Un profesor „aparte”

Și pentru că trecut-au anii, am decis să vă povestesc despre un anumit profesor pe care l-am avut pe vremea când eram student emerit la Hidrotehnică. Numele său, Iosip-Moț Ștefan Nicolae. Un individ cum rar mai găsești pe meleagurile universitare. În anul I, semestrul al doilea, ne trezim cu o materie numită: Curs general de construcții civile. Fiind materie de „moldoveni” ( porecla pt cei de la Construcții; ăia de la mecanică erau piulițe, noi eram broscari, ș.a.m.d.)  m-am gândit că o să trec de ea cu ochii închiși, pe motiv că profii de la Construcții nu prea ne frecau la ridiche cu materiile lor, noi având alte specializări. Continuă lectura

Reclame

Caracterul uman

Îţi aminteşti vag momentele alea în care te întorci beat dintr-un loc de la marginea lumii şi îţi dai seama că nu mai ai ţigări?! Cam aşa mă simt eu. Acuma. Şi te îndrepţi către singurul „non-stop” din zonă, să îţi iei ţigările alea fără de care NU POŢI să adormi! NU poţi, şi gata! Îţi iei locul într-o coadă populată de oameni care par mai bătuţi de somn decât de viaţă. Oameni semi-vii, cum îmi place mie să le spun. Şi ai crede că nu are ce să se întâmple în lumea asta. Dar te-ai înşela! Amarnic! Sub spectrul tău, un moşulică, ce stă toată ziua în „non-stop”, încearcă să vrăjescă o tinerică rătăcită. Continuă lectura

De la simpatie la silă

În urmă cu v’o câţiva ani, pe vremea când eram student la Poli, aud un zvon cum că Robu ( p-atunci şurubu’ şi piuliţa întregii Politehnici) e înfipt în PNL. Şi cum Tăriceanu dirija guvernul după bunul plac, dintr-o dată Politehnica trece printr-o transformare uluitoare. Toate geamurile alea vechi cu rame metalice sau de lemn şi care nu se închideau, au fost înlocuite de termopane. Toaletele trec şi ele printr-o modificare stupefiantă şi de neînchipuit pe vremea când eram anul 1. Faianţă şi gresie… eram de-a dreptul înlemnit! Dacă mai punem şi noutăţile din laboratoare… De la 386 la procesoare de 1,6 GHz, cântare electronice, instrumente noi de măsurare a debitului, a nivelului şi a presiunii fluidelor, etc.  Continuă lectura

Update

Ştiu că o trecut un kil opt sute de timp în care am ignorat complet locul ăsta. Au fost săptămâni bune în care am şi uitat că am blog. Au fost şi momente în care aş fi scris multe vrute şi nevrute, dar tânjeala a primat.

Dar hai să facem update-ul, până nu mă freacă iar lenea şi rămâne şi postul ăsta o ciornă în negura wordpessiană. Mi-am tras o gagică şi mai nou, fac naveta între Timişoara şi Târgu Mureş ( aici îi mândra). A mai mândră dintre mândre ( în caz că citeşte, să-mi acopăr spatele că altfel o iau pe coajă :mrgreen: ). Munca merge cam şontâc, dar merge. Mi-am schimbat mobila în palat, am fost la Belgrad la Mark Knopfler ( unde mi-am luat o ţeapă cât mine de mare), am continuat să merg la meciuri în liga a 5-a, am tras şi un chef de povestit nepoţilor ( poate şi cititorilor, într-o zi cu soare). Ah, da! Era să uit de excursia de la Sighişoara.

În tot acest timp am descoperit şi o nouă pasiune: mă simt atras de cum funcţionează universul. Multe nopţi nedormite în care beleam ochii la documentare despre string theory, supernove, acceleratoare de particule sau condensatul lui Bose-Einstein. Şi trebuie să vă spun că acuma, chiar încep să înţeleg mai bine ce şi cum!

Dar să ne oprim cu actualizarea datelor şi să sperăm că începând de azi, o să scriu câta mai des.

Bloguind, cică

După cum bine ştiţi, nu prea îmi stă în fire să mă arunc în discuţii despre degeaba. Totuşi, uneori, când mi-s suficient de ciufulit pe-o anumită temă, mai refulez. Deci, să dăm elefantul jos din cireş!

Ieri, pe timeline-ul meu de twitter, o apărut ( inevitabil desigur) link către postarea unei dudui. Dacă vă e lene să daţi click pe link, un mic rezumat: Continuă lectura

Lupta cu firea

Marţi, într-o pauză de ţigară, uitându-mă în pachetul aproape gol, mi-am spus sec: „astea-s ultimele ţigări pe care le vei mai fuma!” Şi uite aşa, de marţi seara – de pe la orele 20:54, dacă e să fim corecţi – eu n-am mai fumat.

