Centenarul la români

Cum îți dai seama că România nu prea îşi merită condiția de ţară?! În anul 100 al existenței sale, nici guvernul şi nici parlamentul nu au prezentat un plan concret de sărbătorire a centenarului, iar o companie precum Penny are o campanie mai eficientă ca întreg statul român.

Jenant, penibil şi caracteristic până în măduva naţiei. Înțeleg să nu ai gram de viziune ca politician român, agramat şi cu doctorat la FF, dar nici măcar o chermeză lunară să nu pregătești pentru poporul care are în ADN deviza „motiv să fie că noi sărbătorim”?

Reclame

Dezgust și dileme

Planul nostru inițial era să lăsăm România în urmă și să ne vedem de viață pe alte meleaguri. Dar asta ar fi presupus amânarea copilului cu vreo 2-3 ani, iar noi chiar ne doream unul cât mai degrabă. Așa că am decis să mai vedem ce și cum cu plecatul. Pentru cei care încă n-au aflat, o să fiu tătic.

De cum am aflat, s-a trezit în mine un instinct. Nu știu cum să-l numesc, dar mă face să fiu tot mai dezgustat de țara în care băiatul meu se va naște. Și când zic țară, nu mă refer la locație ci la specimenele care o populează și cele care o conduc. Continuă lectura

Director la ZF, expertu’ lu’ pește prăjit

Mi-am format un obicei din a citi ceva în timp ce îmi beau cafeaua de dimineață. De obicei, citesc doar titlurile articolelor pentru că nu găsesc nimic interesant până termin de băut cafa. Uneori însă, dau peste așa ceva . Sunând relativ interesant, mă pun să citesc. Când văd că e un articol scris de însuși Directorul Editorial al Ziarului Financiar, ciulesc bine urechea! Continuă lectura

Amintiri din viitor

Sau altfel spus, dialogul ce-l voi purta cu un jandarm. Iniţial am vrut să-i spun „un posibil dialog” dar am realizat că sunt un fin cunoscător al regnului, astfel încât pot să-i prezic orice mişcare, cu săptămâni înainte ca acesta să o facă!

Rotim cheiţa timpului un pic în faţă şi ne regăsim în data de 23.05.2012. Locaţia: Neişionăl Ărină, finala Cupei României la fotbal ( dacă-i putem spune aşa), în dreptul sectorului rapidist, la al 4-lea filtru de jandarmi. În faţa mea, un exemplar al singurei clase de vertebrată al cărei IQ nu poate fi stabilit. Încă nu s-a descoperit întrebarea la care aceste specimene pot da un răspuns. Jandarmul, căci despre el este vorba, este singura creatură bipedă întrecută în inteligenţă de către o blondă, pe motiv că blonda, deşi greşeşte amarnic în gândire, măcar gândeşte. Fiinţa noastră foloseşte un „superior” pt această funcţie, aşteptând ordinul acestuia chiar şi atunci când trebuie să-şi reguleze blonda ce-i suportă lipsa de activitate neuronală.

Din nefericire, legislaţia din această ţară îi oferă libertatea acestui deloc interesant individ de a mă percheziţiona chiar şi în anus, folosindu-şi nasul, pt a descoperi dacă încerc să introduc unul din mult hulitele materiale pirotehnice de orice clasă.

– Aici ce ai? mă întreabă sec reprezentantul acestei subclase umanoide.

– O rolă de OCB… OCB, Ooo Ce Biiiine eeee în B! 😈 

– ŞEEEEFUUUUUUUUU’! Am găsit ceva aici!

Şi mă trage brusc de mână în afara coloanei de persoane percheziţionate cu lanterna-n esofag. După nici câteva secunde, un „şef” din această categorie goriliană, cu aere de rockstar, pilindu-şi gentil vârful nasului cu două degete şi zâmbind ca proasta-n pulă, mă întreabă pe-un ton aproape machiavelic:

– Ce vroiai tu să faci cu asta???

