Când fratele meu


Sună cocalaristic. Ştiu! Dar cu atât este mai mare durerea când exact omul pe care-l considerai „fratele din altă mamă” îţi rupe sufletul în două. Cuvintele te părăsesc iar în urma lor, răsare doar tristeţea.

Privind în sec la cele ce-au trecut, un amalgam de cuvinte îmi vine-n minte: Nu-i lumină nicări, c-or murit toţi oamenii! Dar, din acelaşi cântec, mai e un vers pe care l-am adoptat pe post de modus vivendi: Ş-atâta m-oi duce-n noapte, pân’ m-oi întâlni cu moarte!

Ideea e că nimic nu se pierde. Totul se transformă! Partea proastă e că nu se transformă în ceva ce ţi-ar suplini ţie golul imens lăsat în urmă. Tu trebuie să te mulţumeşti cu gramul de ură revărsat pe-un „biet” bugetar, urându-i o „dantură veselă” după ce-l binecuvântezi cu umbrela peste bot. Totuşi, ajuns acasă, îţi dai seama că după momentul delicat, orice ai face, nimic nu-ţi poate satisface setea de revanşă. Şi asta pt că revanşa nu există! Lama primită simbolic arde mai rău ca sorele în ultima lui zi.

 

Anunțuri

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s