Baia Mare away (III)


… o picat stema. Dă-i ’nainte cu tupeu şi vedem după. După un alt kilometru pedalat, apare şi B. Deşi nu-l cunoşteam, l-am recunoscut după mers. Aşa-i cu ultraşii. Îl recunoşti pe unu’ dintr-o mie.

– Te-am tot sunat să văd unde sînteţi…

– Telefonul meu îi la ăla care ne-o adus cu maşina până aici. Mi-o fi picat din buzunar când am coborât.

– Ai de pula mea… Da’ ştii unde s-o dus?

– Ştiu unde ne-o lăsat.

– Pai hai că-l găsim noi!

Am grăbit pasul înapoi, ca nu cumva să descarce omu’ şi să plece din zona aia.

– Aici ne-o lăsat!

– Păi să ne uitam pe la firme prin curţi după maşină…

Dă-i cu privirea în stânga şi-n dreapta. Nimic pe niciunde. În faţa noastră, o bifurcaţie.

– Para şi Gaboru înainte, eu cu B. mergem la dreapta.

Nimic şi fără ajutor în direcţia asta. „Sper să-l găsească ăştialalţi doi” era placa ce urla în creierul meu. La o adică, mi se rupea de telefon. Cadou. Pe pulă o venit, pe pulă se duce! Dar numerele din agendă… p’astea nici mastercardu’ nu le mai aducea înapoi la viaţă. Cu 4 metri înainte de a ajunge înapoi la bifurcaţie, văd tigaia cum frânează! „Someone loves me!” îmi zic. Ne ia omu’ şi ne mai şi duce înapoi până la drumul principal. Mulţumim din nou omului şi o luăm la semifugă pe marginea drumului. Între timp, lui B. îi suna telefonul cum că ăilalţi, ajung şi ei în Satu Mare. Într-o panică de moment, se întoarce B. şi face semn la un microbuz. Spre surprinderea noastră, ăla mai şi opreşte.

– Du-ne până mai în oraş!

– 5 lei!

– Îţi dăm, da’ numa’ du-ne!

După câteva minute în care discutam despre un loc în care găsim ceva de haleală în Satu Mare, B. îl întreabă pe şoferul microbuzului:

– Da’ tu unde mergi?

– Negreşti Oaş.

– Păi şi nu-i iei şi pe băieţi până la Livada?

– Îi iau, da-i costă ceva în plus.

– Nu-i o problemă, spune scurt Para.

– No, mergeţi cu ăsta şi la Livada prindeţi imediat maşină, că-i aproape de Baia Mare. Io tră să merg după ăştia, să-i iau din Satu Mare şi să văd cum fac să ajungem în Baia Mare cu o maşină a lu’ unu’.

– Bine, hai că ne vedem la Baia Mare, la o bere înainte de meci.

Se dă B. jos prin oraş iar noi, ne punem pe negociat. Cât să-i mai dăm omului.

– Îi dăm 5 lei! zice Gaboru.

– De căciulă? întreb eu.

– Nu mă! 5 Lei de tot!

– 😆 Bine mă! Aşa facem!

– Ce poa’ să ne facă? Să nu ne mai ia data viitoare? Când dracu’ mai ajungem noi pe aici? completează Para.

La ieşire din Satu Mare, nici bine nu prindem viteză că ne lovim de-o coadă. Kilometrică. Undeva mai în faţă, erau ceva mortăciuni în mijlocul şoselei. Cel puţin aşa se auzea prin staţie. Şumi al nostru face o românească ( un 180) şi dă-i bice înapoi în Satu Mare, ia-o pe o rută ocolitoare şi intră înapoi pe ruta către Livada. Deşi în maşină mai erau destule persoane, caterinca trioului magic era în floare. Într-un târziu, ne trezim că opreşte Şumi al nost’ microbuzu’.

– Băieti, voi aci coborâţi! Baia Mare e-n direcţia ai’laltă!

– Muţumim mult!