Miki ( my own personal Michiduţă) îmi repliază instantaneu în creier:

 – Spune-i că vroiai să faci un cornet în care să capturezi o beşină şi s-o foloseşti pe post de torţă pe stadion 😈 ! Oare ce reacţie o avea cretinu’?

– Păi ce naiba pot face altceva cu ea?! Clar că o ţigară.

– Aaaaa, deci avem un drogălău printre noi, răspunde p-acelaşi ton „şeful” în cauză. Tu ( către un subaltern de-al său) du-te după cineva de la poliţie!

 – Bă, ăsta-i tembel rău… Mă laşi pe mine să discut cu el? 😈 

– Nu, dom’le! Pur şi simplu îmi fac ţigări. Cu tutun!

– Las că vă ştiu io pe voi, ăştia, drogălăii…

– Dacă e să ne luăm după feţe, el trage liniuţele de pe asfalt 😈 

– Uite şi punga cu tutunul! îi răspund, fluturându-i pachetul de Red Bull prin faţa ochiilor.

– Ce mă?! Crezi că-s chiar aşa prost?! Red Bull? Astea-s d-alea… biobotanice d-alea. Ia, la dubă cu tine!

– Întreabă-l dacă îi aşa idiot doar când poartă uniforma sau e din naştere! 😈

Cu două pulane pe spate şi-o piedică, mă trezesc încătuşat cu un şoricel din plastic şi împins spre dubă, aka regina albastră. La nici 10 paşi mai încolo, începe dulcele tratament aplicat de vajnicii apărători ai liniştii şi ordinii publice în mândra noastră ţară de căcat. Pulane, volee cu bacancii în figură şi stomac, dar şi celebrele alinturi aproape materne: ” ‘tuz gura mă-tii de derbedeu! Fotbal ţi-o trebuit, ha?! Îţi dăm noi numa’ fotbal!”

Brusc, totul se opreşte. Dintr-o poziţie de 90 de grade, în faţa mea văd nişte pantaloni de uniformă dintr-un material ceva mai subţire şi o pereche de pantofi, nu bocanci. Încerc să ridic uşor ochii din pământ dar sângele ce-mi curge din arcadă îmi strică priveliştea. Iar ălalalt ochi nu mai vede nimic pt că-i umflat bine de tot. Totuşi, urechea care-mi ţiuie  perpetuu distinge nişte sunete:

– X-ulescu Ion, de la secţia 144/v!*π. Ce avem aici?

– Un drogălău ce încerca să intre cu… cu… botanice d-alea la meci.

Spre surprinderea mea, cretinoidul şef îi arată poliţistului punga de tutun. Acesta, având totuşi 2 clase, îşi dă seama că e tutun, miroase conţinutul pt confirmare şi spune sec:

– Ăsta-i tutun, nu etnobotanice. Lăsaţi-l să plece!

Mâinile îmi sunt eliberate, dar numai pt a primi un proces verbal pt semnare, în care stă scris: susnumitul a încercat să introducă materiale pirotehnice pe stadion, sub formă de tutun vrac. La rubrica menţiuni: dispunem interzicerea pe timp de 2 ani de la folbal şi începerea urmăririi penale. După care mi-e indicat drumul spre cea mai aporpiată staţie de metrou, că la meci, evident n-am voie!

Răspunsul meu e numai unul:

– Auzi, ori mergi tu în pizdă la mă-ta ori mă duc eu! Alege! 😈

 

PS1: Acest text deşi pare un pamflet, e o realitate cruntă, care conform calculelor de probabilitate are un procent de 94,8% şanse să se petreacă.

PS2: Cine vrea să-mi spună că şi jandarmii e oameni, îl invit din start, deloc politicos, să se ducă-n pula mea! Cu gura înainte!

