Despre comentatori, cu silă

Nu exista pe lumea asta mare, comentatori mai scârboși ca cei de la protv, în frunte cu Mironică. Au căcații ăștia un stil din ăla grețos, în care indiferent de meciul și sportul transmis, fac ei o conexiune cu #muieSteaua sau #duieMinamo. E un „must have” în fișa postului. Înțeleg de unde vine rahatul ăsta, la o adică. Și-au dat seama unii, că-n țara asta mare a noastră, 85% dintre cei care se uită la meciuri la tv „țin” cu clonele comuniste și e bine să le lingă cumva orgoliul în cur, pentru a-i fideliza. Pe mine mă deranjează atât de mult reclama asta mascată încât le doresc să moară sugându-mi ciorapii în timp ce-i fute un cal în ochi! Ca și echipelor respective, de altfel.

Nu că ceilalți comentatori români ar fi crema în domeniul ăsta. Sunt destui care au preluat ideea asta „magnifică” de la proteviști și propagă căcatul până în străfundurile audio-vizualului. Ce nu-i interesează pe muiștii ăștia, dar deloc!, e efectul manevrei lor, mai ales în rândul copiilor care abia încep familiarizarea cu sportul. Cine dracu’ să mai susțină Delta Tulcea, Armătura Zalău, Olt Slatina, Ceahlăul Piatra Neamț, Unirea Slobozia, ș.a.m.d. când ți se pompează căcatul pe gât și ți se spune că-i ciocolată de lux?! Nici aparatul de propagandă comunist n-o fost în stare de așa ceva. Apoi, de ipocriți ce sunt, laudă pe un ton aproape lacrimogen suporterii echipelor din afara mainstreamului fotbalistic. Păi să nu le bagi pula-n ureche până le iese pe nas?!

O altă chestie ce mă scârbește la papagalii ăștia ce-și spun „comentatori”, e apologia fotbalului modern. Culmea e că n-au nici o treabă argumentele invocate cu fotbalul modern. Fotbalul modern înseamnă BANI. Cât mai mulți BANI! Salarii de zeci de milioane de euro, transferuri de sute de milioane de euro și prețuri la bilete cât salariul pe o lună întreagă de muncă. La fiecare fază mai de doamne ajută, spun instantaneu: „Ce viteză de joc/ce joc de pase/ce intervenție/ce șut!!! Asta înseamnă fotbalul modern!” O pulă! Asta înseamnă o echipă bine închegată, omogenă. Chestiile astea se antrenează, n-au nici o legătură cu sutele de milioane de euro pompate în mofturile unor persoane. Sincer acuma, pentru un salariu de 60.000 de € anual, mă aștept să nu existe șut pe lângă poartă în fotbal! Când aud că după o dublă dată de un atacant, încep cu „merită salariul de X milioane de euro ce-l are la club” îmi vine să vomit!

Aseară, decât să-mi chinui timpanele cu protv-ul, am preferat să mă uit a doua oară la Californication. De aia zic, dacă în România s-ar introduce CONTRA COST opțiunea de a urmări meciul fără comentariu ( există în Germania de exemplu), doar cu sunetul ambiental de pe stadion, aș face ceea ce urăsc cel mai mult pe lumea asta: aș aștepta la coadă să plătesc!

 

Bucurii în zodia becului

Am bătut azi Giarmata cu 6-1. În prima repriză, raportul ocaziilor a fost 8-0 pentru Poli. Scorul, 1-1. Fotbalul are un farmec aparte. Acest gen de situații le găsești atât de des încât, prin prisma rezultatului, toate trec nevăzute, zi de zi, pentru că rezultatul final e cel care contează.

Eram atât de convins că vom câștiga încât am băut în avans în cinstea victoriei ce a urmat. Și aici a venit reversul medaliei. Am țopăit de nebun la fiecare gol pe care l-am marcat, chiar dacă două au fost din penalty ( clare amândouă, și totuși, poate eu sunt subiectiv). Dar fiind la 350 de km de stadion, fără cineva care să simtă același lucru lângă mine, fizic, m-a cam băgat într-o ceață în care am ajuns să-mi reconsider sentimentele. Mă bucur prea mult?! Exagerez din cauza distanței?! Să mă bată cucu’ dacă știu!

Sentimentul ăsta de bucurie, e foarte ampulea. Oricât s-ar chinui soția – și chiar își dă silința – să-l împărtășească, mă simt de parcă am descoperit becul prin anul 200, înainte de Hristos. Îmi folosește mie și atât! Am un zâmbet tâmp pe față pe care nu mi-l pot șterge. Dacă aș fi un tip egoist, m-aș mulțumi cu atât! Dar orice bucurie, dacă nu o împărtășesc cu cei din jur, își cam pierde jumătate din valoare. Așa mi-s io, n-am ce-i face.