Ştiam de la bun început că o să-mi fie al naibii de greu. La urma urmei, au fost destule momente când am ramas fără ţigări ( nu există fumător care să n-o păţească) şi-mi amintesc destul de bine cum am reacţionat. Din păcate, credeam că ăla va fi maximul. Boy, was i wrong… Am luat în considerare doar efectele psihice şi nu mi-am dat seama de efectele pe care le are asupra organismului. Nu mi-am calculat deloc bine paşii. Abia acum, stând în scaun, mi-am dat seama că eu nu-mi amintesc de vremurile în care NU fumam. Am băgat ţigara în gură pe la 5 ani. 23 de ani în care am dus mâna la gură ca să trag din ţigară. 23 de ani în care am tinut ţigara între degete. 23 de ani în care xanaxul meu era ţigara. Acum ţin între degete pixul şi duc mâna la gură din 10 în 10 secunde, iar pleoapa stângă mi se zbate întruna pe ritmul pulsului. Mâinile îmi tremura uşor, iar picioarele mele trebuie să fie într-o continuă mişcare. Asta ca să nu mai spun că orice văd/aud/fac mă împinge cu gândul spre o ţigară.

Duc cea mai grea luptă a vieţii. Cea cu mine. Sper să câştig. Şi să nu fie prea târziu.

Wake up call

În data de 29 a ultimei luni din anul ce-a trecut, împreună cu Bunul prieten D, Sandra, V. şi M am făcut o excursie pe Muntele Mic. Trebuia să fie o escapadă de-o zi la săniuş, cu urcare dimineaţa şi coborâre seara. Fiind ieftină cazarea, am decis să mai atârnăm o zi pe acolo şi am închiriat the coolest room evăr! Din păcate, n-am nervi şi timp să vă transpun toată povestea, mega funny dealtfel.

În 30 am coborât de pe munte, dar nu înainte de a ne promite că ne vom întoarce în ianuarie. Având în vedere că escapada asta ne-o costat mai mult decât era planificat, am decis s-o facem după data de 15, când intrau salariile. Ajuns acasă, am dat două-trei telefoane, în speranţa că voi găsi o locaţie în care să stau agăţat pt cheful dintre ani. Cum aveam doar două variante şi nici una pe plac, mi-am spus: „fuck it! stau acasă!”. Ce-i drept, ficatul meu avea nevoie şi el de o pauză de la alcool, ţinând cont că în a doua jumătate a lui decembrie am umblat mai mult curentat decât treaz.

Zis şi făcut! Pus nişte filme în playlist, întins pe pat şi un singur gând în cap: fuck you, 2013! Doar că socotelile mi-au fost date peste cap înainte de ora 20. Din străfundurile unei licăriri copilăreşti, m-o lovit un dor nebun- nebun, I tell you- de Broodwar. Simţeam că mă sufoc dacă nu-l joc. Am sărit ca ars din pat, răscolit prin arhiva de dvd-uri, instalat jocul şi: „big game hunters-> 7 computers -> ales zerg ->melee”. Având în vedere că erau toţi împotriva mea, nu puteam să-i las în avantaj. N-aş fi avut nici o şansă. „black sheep wall”! După 35 de minute, ieşeam victorios din lupta anului 2012. După alte două runde în care am jucat cu protoss, m-am pus înapoi pe pat şi am reluat sesiunea de filme. Ultima dată când m-am uitat la ceas, era cam 2 jumate.

În timp ce sforăiam, aud cosmote-ul cum schiaună. Cum doar una din 3 persoane putea fi la capătul celălalt, am considerat că somnul e prea dulce pt a răspunde. L-am pus pe silent şi mi-am văzut de somn mai departe. Şi cum somnul dulce ţi-e mereu futut de cineva drag, aud dintr-o dată bătăi isterice în uşă. „Dacă mă fac că n-aud poate pleacă” îmi zic. „Mihhhceaaaaa!!!!” bum-bum-boc-bam-zbeng! „Mihhhceaaaaa!!!!” bum-bum-boc-bam-zbeng! Vocea inconfundabilă a Bunului prieten D. Gândindu-mă că şi-o fi pierdut cheia de la casă la revelion, mă ridic din pat şi într-o stare semi-trează, îi deschid uşa. În faţa mea, Bunul prieten D. în costumul lui de schi şi V. la bustul gol.

– Hai să mergem înapoi la munte!

– Du-te bă, de aici, că nu vin! răspund, convins fiind că ăştia vroiau să merg cu ei printr-un birt din oraş să continue ei băutul.

– Hai bă, că ne aşteaptă Sandra si cu M. în maşină, în faţă la poliţie.

– Mergeţi voi! răspund sictirit în timp ce mă arunc înapoi în pat.

N-am atins bine patul că am şi fost tras de picioare înapoi jos. Dezmeticindu-mă un pic, imi dau seama că ăştia-s prea beţi ca să coacă o dumă de genu’, doar ca să mergem într-un birt. Pun toate datele cap la cap: costumul de schi, bustul gol plus banii ce mi-i fluturau ăştia pe la nas ca dovadă că întradevăr vor să meargă la munte. Întind mâna spre ciorapi zicând:

– Bine. Să mergem!