E joi, deci ură

Am spus-o, o zic şi o să susţin mereu: cel mai mult urăsc să aştept! Nu pot să înţeleg oamenii care declară că cel mai mult urăsc minciuna. Mai ales că nu există om pe lumea asta care să nu mintă. Pentru simplul motiv că şi o minciună spusă la timpul ei e o vorbă. Un mic exemplu: Stai pe budă şi te sună cineva. Un om întreg la minte nu ar răspunde, dacă nu vorbim despre o urgenţă. Revine cu un apel şi minte: ” nu eram lângă telefon” sau „era pe vibraţii în geacă” sau orice altă scuză cât de cât plauzibilă. N-o să auzi pe nimeni zicând: ” nu ţi-am răspuns că mă căcam”. Dacă răspunde totuşi la telefon, caută o scuză pt a întrerupe convorbirea cât mai repede. Şi ce-i mai bun de folosit în cazul de faţă decât o minciună: ” nu pot să vorbesc acuma. Te sun eu în 5 minute”?!

Dar să revenim la oile noastre, alea cu aşteptarea. Nu suport să aştept! Pe nimeni, nicicând! Şi din toate aşteptările posibile, cel mai mult urăsc să aştept în necunoştinţă de cauză. Adică, atunci când cineva îţi zice „imediat”, fără să ofere un interval de timp. Mă irită până aproape de punctul în care sunt dispus să-ţi iau viaţa pt asta. Bine, poate că exagerez puţin cu omorul, dar cu siguranţă aş avea un orgasm dacă ţi-aş fute o flegmă extra mucoasă ‘ntre ochi. Nu sunt absurd şi înţeleg o întârziere de maxim 10 minute, dacă e anunţată în prealabil. Nu-mi pică bine, dar nici nu mă pot supăra pt aşa ceva. Dar dacă mă faci să te aştept, fără să anunţi… ai bilă neagră cât din de mare din partea mea.

Azi trebuia să mă prezint la ora 13 la rutieră. Sun la interfon:

– Spuneţi!

– ŞMV, trebuie să mă prezint la camera 5, la d-l X.

– Aşteptaţi vă rog, să văd dacă e liber.

Ş-aştept 5 minute, fără să primesc vreun răspuns. Sun din nou:

– E liber d-l X?

– Momentan nu. A spus că iese dânsul imediat după dvs.

După juma’ de ceas în care m-am plictisit de şotronul jucat pe gresia holului, sun din nou la interfon:

– D-l X mai iese azi?

– Dacă n-a ieşit înseamnă că-i ocupat. Va ieşi imediat.

Şi imediatul ăla, futu-l în gură să-l fut, s-o transformat într-o oră şi un sfert, fără ca d-l X să iasă. Îmi venea să smulg camera aia de filmat şi s-o calc în picioare de nervi. Fiind totuşi o fire cât de cât raţională, am ales să plec, lăsând o dâră de fum ieşit pe urechi în urma mea şi bolborosind printre dinţi ceva de sfinţi, arhangheli şi serafimi. Şi pentru că tot eu picam de gâscă prin „neprezentare”, am sunat pe fixul d-lui X:

– D-l X?!

– Da.

– ŞMV la aparat. D-le X, m-am săturat să stau ca un câine la uşă aşteptându-vă.

– Aţi fost aici?!

– Da. Şi individu’ de la interfon mi-a spus că sunteţi ocupat pe moment, dar că veţi ieşi dvs. la uşă când terminaţi.

– Ăsta-i tâmpit?!?! I-am spus să te trimită înăuntru când ajungi.

Ăla a fost momentul în care îmi venea să mă întorc, numa’ ca să-l bat pe pulică ăla de la interfon. Da’ să-l bat de să-i colorez pereţii biroului într-un roşu aprins. Din păcate, trebuia să ajung la alt sediu al altei poliţii şi eram presat de timp.

Avocatu’ păcii

În iunie 2007, simultan cu festivalul berii se desfăşura campionatul european de baschet feminin under17. În Timişoara, evident. Naţionala României era calificată în finală şi juca împotriva Croaţiei. Hameizaţi bine ( eram un grup de vreo 30 de persoane), am părăsit platoul de la stadion şi ne-am dus la Olimpia, să susţinem fetele.

