Petroşani away


Be kind, rewind! 5 ani. Sfârşit de primăvară al anului de graţie, 2007. Poli avea meci în deplasare la Petroşani ( obviously). Moment bun, gândesc eu, să ajung şi prin Hunedoara, la o pisi. Pasez ideea şi către ea. Feedback-ul a fost extraordinar: ” am vorbit cu un prieten ce are un apartament gol şi o zis că-mi dă cheia”. Mbooon. Mai aveam o mică problemă: cu ce plm să ajung din Petroşani în Hunedoara, după ce-i gata meciul?! Dintr-o discuţie în alta, aflu că Bunul prieten D. ( eram pe la începutul relaţiei de prietenie) merge cu taică-su la Hd imediat ce se termină meciul. Purrrrrfect!

Sâmbătă, ora 12, în parcarea la Billa din Soarelui se aduna încet gaşca. Eu eram deja în formă, sărbătorind deplasarea toată noaptea de vineri spre sâmbătă. Înainte de plecare, am intrat cu Miiiţăăăăăăăă şi C în Billa, să luăm ceva d-ale gurii pt drum. Vodcă, gin, bere, din astea. Urcăm în microbuz şi-i dăm pe băute. Nu mă întrebaţi prea multe de drum, că eu eram praf şi pulbere. Ţin minte că ne-am oprit la Oţelu Roşu să mai luăm băutură după care am mai făcut o oprire scurtă la Bucova ( dacă nu mă-nşel), să golim rezervoarele şi să mai aşteptăm o maşină în care erau alţi prieteni. căldura de afară nu prea ne ajuta, motiv pt care, în clipa când am coborât la Sarmizegetusa ( vreo 15 km de la oprirea anterioară), C … sau eu ( cine plm mai ţine minte exact?!) o ( am) umplut coşul de gunoi de la intrare c-o vomă ce-ţi lasă gura apă. O serie scurtă de poze, pt posteritate şi eternitate, am făcut iar plinu’ de alcool la ghereta de lângă ruinele cetăţii şi-am zbunghit-o, direcţia Petroşani „fără oprire!”. Numa’ una mică la ieşire din Baru, cât să ne pişăm şi noi durerea din suflet şi să-l enervăm la culme pe R :mrgreen: .

Într-un târziu, sau prea devreme dacă e să mă întrebaţi pe mine, undeva în dreapta apare stadionul din Petroşani. C ( de data asta sigur el) o vrut să coboare din mers că nu mai avea chef să ocolească juma’ de oraş în maşină. L-o calmat însă destul de repede R 😆 . Ne dăm jos din maşină, ne întâlnim şi cu Bunul prieten D. şi nu ştiu ce pula calului s-0 întâmplat, că dintr-o dată m-am trezit singur pe stadion. Da’ singur în sensu’ că eram doar eu şi jandarmii pe tot stadionul. Nici măcar echipele nu erau ieşite la încălzire. Poli nici nu cred că era ajunsă la stadion 😆 . Am mers repede către poartă să ies naibii de acolo şi să mă duc şi io la băute. „Ieşi când îi gata meciu!” zice un semi-gradat. După ce-am stat un ceas în soarele ala ameţitor, o început să apară încet, încet şi oamenii pe Momârlan Arena!!! Printre ei şi Ale, care n-o ratat momentul:

În ora aia, m-am îmbătat crunt şi mi-am şi revenit, prin urmare, aveam chef de meci, de cântat. Din tot meciul am rămas cu două chestii: rezultatul (1-0 pt Poli) şi acustica aia incredibilă dintre văi, când am dat un U-A-Viola! În rest, negura nopţii. Îmi mai amintesc doar o frântură de tablou, în care V. stătea de vorbă cu unu’ de la black and white miners şi îmi amintesc că pe drumul spre Haţeg, soarele apunea şi mă futea la ridiche.

Când am ajuns aproape de Hunedoara, o sun pe mâţă:

– Vino şi ia-mă din faţa gării!

– Am o veste proastă…

– Las că mi-o zici când ne vedem.

Bănuiam eu cam ce şi cum dar preferam să nu ştiu sigur pe moment. Ajuns în faţa gării, îmi iau rămas bun de la V, bunul prieten D, ta-su şi Ale şi mă duc să ţuc mândra ce mă aştepta. Nu sunt genu’ de persoană care să se plângă fără un motiv al naibii de serios, da’ când m-o pupat, un lucru o fost clar: asta n-are dreptu’ la blowjob! Nu de alta, da’ avea limba ca şmirghelul.

– Ăsta ce trebuia să-mi dea cheia n-o mai venit şi şi-a închis telefonul…

– Poola mea… Hai să mergem să bem un citro şi mai vedem noi ce şi cum.