Şi-am şi zbunghit-o pe uşă. I-o aruncat Para 5 lei înainte să închidă uşa. Atât de descumpănit o plecat omu’ că o uitat să lase frâna de mână. Dar în definitiv, cui pula mea îi pasă?! 😆 Ne punem la dat din creangă pe drumul băimărean. Trec 10 minute şi auzim nişte claxoane din depărtare. Când o ajuns maşina în dreptul nostru, ce să vezi?! Erau băeţii. 6 într-o maşină. „Muie, mă!!! Vă prindem noi la Baia Mare! Staţi ca ciorile-n drum! Pizdelor!” şi alte glume de deplasare răsunau în ambele direcţii 😆 .

Adevărul e că ne aflam şi într-un loc în care treceau cam 5 maşini/oră.  Între 2 maşini puteai să bei lejer o bere, sau chiar să dai o bilă în birtul comunal. Cu toate astea, a doua maşină care o trecut după băeţi opreşte în dreptul nostru. Era un microbuz cu 6 locuri şi benă. Hombre la volan, nevasta şi pruncu’ pe bancheta din spate. Para cu Gaboru or urcat în faţă, eu la clasa a doua, că la cât mi-s de slab, chiar simţeam nevoia să mă destind câta. Para, ca orice ţigan, se bagă în vorbă cu hombre, îi pune celebra placă „n-avem bani” şi începe să facă pe drăguţul vorbind cu ăl’ mic ( n-avea 3 ani împliniţi):

– Cum te cheamă pe tine?

– …

– Da?! Poţi să spui „muie UTA!”?

Încercam să mă abţin de la bufnitul în râs pe de-o parte, dar îmi şi controlam cu greu ştachia să nu-i mângâi prematur ceafa boului. După ce că omu’ te duce gratis ( fără să-şi fi plănuit asta), tu-i mai şi înveţi junioru’ să înjure?!

– Ţi-i ruşine?! continuă handicapatu’. Atunci strigă cât poţi tu de tare: „Hai Poli!!!”

Mormăie ăl’ mic ceva cuvinte, si Para devine unstopable.

– Hai să cântăm! „Muie steaua, muie steaua, muie!”

Eu, în spate, lângă mama plodului, schimbam culorile la faţă ca semaforu. Nu mai ştiam ce dracu’ să zic pt a-i taia elanul cretinului. Într-un târziu, de nu ştiu unde din interiorul meu, scot ceva pe gură mai mult urlând:

– De unde sunteţi?

„Bine măăăăă!!!” îmi spun fără să ascult ce are de zis interlocutorul. Îi fut un bobârnac după ureche lu’ Para, semn gen „chizdă, eşti tembel?!” şi intru în discuţie pe pilot automat. Întrebări din categoria „politeţuri de ampulea” au continuat să curgă pe gura mea în timp ce privirea-mi studia sârguincios dealurile sterpe.

Întrăm în Baia Mare, îi mulţumim omului, nu-i plătim ( devenise obicei) şi plecăm în direcţia în care ne-o spus el că-i stadionul. Am mai şi întrebat lumea pe stradă, pt o mai mare siguranţă. „To’ drept”. Din nefericire, ne prind bătăile de linguri din urmă. Mâncăm, mâncăm, da’ unde?! În timp ce Gaboru intervieva lumea pe stradă de un mâini murdare, pe mine mă mâncă-n cur să-l sun pe Pardi.

– Voi ( cu maşina mică) aţi ajuns?

– Da. Suntem pe undeva pe lângă stadion, la o pizzerie.

– Şi cum îi mâncarea?

– Mă, îi şi bună şi ieftină.

– Bine, hai că venim şi noi imediat.

Para insistă să mergem la o hamburgherie unde l-o trimis o tanti şi nu l-am contrat. Dacă el vroia hamburger şi nu pizza, de ce să-i fut eu meciul?! Plus că mi-era o sete de-o bere… Ne întoarcem, ne băgăm printre blocuri şi intrăm în balconul birt-hamburgherie. Eu îmi iau o Timişoreana la doză, o dau la sec şi mai îmi iau una pe drum. Para dă comanda şi gagica-i spune: „ mai durează că tră să mă pun să prăjesc carnea”. I-o sărit instant pofta de hamburgeri. „Mergem la pizza!” îmi mormăie ăsta nervos…

Va continua

Anunțuri

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s