Erau sub 200 de persoane în sală, lucru uşor jenant pt o finală de campionat europen, fie el şi feminin la junioare. Eram noi în partea stângă, ceva oameni rătăciţi prin mijlocul sălii ( probabil organizatori şi familiile unora dintre jucătoare), iar în dreapta erau jucătoarele de la celelalte naţionale care au părăsit competiţia. Astea toate le susţineau pe croate. Nu era greu de înţeles motivul. Trăgeau arbitrii cu fetele noastre în nesimţire. Da’ chiar şi aşa, tot or bătut croatele  😆  . După meci, am mai stat puţin în faţa sălii la taclale. Moment propice pt G. să le înjure pe croate în limba maternă şi A. să facă o „captură”. Steagu israelului, evindent 😆 . Doi puştani tembeli or vrut să „captureze” şi ei ceva. Profitând de un moment de neatenţie al tuturor, or luat mascota turneului ( un balon în formă de baschetbalist) şi ţuşti cu el spre uşă.  Beţi fiind, n-or observat că balonul era mai înalt ca uşa, consecinţa fiind o căzătură ca-n filmele cu proştii  😆  .

Imediat după faza asta, am plecat de la Olimpia înapoi pe platoul de la stadion, să facem iureş. Pogo pe rockăreli, baie cu bere, tot tacâmul  😆 . După un bis al lui Holograf – ţi-am dat un inel ( pe care l-am cântat cu patos unei fete la telefon 😳 ), câţiva dintre noi ne-am tras la o masă şi ne-am pus pe băute. Din dume în bancuri şi discuţii, n-am observat că s-o terminat festivalul cu clasicul foc de artificii. Cum lumea începea să strângă pe mese, ne-am hotărât să continuăm dezmăţul în complex, cu un mic pit stop la birtu’ de la sală.

Din păcate, doar o parte mică din grup ne-am oprit acolo. La masa noastră, ca din pământ, îşi face apariţia un imbecil, mai beat ca noi toţi la un loc. Degeaba i-am explicat toţi să se evapore, că el avea pe dracu’ în el şi ţinea morţiş să ne fută la creieri. N-a trecut mult timp şi cineva i-a controlat puţin dantura cu bocancul. Văzând că în faţa salii mai sunt două maşini de la jandarmerie, i-am sugerat amicului „dentist” să părăsească locaţia pt că zarva creată de beţiv le atrăgea atenţia. Şi din câţi am fost la masă, am mai rămas eu, că n-am vrut să-mi părăsesc berea recent desfăcută. Beţivul devenea tot mai vehement în urlete:

– Te ştiu eu pe tine! Tu eşti … din galerie.

Nu ştiu ce m-a împins pe mine de la spate, dar m-am îndreptat spre beţiv şi l-am întrebat sec:

– Chiar îl ştii?

– Da.

– Păi uite cum facem. Eu sunt avocat. Nu declari nimic la jandarmi că numa’ îţi pierzi vremea cu ei.

Între timp, jandarmii se apropiau la pas de noi.

– Io merg până la budă, tu scapă de ei să putem vorbi mai pe larg despre ce avem de făcut. Nu le spui nimic la fraierii ăştia, că numa’ ne fut cazu’!

– Ok, ok!

M-am tirat la budă înainte să ajungă ţestoşii la beţiv. Îl auzeam de acolo cum zbiera la jandarmi că nu le zice nimic, că aşa l-o sfătuit avocatu’ lui  😆 . Nu şi-or mai bătut ăia capu’ cu un idiot ca el şi or plecat destul de repede. Vine ăsta în budă după mine şi eu mă prefăceam că tocmai ieşeam.

– Aş fi stat şi eu cu tine, da’ am mâncat nişte porumb fiert. Şi la câtă bere am băut… m-o cam supărat stomacu’.

– Am scăpat de ei cum ai zis.

– Perfect! Hai să bem ceva şi să ne punem planul la punct.