Înainte să-mi dau două palme prin care-mi revin la dilemele cotidiene, îmi spun în șoaptă: „Las’ că vineri avem meci în deplasare la Cugir. Acolo sigur o să fie altfel!” Normal că o să fie altfel. 5 puncte avans acum, cu o victorie ne desprindem la 8 și liga a doua se vede din ce în ce mai clar. E greu. Știu! Nu atât pentru mine, că eu o să beau și de-i bine și de nu, dar pentru jucători. Ei sunt cei care au (ne)fericitul statut de a-mi face mie weekendul mai bun. Dar chiar și de ieșim victorioși de sub Drăgana, eu oare la fel de prost o să mă simt în fericirea mea?!

PS: Golul lui Vucea

Nimicul aducător de puncte

Deși eram la un eveniment, sâmbătă seara m-o mâncat în cur să urmăresc meciul României cu nord irlandezii.

Adevărul e că noi, românii, suferim de-un masochism fără egal. Știm din experiența ultimilor ani nimicul ce va urma să se desfășoare pe dreptunghiul verde, și totuși, înaintea fiecărui meci al naționalei, ne ambalăm ca un Trabant la deal. Ne umplem sufletul cu speranțe doar ca să irosim 90 de minute din viață. Continuă lectura

Analiză post-mortem

Am observat în ultimele luni de zile tot mai multe voci care, în sfârșit, spun ceea ce știa orice român. Fotbalul românesc e mort! Ceea ce se vede e doar o palidă umbră, ținută în viață de aparatul numit: „banii din televizare”.

După ce s-a căpușat tot ce se putea, după ce s-au spălat toți banii ce erau de spălat, nația română s-a trezit că nu mai are fotbal. Când ultrașii contestau conducători/patroni gen Borcea, Badea, Becali ( toți verișorii), Copos, Iancu, Staicu, Penescu, etc. presa zicea că-s descreierați, că nu și-au mai primit „cotizația” sau că-s doar niște bețivi/drogați care au doar scandal în cap. Pentru situațiile descrise există și un sâmbure de adevăr. Dar, pentru că așa suntem noi oamenii, dacă vedem un măr stricat într-un pom, e clar că toată livada-i compromisă.

Ei bine, bețivii ăia vroiau doar să tragă un semnal de alarmă. Nu o făceau din lipsa banilor de pe card sau pentru că vroiau doar să producă haos, ci pentru că ei chiar își iubesc echipa! Ei conștientizau că în jurul echipei se întâmplă lucruri ilegale și/sau imorale. Erau nemulțumiți că, într-o societate de-a dreptul bolnavă, care portretizează hoții în vedete, ultimul lor refugiu era mânjit de personaje dubioase. Răsplata primită: demonizarea sistematică. Rezultatul: vizibil acum și de pe lună.

Echipe de tradiție dispărute sau la un pas de dispariție, în subsolul ligilor inferioare. Campioane naționale care dispar complet la un an sau doi distanță. Echipe sătești!!! care încearcă să suplinească vidul creat în prima și a doua ligă. Retrageri pe bandă rulantă în mijlocul campionatului. Și cel mai trist: stadioane goale!

Ce-i de făcut în cazul ăsta? Cum se poate reinventa fotbalul românesc în clipa de față? E restrângerea numărului de echipe în prima ligă o soluție? Și dacă da, e pe termen lung sau scurt? E structura diviziilor corectă? Ce ar putea să facă FRF-ul și AJF-urile pentru corectarea situației dezastruoase în care ne aflăm acum? Cum poți să atragi lumea, din nou, către stadioane când jumătate din popor a fost imbecilizat sugerându-i-se existența unei singure echipe de către presă?

Sunt întrebări pertinente și tare aș vrea să văd o dezbatere între mințile ( mai mult sau mai puțin) luminate care apar toată ziua pe sticlă, în care să se răspundă, măcar cu datul din umeri. Dar presa nu întreabă pentru că e mai important să dezbați 25/24 dacă Gâlcă va fi sau nu înlocuit cu Reghe. Persoanele din funcțiile de conducere de la FRF și LPF se fac că nu văd, și uite așa, în vreo 5-6 ani ne trezim că ne bat Insulele Feroe sau Gibraltarul pe Arena Națională, cu 500 de spectatori în tribune, dintre care 200 fiind turiști japonezi, fiecare cu câte 5 aparate de fotografiat la gât, zâmbind tâmp în fața camerelor de luat vederi.

