Bucurii în zodia becului

Am bătut azi Giarmata cu 6-1. În prima repriză, raportul ocaziilor a fost 8-0 pentru Poli. Scorul, 1-1. Fotbalul are un farmec aparte. Acest gen de situații le găsești atât de des încât, prin prisma rezultatului, toate trec nevăzute, zi de zi, pentru că rezultatul final e cel care contează.

Eram atât de convins că vom câștiga încât am băut în avans în cinstea victoriei ce a urmat. Și aici a venit reversul medaliei. Am țopăit de nebun la fiecare gol pe care l-am marcat, chiar dacă două au fost din penalty ( clare amândouă, și totuși, poate eu sunt subiectiv). Dar fiind la 350 de km de stadion, fără cineva care să simtă același lucru lângă mine, fizic, m-a cam băgat într-o ceață în care am ajuns să-mi reconsider sentimentele. Mă bucur prea mult?! Exagerez din cauza distanței?! Să mă bată cucu’ dacă știu!

Sentimentul ăsta de bucurie, e foarte ampulea. Oricât s-ar chinui soția – și chiar își dă silința – să-l împărtășească, mă simt de parcă am descoperit becul prin anul 200, înainte de Hristos. Îmi folosește mie și atât! Am un zâmbet tâmp pe față pe care nu mi-l pot șterge. Dacă aș fi un tip egoist, m-aș mulțumi cu atât! Dar orice bucurie, dacă nu o împărtășesc cu cei din jur, își cam pierde jumătate din valoare. Așa mi-s io, n-am ce-i face.

Înainte să-mi dau două palme prin care-mi revin la dilemele cotidiene, îmi spun în șoaptă: „Las’ că vineri avem meci în deplasare la Cugir. Acolo sigur o să fie altfel!” Normal că o să fie altfel. 5 puncte avans acum, cu o victorie ne desprindem la 8 și liga a doua se vede din ce în ce mai clar. E greu. Știu! Nu atât pentru mine, că eu o să beau și de-i bine și de nu, dar pentru jucători. Ei sunt cei care au (ne)fericitul statut de a-mi face mie weekendul mai bun. Dar chiar și de ieșim victorioși de sub Drăgana, eu oare la fel de prost o să mă simt în fericirea mea?!

PS: Golul lui Vucea

Mai o zi de așteptat

De la sfârșitul turului de campionat, știam că ne așteaptă un debut foarte greu de retur. CS Ghiroda în prima etapă, Ripensia în a doua. Primul, ca să fiu sincer, nu mi-a produs cine știe ce emoții. Eram convins că o să câștigăm. Dar meciul cu Ripensia e unul de care pe care. Orice rezultat este posibil. Iar asta o știm toți. Un element în plus: se joacă pe Dan Păltinișanu!

De aici și toată agitația de săptămâna asta prin Timișoara. Orașul împânzit cu flyere și bannere, toate anunțând derby-ul. Sângele-mi fierbe. Cu o victorie, noi ne putem distanța de ei la 4 puncte și pornim cu încredere maximă spre barajul ligii a treia.

Nu este o întâlnire oarecare, ci o încleștare între două perspective diferite, dar care-și propun același lucru: liga întâi! Politehnica și a sa viziune „fără patroni!”, Ripensia cu un investitor ambițios. Ambele cluburi sunt bine organizate, fără prea mulți „meseriași” care consumă oxigenul degeaba, cum se întâmplă pe la alte cluburi.

De la 350 km depărtare, simt că tâmpesc pentru că nu pot ajunge la meci. Am o singură soluție: transmisia online. Și când mă gândesc că am așteptat 3 luni… Ca să nu mai zic de săptămâna asta care, parcă numai să-mi facă în ciudă, a bătut pasul pe loc. Am făcut de toate pentru a grăbi timpul. Se vede și pe blog, la o adică. Dar mai e o singură zi. UNA și vom afla deznodământul!

Înainte Politehnica!

