Baia Mare away (II)


… o experienţă din asta îţi schimbă complet viziunea. Am găsit şi răspunsul la o întrebare foarte vechea de-a mea, legată de băieţii de la Fans ( FC Naţional). Mă întrebam ce-i poate motiva pe oamenii ăia, fiind mereu aceiaşi 8-9 indivizi. Şi acasă, şi-n deplasare.

Trecem de Ronaţ triaj, iar pe uşă apare naşu’. Ca o mică paranteză, ăsta are celebra moacă a controlorului de Ilva. Ca o paranteză la paranteză, în Ilva Mică ( BN) îs 2 tipuri de oameni: controlori de tren şi plecaţi în Spania.

– Biletele dumneavoastră.

– N-avem aşa ceva, îi zice L.

– Păi şi unde mergeţi voi fără bilet?

– La meci! răspunde Para cu-n elan demn de un şoim al patriei.

– Până la Oradea, completează L.

– Hai, strângeti şi voi de 3 bilete până mă întorc.

Şi pleacă. L. zice sec:

– Nu-i dăm mai mult de 10 lei de om!

Zis şi făcut. Între timp, sună şi M. care confirmă că n-o auzit ceasu’ şi că iese repede la ocazie să prindă al doilea tren ce pleca din Arad spre Oradea. După 10 minute, se întoarce naşul cu un zâmbet semiglorios pe faţa-i tâmpă:

– Aţi adunat de 3 bilete?

Ia banii, îi numără şi zice dezumflat:

– Pai aici nu-i nici măcar de două…

– Dacă alţi bani n-avem… îi răspunde pe acelaşi ton O.

Dar dacă nu-i cal, îi bun şi măgar. O luat banii şi ne-o lăsat în plata domnului. Veselie mare pe noi, am scos berile din ascunzători şi dă-i pe băute. Intrăm în Arad unde Gaboru nu s-o putut abţine de la a arăta nişte degete mijlocii la oamenii ce mergeau semi-adormiţi către scârbici. Nu-l putem schimba, drept urmare îl acceptăm aşa ciudat cum îi ( aş zice venit din junglă, da’ mi-i că jignesc pigmeii sau antropofagii). În minunata gară arădeană ( sunt ironic şi sper că se înţelege), mai introducem în tren, pe şustache, un flacon de Timişoreana. Moment bun de scos ochii telefonic Bunului prieten D. că nu poate poate fi prezent. Îl sunăm şi pe BirXXX, rapidist din Oradea, ca să-i dăm indicaţiile pe dimineaţa aia:

– Te duci şi te întâlneşti cu X ( ăsta fiind omu’ care i-o promis la Thierry fularul cu bihoru’), iei fularul şi vii, în pula mea, la gară cu mâncare!!! Murim de foame, băăăă!!!

Cu toate problemele rezolvate, ne-am pus mai departe pe băute, motiv pentru care timpul a trecut foooarte repede. Ne dăm jos din tren, ieşim din gară şi mergem să ne întâlnim cu BirXXX. După nici 10 minute, apare omul, ne dă plasa cu sanvişuri + o Timişoreana la 2. După care vestea proastă:

– X n-o mai venit.

I-am mulţumit omului pt sprijinul acordat şi am plecat spre ieşirea către Satu Mare. Pe jos, desigur. La nici 100 de metri, ne iese în cale un fast-food.

– Hai să mâncăm ceva! zic eu, cu foamea-n glandă.

Spre surprinderea mea, n-o trebuit să zic de două ori. Intrăm în „mâini-murdare” şi comandăm. Tipa din spatele tejghelei se uită lung la noi şi răspunde pe-un ton cam sictirit:

– Trebe să mai aşteptaţi cam jumătate de oră. N-am carne şi tră să apară proprietaru’ de la magazin.

– Atunci lasă!

Ne vedem mai departe de drum. Aproape de ieşirea din oraş, la un colţ de stradă, un magazin de instalaţii ne face cu ochiul. Luăm nişte tuburi pt steaguri şi purcedem mai departe. Ajunşi în locul în care se stă de obicei la ocazie, ne despărţim în 2 grupuri de câte 3, ca să şi prindem ceva. În mod absolut evident, eu, Para şi Gaboru eram unul din grupuri. Ah, da. Noi trei şi tuburile!

– Indiferent cine ne ia la ocazie, îi zicem „mulţumim frumos” la destinaţie. Nu dăm nici un ban! spune Para pe-un ton hotărât.

– Mate, vedem până unde ne duce. Că de ne duce până la Satu Mare, dăm şi noi un 10 lei de căciulă… răspund.

– 10 lei?! Eşti nebun?! Păi dacă le dăm la toţi câte 10 lei, n-o să mai avem bani să ne mai întoarcem! Sare Gaboru în ajutorul lu’ Para.

– Bine mă, faceţi voi cum vreţi, dar eu mă dau întotdeauna primul jos!

Pentru că nu prea opreau maşini, am adoptat altă tactică. Doi ascunşi după un zid la umbră şi unu’ singur la ocazie. După un sfert de ceas, opreşte un nene cu o tigaie ( şeptică) pe „schimbul” lui Para. Când o văzut ăla că ni-s 3, şi cu beţe, ar fi rupt-o la sănătoasa, dar ţinea porcu’ de Para mâna pe uşa deschisă 😆 . Eu m-am cuibărit pe pat, iar ăştialalţi doi pe scaune. Am discutat cu omu’ ăla despre de toate, dându-i, în special, de înţeles că n-avem bani 😆 . Pentru că m-o cam mâncat în cur să frec telefonul, cu doar 65% baterie, am luat decizia de a trece telefonul pe mut: nici sunet, nici vibraţii! Nu mare mi-a fost mirarea să mă trezesc cu 4 apeluri nepreluate de la un număr ce nu-l aveam în agendă. Sun să văd despre ce-i vorba:

– Salut, sunt B de la Satu Mare. Am vorbit cu M. şi mi-o dat număru’ tău. Am înţeles că ei abia acuma or prins ocazie şi voi deja sunteţi pe drum.

– Păi am trecut cu vreo 20 de km de Valea lui Mihai.

– Bun atunci. Înseamnă că sunteţi pe aproape. Când ieşiţi din Carei, să-mi dai un telefon să vin să mă întâlnesc cu voi, să mergem să mai şi mâncaţi ceva, până ajung şi restu’.

Totul era perfect. Mai două poveşti cu ’nea şoferu’, un telefon dat lui B. şi ne trezim aproape de Satu Mare.

– Mă băieţi, io vă las aci că tră să descarc la o firmă şi nu ştiu cât stau.

„Aci” însemna cam la vreo 3 km de oraş. Dar având în vedere plata care o făcem, nu era cazul să facem mofturi de primadonă. Ne dăm jos, multămim şi zicem ziua bună omului. După vreo 1 km, bag mâna în buzunar să-l sun pe B să-i spun cam pe unde eram noi. Scoate telefonul de unde nu-i! FUUUUUCK! Aveam de ales între a merge înainte să mă întâlnesc cu B. sau să fac cale întoarsă şi să iau zona industrială la puricat pt a-mi găsi telefonul. Am dat mintal cu banu’ şi…

Va continua

Anunțuri

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s