BOR și exclusivismul

Am spus-o și am s-o repet întruna: religia și credința în divinitate sunt două linii paralele, aflate în universuri diferite. Iar BOR nu face notă discordantă.

Urmează să mă însor peste două luni și ca membru cotizant la Biserica Ortodoxă Română, mi-am dorit să fiu cununat de preotul care m-a botezat. Înainte de a încerca să comunic cu părintele, vară-mea ( prin mariaj) mi-o dezumflat roțile la sanie!

– Și noi am vrut, dar nu s-a putut!

– Cum nu?! întreb mirat.

– Trebuia să treacă văru’-tu la ortodoxism.

Să nu cununi ortodox cu catolic, până ce nu-și schimbă catolicul religia! Parcă am trecut de evul mediu…

– Imposibil! Preotul meu v-o refuzat?!

– Nu el personal. Interdicția vine de mai sus, pe scara ierarhică!

Nu am vrut să cred, deoarece am avut caz concret cu doar doi ani înainte! Ce-i drept, sub altă Mitropolie, dar în cadrul aceluiași BOR.

– Trebuie să fie o eroare pe undeva! continui eu ferm.

– Nu-i nici o eroare.

– Păi Tibi cu Oana de ce n-au întâmpinat probleme?

Închei discuția. După ceva timp, primesc aceleași semnale de la mai multe cupluri mixte: „N-o să se întâmple!” Îmi propun să vorbesc cu preotul meu pe tema asta, dar o prietenă de familie mi-o ia înainte, și-l abordează în numele meu. „Dacă ar fi după mine, l-aș cununa pe Miștotică în secunda doi! Dar îmi pierd locul și oamenii.” a fost răspunsul său. „Să facă o cerere la Mitropolie, că poate i se aprobă”.

Sun la Mitropolia Banatului ca să văd când și cum se procedează. Să nu bat drumul degeaba din Târgu Mureș, într-o zi în care ei au ușa închisă pentru te miri ce.

– Bună ziua. Miștotică la aparat. Aș vrea să depun o cerere ca să mă pot cununa religios într-o biserică ortodoxă, cu mândra-mi catolică. Îmi puteți spu…

– Nu se poate! mi-o taie vocea de la celălalt capăt al firului.

– Cum să nu se poată?! întreb de-a dreptul iritat.

– Nu știu care preot v-a îndrumat să faceți pasul ăsta, dar țin să vă anunț că există o decizie de sinod, care interzice ferm cununiile mixte!

– Vă mulțumesc pentru informație! răspund cu un dezgust palpabil.

Soluția aleasă: mă cunun la catolici, că ăștia nu-mi cer să-mi schimb religia. Ei, în schimb, vin cu altă condiție: primul copil să fie catolic. Deci, nu-i așa mult o soluție cât mai degrabă un compromis. Unul pe care-l fac de dragul mândrei, nicidecum pentru familie, prieteni sau vreo biserică.

Așadar, religia nu face decât să manipuleze credința omului. Că vorbim de ortodoxism, catolicism, iudeism sau islamism, toate par a avea aceeași idee de bază: noi SAU ei – alege! Nu există cale de mijloc, nu există loc pentru toată lumea sub cerul ăsta mare. Ipocrizie în formă pură. „Iubește-ți aproapele” devine literar, bazat pe culoarea religioasă. Exclusivismul ăsta duce înspre încrâncenare și fanatism pe alocuri. Grotesc, barbar, inuman până la urmă.

Dacă până acum, deși nu eram un fan al credinței, îmi era oarecum indiferentă apartenența la ortodoxism, de azi o reneg.

Reclame

Nunți, bărbați și femei

– Iar am avut un vis urât legat de nuntă. Tu nu ai avut până acuma?

– Nu.

– Tu nu ești mai deloc implicat în organizarea nunților!

– Cum să nu?! răspund mirat, deși știam că n-am cum s-o conving de contrariu.

– Știi cum vor fi decorate scaunele? Mi-ai văzut buchetul? Dar torturile? Știi ce flori o să avem? Și mai zici că ești implicat…

Râdem amândoi, dar ea mai degrabă cu jumătate de gură. Era 7 jumate azi dimineață, când ea mă bombarda cu întrebările. Am apucat să beau doar o gură de cafea. Nici măcar nu aveam ochii bine deschiși.

Ce nu pricep femeile, în general, e că niciodată, dar absolut niciodată! bărbații nu vor fi pasionați de „designul” unei nunți. Nici măcar atunci când vine vorba de propria nuntă! Noi avem altele pe cap: să fie mâncarea bună, ospătarii atenți, muzica de calitate, băutura rece și din belșug. Eventual, la capitolul invitații mai comunicăm ce nu ne-ar place. Dar în rest, chiar nu ne interesează! Nu este punctul nostru forte și preferăm să nu ne băgăm nasul. La câte nunți am fost la viața mea, încă nu m-am lovit de situația în care un individ, și el participant, să-mi spună: „Cât de ampulea e decorată sala cu baloanele alea ovale! Nu pușcă, dom’le, draperiile alea portocalii cu scaunele albe! Ei nu văd că podeaua-i maro?! Să nu mai zic de cum sunt aranjate florile pe mese… Asta nu e nuntă! E o catastrofă vizuală și-un afront adus invitaților!”

Mândra are un catalog, gros de 10 țanti, plin cu poze decorative. Dacă eu aș avea un asemenea catalog, Viola ar trebui să-și ridice întrebări serioase privind orientarea sexuală a viitorului soț.