O plimbare scurtă, o oprire la o bodegă urbană de pe lângă teatru, băut o bere ea şi eu două, timp în care am discutat vrute şi nevrute. Eu pilindu-mă la loc, aveam o singură nevrută în cap: „hai la baie!” :mrgreen: . Din păcate, nu prea îi surâdea ideea, însă îi ardea de pupat. Mie nu-mi era dor să-mi ardă limba, prin urmare am început un joc de-a „un scaun între noi” 😆 . După lupte seculare, am reuşit s-o conving pe fată să renunţe la pudismul excesiv. Din păcate, era exact ora închiderii la birtul respectiv.

– Alt birt deschis prin apropiere mai îi?

– La ora asta se închid cam toate…

Sâmbătă, ora 11 seara şi totul intra în standby… WTF?! Până şi-n Biled găseşti birturi deschise pe la 1-2 noaptea… Pân’ la urmă, găsim o soluţie de compromis: în parc pe bancă 😆 . N-am mai stat mult pe gânduri ca nu cumva să se răzgândească 😆 . Scurtat rapid cu privirea parcul, găsit una bucată bancă într-o zonă slab iluminată şi fugi cu fata de mână acolo. Flutura asta în urma mea ca steagul 😆 . Chin maxim în următoarea oră, cauzat într-o proporţie covârşitoare de limba fetii, dar a meritat sacrificiul.

Cu o parte din stres eliberat, o nouă problemă mă pândea la ieşirea din parc: unde naiba mai dorm?! Instant, îmi amintesc că-l ştiu pe unu’ de la Corvinu’. Îl sun rapid pe bunul prieten D. şi-i cer nr. de telefon al copilului cu pricina.

– Ce faci mă? Mircea la telefon.

– Uite, acuma am ajuns acasă de la un prieten şi m-am pus în pat.

– Ridică-te şi hai sa bem, că-s prin Hd!

– Da?! Na hai că vin… Da unde mergem?

– Păi zi tu un birt deschis la ora asta.

– Cred că mai îi deschis la nu-mai-ţin-minte. Îi bar de rockeri…

– Perfect. Ne vedem acolo în juma’ de oră. Şi bă… vezi că dorm la tine!

Şi-am şi închis telefonul, ca nu cumva să aibe dreptu’ la replică 😆 . Mă întorc către mândră şi-i zic:

– La birtu’ de rockeri, s’il vous plait!

– Eu am uitat că ăla-i deschis.

Ajungem acolo, luăm câte o bere de căciulă şi când o ajuns copchilu’, am trimis fata acasă. La ăsta numa’ de băute nu-i ardea. Dar mi-o plăcut că nu o tras de mine din 2 în 2 minute să plecăm. În schimb, pe la 3 jumate m-o scos barmanu’ afară 😆 . Fiind rupt de oboseală şi hameizat până-n vârful adidaşilor, cum am ajuns la copchil acasă, cum am adormit. A doua zi, pe la 11 şi ceva mă sună Bunul prieten D să vadă ce fac.

– Eu cu Ale vrem să mergem undeva sus pe-un deal. Veniţi şi voi cu noi?

– Stai s-o sun pe asta să văd şi te sun imediat.

Tic-tic-tic, ţââââââââââârrrr:

– Bă, ai chef să merem undeva sus pe-un deal la iarbă verde?

– Eu ştiu…

– Bine. Mergem! Ne vedem la teatru.

Îl sun pe D, după care îl pun pe copchil să mă ducă la teatru. Io habar n-aveam unde, pilula albastră, îs. Un soare enervant ce era afară… deloc prietenos cu mahmureala mea. Mă chinuiam să merg şi-n acelaşi timp să mă ascund şi pe la umbră. După o eternitate şi un sfert, ajungem la destinaţie. M-am aruncat de urgenţă pe bancheta din spate de la Clio şi m-am simţit de parcă m-am teleportat în altă galaxie, departe de soarele de afară. Fiind plin de curbe drumul, am preferat să mă întind la gagică în braţe. Nu de alta dar simţeam cum clocoteşte berea în cazan. Deodată, maşina se opreşte şi aud cuvintele magice: „am ajuns”. Luată o pătură şi tolănit pe ea la umbra unui copac rătăcit.

 

O încercat mândra să se apropie de mine, dar mie numa’ un şmirghel pe limbă îmi mai lipsea… Totuşi, trebuie să recunosc că în ciuda circumstanţelor, m-am simţit bine acolo. Eram departe de gânduri, griji, nervi, agitaţie, civilizaţie, etc. Singurul lucru ce nu mi-o plăcut o fost că la un moment dat, o trebuit să plecăm ca să prindem trenul în gară la Deva.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Petroşani away&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s