 

Două echipe în Champions League?!

Am rămas șocat când am văzut ca România va avea, din nou, două echipe în Champions League, începând cu sezonul 2016-2017. Nu pentru că s-au aliniat rezultatele altora încât să fie prima ligă pe locul 15 în clasamentul UEFA, ci pentru că mă întreb pe cine naiba ai putea să trimiți acolo să nu te faci naibii de rușine.

Un simplu exercițiu de imaginație:

Să presupunem că ar trebui să trimitem acele 2 echipe din toamna asta. Fxb, liderul clasamentului, e o echipă mediocră în țară și spre slabă dpdv continental. Și asta nu o spun pentru că nu-mi sunt mie simpatici. Cum dracu’ să-ți fure calificarea de sub nas o echipă ce-ai bătut-o cu 6-0 sau 6-1, dacă ai fi o echipă bună?! Nu există atâta ghinion pe lumea asta încât să-l poți invoca pe post de justificare. Și nici nu poți să spui că acea echipă ce ți-a luat fața pe ultima suta de metri, e vreo forță la nivel european. A luat 3 goluri pe meci în faza imediat următoare. Și n-a jucat cu Real Madrid sau Barcelona.

Totuși, să spunem că fxbul e prima echipă, ce-o trimitem din postura de campioană. Care naiba ar putea fi a doua?! Petrolul se află, din păcate, pe un drum extrem de încețoșat. Chiar dacă, printr-un miracol, scapă de insolvență la timp și vor avea drept de participare în cupele europene, nu e o echipă care ar avea șanse prea mari să treacă de Valencia, Napoli, Arsenal sau Marseille. Asta în cazul fericit în care ar ajunge până în playoff.

Nou-promovatele, ASA și CSU, care au băgat liga întâi în sperieți ar putea fi o soluție?! Mă îndoiesc. Au o oarecare omogenitate, dar nu au un fotbal care să convingă. Dinamo? Deși pare a avea alura unui club cu pretenții europene, e o echipă ce nu poate face față unui adversar serios din campionatul intern, darămite unui club serios din Europa. Bineînțeles, dacă ar finaliza cu succes insolvența în secolul ăsta.

Iar despre Astra nici nu poate fi vorba. E singurul club din România despre care poți afirma cu certitudine că nu știi niciodată dacă mai există ziua de mâine. Mai corect spus, e un club de carton, fără nici o perspectivă, lipsit de fani ( darămite suporteri) și cu un patron capricios și atotștiutor care-și mută echipa în campionatul moldovenesc în mijlocul etapei a 13-a.

FC Botoșani e prea departe de locul doi și pare utopic să-i iei în considerare, din toate punctele de vedere. Restul echipelor vor duce o luptă crâncenă să evite unul din cele 6 locuri care duc în liga a doua.

O să spuneți că până în toamna lui 2016 mai e un an jumate și că până atunci se pot întâmpla multe. Corect. Se pot întâmpla multe, dar e improbabil, în condițiile în care o etapă întreagă din liga întâi, nu adună atâți spectatori câți merg pe stadion la Kaiserslautern, în liga a doua germană. Și când te gândești că din liga a doua pot promova echipe gen: Voluntari, Rapid Suceava, Academica Argeș, Unirea Tărlungeni sau ACS Recaș, toate pline ochi de oxigen vrac în tribune…

Atunci când joci pentru nimeni, rezultatul maxim obținut e întotdeauna același: apă de ploaie.

Un meci cu Nădragu

Ştiu că nu am mai scris cam de ceva timp pe aici. Ocupat cu munca, lenea inumană şi alte scuze de genu’ aşteaptă să fie folosite. Revin cu vorba mătuşii Ghenia „porcu’ găseşte baltă”.

Ieri, după mult timp, Poli o avut meci în nocturnă. Moment propice de sărbătorit, în stil ultra desigur. Ce a însemnat asta? Păi să aruncăm un ochi pe:

Poli – Nădrag

În timp ce priveam atmosfera creată-n juru-mi, am fost lovit de un val imens de sentimente din tolba unui trecut ce pare dintr-o altă viaţă. La acest lucru e foarte probabil să fi contribuit şi cele două beri ce-mi „gâghilară” gâtul în prima repriză.

Şi un concurs mic: Find me!

 

PS: Bunul prieten D n-are drept de joc la acest concurs.