L-am lăsat pe ăla să vorbească despre ce-o vrut el. În timp ce el bolborosea vrute şi nevrute, eu eram cu ochii şi urechile în televizor 😆 . Când mi-am terminat berea, m-am ridicat şi i-am spus:

– Eu plec acasă să dorm, ca mâine să nu fiu aşa mahmur. Rămâne cum am stabilit.

– Da’… nu mi-ai dat număru’ de telefon…

– Scuze. Eram cu gândul la ce avem de făcut mâine şi am uitat. Ţi-l dau pe ăla de servici.

I-am dictat un număr ampulea şi i-am zis să dea un bip, că-l memorez când ajung acasă. N-am mai aşteptat să dea bipul că am şi plecat în complex să mă întâlnesc cu restu’ lumii  😆  .

Descoperiri macabre

Stăteam de vorbă cu un amic la telefon în urmă cu ceva timp. Să tot fie un sfert de ceas de atunci :mrgreen: . Eniuei, în timp ce bolboroseam noi despre tot felul de inutilităţi şi purtam discuţii distructive despre nimicuri, mă loveşte amicul ăsta al meu cu o informaţie incredibilă:

– S-a demonstrat ştiinţific că aerul este un fluid!

Inimaginabil aşa ceva!!!

– Până nu demult se credea că e un gaz, continuă el.

Deşi puteam să-l las să abereze, mi-am amintit de-o chestie de acum muuuuuuuulţi ani, când mă contraziceam cu toată lumea ( inclusiv cu el) pe marginea unei probleme de fizică elementară. De clasa a 7-a, gen:

Ai o balanţă perfect echilibrată. Pe un taler aşezi 1 kg de plumb, iar pe celălalt aşezi 1 kg de pene. Ce se întâmplă cu balanţa?

Evident, ca orice om leneş care refuzi gândirea, ai fi tentat să zici: „Au aceeaşi greutate ( mai corect spus, masă) deci… nimic.” Răspunsul corect e însă altul. Nu ştiu însă de ce am luptat cu atâtea mori de vânt la viaţa mea, care nici măcar n-or auzit de teoria lui Arhimede ( poate chiar nici de el), darămite să ştie despre ce-i vorba sau că ea se aplică fluidelor, nu doar lichidelor ( contrar credinţei populare neo-analfabetă). În fine, ce m-o sâcâit pe mine, e că acuma, acest amic al meu, îmi servea aerul ca fluid, de parcă el l-o descoperit, imediat după ce-o patentat şi mersul pe jos.

– Păi lichide + gaze = fluide. Ce era atât de greu de demonstrat?

– Nu mă, că s-o descoperit că aerul nu-i doar gaz ci conţine şi lichide!

– Ăăăă… cum să-ţi explic mai pe şleau… mai bine lasă-mă să ghicesc lichidul. Predominant apă! Nu?!

– Da…

– Ce pula mea era aşa de greu de demonstrat?! La o adică vezi norii toată ziua, din când în când câte o ceaţă, mai o expresie gen umiditatea aerului… Astea toate cred că trebuiau să ridice destule semne de întrebare pt lumea ştiintifică în urmă cu… 4-5 secole.

– Nu mă, tot nu înţelegi!

– Hai să o luăm în cel mai simplu mod cu putinţă. Fluidele sunt substanţe fie lichide, fie gazoase, fie o combinaţie între cele două. Ce era atât de ştiinţific?!

– Nu-i aşa, că…

– Băi, rectific. Cel mai simplu mod de a demonstra asta este matematic ( omu’ e la mate-info şi m-am gândit ca poate aşa înţelege). O ştiinţă exactă. Dacă mulţimea A este formată din două submulţimi B, respectiv C, atunci orice punct al acestor mulţimi aparţine şi lui A.

Nu! Eu sunt ăla prost care nu pricepe. E bine că am lăurit aspectul ăsta. Trăiască sistemul românesc de învăţământ şi ai săi emeriţi studenţi! La trecutu-ţi mare, sumbru viitor…