Dilemele nepotului

Nu pe la alții cum îi, dar la noi în Timiș AJF-ul organizează iarna un turneu de minifotbal, numit Cupa de Iarnă. Echipele din liga a 4-a au un culoar și o câștigătoare, iar cele din liga a 5-a, la fel. Iar între cele 2 câștigătoare, se ține o supercupă.

În iarna asta, la liga a 4-a am câștigat noi (ASU Politehnica), iar la liga a 5-a am câștigat tot noi :mrgreen: , adică bilezenii mei. Din cauza programului încărcat ce-l avem noi, s-a stabilit cu împreună cu AJF-ul și cu bilezenii mei ca această supercupă să se dispute la Biled, dar de Paște.

Găvrilă, care abia așteaptă să mai ajung pe la Biled să-l duc la meciuri la Poli, joacă la echipa de copii a Biledului. Și când o auzit că o să joace Poli cu Biledul, o belit ochii cât două cepe și m-o întrebat atât de mirat încât m-o bufnit râsul:

– Nică, io atunci cu cine o să țin?!

 

De la simpatie la silă

În urmă cu v’o câţiva ani, pe vremea când eram student la Poli, aud un zvon cum că Robu ( p-atunci şurubu’ şi piuliţa întregii Politehnici) e înfipt în PNL. Şi cum Tăriceanu dirija guvernul după bunul plac, dintr-o dată Politehnica trece printr-o transformare uluitoare. Toate geamurile alea vechi cu rame metalice sau de lemn şi care nu se închideau, au fost înlocuite de termopane. Toaletele trec şi ele printr-o modificare stupefiantă şi de neînchipuit pe vremea când eram anul 1. Faianţă şi gresie… eram de-a dreptul înlemnit! Dacă mai punem şi noutăţile din laboratoare… De la 386 la procesoare de 1,6 GHz, cântare electronice, instrumente noi de măsurare a debitului, a nivelului şi a presiunii fluidelor, etc.  Continuă lectura

Un meci cu Nădragu

Ştiu că nu am mai scris cam de ceva timp pe aici. Ocupat cu munca, lenea inumană şi alte scuze de genu’ aşteaptă să fie folosite. Revin cu vorba mătuşii Ghenia „porcu’ găseşte baltă”.

Ieri, după mult timp, Poli o avut meci în nocturnă. Moment propice de sărbătorit, în stil ultra desigur. Ce a însemnat asta? Păi să aruncăm un ochi pe:

Poli – Nădrag

În timp ce priveam atmosfera creată-n juru-mi, am fost lovit de un val imens de sentimente din tolba unui trecut ce pare dintr-o altă viaţă. La acest lucru e foarte probabil să fi contribuit şi cele două beri ce-mi „gâghilară” gâtul în prima repriză.

Şi un concurs mic: Find me!

 

PS: Bunul prieten D n-are drept de joc la acest concurs.

Presă şi presă

Deşi e motivul principal pentru cele ce vor fi scrise mai jos, nu vreau să intru din nou în a explica de ce şi cum. Pur şi simplu sunt prea obosit de întrebare ca să mai răspund. Simplist, situaţia ar sta cam în felul următor. Pe malul Begăi a dispărut o echipă de fotbal cu o tradiţie de 90 de ani. Poate nu s-a consemnat oficial decesul, dar ea se află în moarte cerebrală şi din clipă în clipă, se aşteaptă ca „doctorii” să oprească aparatele. În locul ei, 2 alternative. Una fiind echipa Institutului Politehnic, cealaltă o inginerie politică încropită pe moment. În mod natural şi absolut firesc ( nu toţi oamenii gândesc la fel), comunitatea polistă se împarte, în mare, pe 3 categorii: ASU, AC Recaş şi „Fularu’n cui”.

Ca un om ce-o ales ASU, adică să se pişe direct în bătaia vântului roşiatic uselist,  ştiam că va urma un drum anevoios, plin de obstacole. Atât sportive cât şi politice. De ce şi politice?! Continuă lectura