meu gând a fost: „Deci ăștia vor să negocieze returnarea lui și Guvernul îi ia la mișto?!”. După care am realizat ridicolul situației. Avem două tabere implicate: statul român și jihadiștii.

Statul român

Adică noi, poporul și cu ai noștri reprezentanți în frunte. Suntem de toată pula! Da’ toți! Românul ăsta a fost răpit de o lună jumate. Unde e presiunea mediatică și civilă asupra autorităților competente?! Ați văzut ceva mișcare în acest sens prin media?! Ați văzut lumea ieșind în stradă masiv cerând la modul IMPERATIV soluții?! Câteva discuții de tip studio: eu mă fac că te întreb, tu te faci că îmi răspunzi în primele 2 zile de la aflarea veștii și … liniște totală. Elodia a creat de zece mii de ori mai multă emulație în societate, chiar și după filtrarea dramei prin toate etapele penibilului otevescian!

Unde ești societate civilă?! Unde ești presă?! Unde ești MAE și SIE?!

Dormim cu toții, desigur. Noi ne facem că ne interesează, autoritățile (in)competente se fac că-și dau silința. Tablou perfect, mentalitate sănătoasă, cincinalul în 3 luni și 4 zile! A trecut o lună și jumătate de la răpire și nu se știa nimic. Nici măcar un detaliu! Desigur, incompetenții noștri se pot ascunde sub pălăria „Nu putem divulga mai multe informații pentru că ar periclita operațiunea de …” când, de fapt, alergau ca dezmeticii azi să afle cine-s ăștia ce-și asumă răpirea și cât de serios vorbesc.

Jihadiștii

S-au trezit și ăștia, pula-n cur și doi lei în buzunar, să facă pe marii teroriști. Exact ca pe ăia din Four Lions îi văd. Au răpit un român și încep să se milogească de statul român să-l răscumpere. AMATORI! Au crezut ca vor lovi în suflet întreg neamul românesc și când colo, au dat cu capul într-o mare durere în pulă. O fi și ăsta un mod de descurajare al terorismului, mai știi?!

Dacă n-ar fi tragic, ar fi un scenariu pentru cea mai bună comedie din cinematografia românească.

 

Reclame

Gratuitatea la român

Azi am chef să dezbat un subiect care-mi provoacă silă. Fie că e vorba de-o promoţie la bormaşini, lanţuri de drujbă, ouă, lapte, ulei, cauciucuri de iarnă sau detergenţi, românii se calcă în picioare pt acel „extra” care vine… GRATIS!!! Deşi nu le trebuie produsul în mod expres ( nu-i o necesitate absolută), se duc claie grămadă la uşa magazinului şi îs în stare să se linşeze pt a pune mâna pe gratuitate.

Pentru ce dracu’ îţi umpli coşul de mezeluri la reducere, dacă expiră în 2 sau 3 zile? Chiar crezi că o să le mânci pe toate înainte de termenul limită? Iei 5 kile de salam cu 70 de lei mai ieftin, faci o intoxicaţie şi dai 145 de lei la doctor. Mare economie ai făcut, române!

Un alt tip de gratuitate care mă freacă la ridiche zilele astea, e ăla cu participatul la n-şpe mii de concursuri, fiecare având ca premiu câte o linguriţă de unică folosinţă, un şurub de la un birou, o jantă de bicicletă fără spiţe sau, în cel mai bun caz, un telefon din ăla „smart”. Hai că ultima categorie o mai înţeleg câta. Îţi trebuie ca să te dai pe net în timp ce o înmormântezi pe bunică-ta! Mesajul „A mai fost bătut un cui” va apărea concomitent atât pe facebook cât şi pe twitter, iar viaţa va fi de 10 ori mai frumoasă.

Şi dacă aceste ipostaze nu reuşesc să-mi pornească valu’ de vomă din stomac, rânjeala etalată pe feţele „compatrioţilor” în urma obţinerii unei gratuităţi ( de orice fel) cu siguranţă o va face! Aerul ăla care îl degajă, gen „Vezi bă, cine-s io?!” mi-e atât de antipatic…

Sărăcia este mereu adusă în discuţie, ca element cheie pt aceste derapaje greţoase. Adică omu’ n-are bani pt pâinea de mâine, dar el cumpără 7 cauciucuri de iarnă, ca să primească 2 gratis. Vouă vă sună a sărăcie sau a prostie?

Românul e atât de prost şi de scârbos, încât îşi vinde sufletul şi demnitatea ( dac-o mai are?!) pe… gratis!

Un banc mai vechi, spune ceva de genu:

Î: Care-i singura afacere evreaiscă ce-o dat greş?

R: Căsătoria. Au crezut vor putea să fută gratis.

Haios, dar totodată extrem de adevărat. Nimic, dar absolut nimic nu vine gratis pe lumea asta. Într-un fel sau altul, ajungi să plăteşti. Şi de cele mai multe ori, mult mai scump decât ar fi cazul. Motivul?! Atunci când o vezi pe doamna cu coasa, să-i poţi zice liniştit:

– În sfârşit ai venit şi tu!