Serbarea


Pt cititorii mai puţin informaţi, trebuie să vă aduc la cunoştiinţă că soră-mea e plecată în Austria de o lună jumate. În urmă cu trei săptămâni, cumnatu-miu i-o urmat calea. Eu fiind mai mereu plecat la Timişoara, tată-miu prin Europa şi mamă-mea lucrând la 3 schimburi, s-a luat decizia ca Gabi şi GNG să se mute la cealaltă bunică a lor, rămasă fără loc de muncă la 50 şi ceva de ani.

Joi seară, proaspăt ajuns în Biled după câteva zile de exil acasă, am şi tulit-o să-mi văd nepoţii. Nici bine n-am intrat pe uşă că Găvrilă mi-o şi sărit în cârcă, strigând: „Diiii, calu’!!!”. GNG o deschis aripile şi: „Niiiicăăăăă”. Buburuza îmi strângea picioarele în braţele ei micuţe, bulangiul mă spânzura cu toată greutatea lui. Când vezi nişte copii că te întâmpină cu atât de mult drag, te-nmoi ca aţa. Eram cel mai fericit om de pe pământ!

Am început să mă „bat” cu Gabi, să joc prinsa cu Giuli în pasul piticului, iar la urmă ne-am jucat ascunsa.  Luam câte o perinuţă, îmi acopeream faţa şi strigam: „gataaa!” Nu treceau 5 secunde, că şi apărea Giuli: „Am guşit. Acuma tuuuu!”. M-am făcut că n-o văd cum stă ascunsă sub un scaun şi am plecat în alte camere. În spatele meu: „piii Nică! Acuma tuuuu!”

– Hai şi pupă-mă, că plec acasă!

– Nu peţi! Tai aiţi a mine! Tai jioş!

– Nu, că mă ceartă buna Violeta dacă nu merg acasă.

– Buna nu ciată. Buna faţe nani.

Am crezut că pic din picioare. GNG chiar avea dreptate! 😆

– Hai tu cu mine la buna Violeta! Vii?

– Daaaa!

– Nu poate să vine fata, răspunde bună-sa Olga ( unguroaică). Mâine trebuie să merge la grădi, la serbare.

– Dacă-mi dai un pupic maaaare, vin mâine să te văd la serbare, îi zic la GNG.

S-o conformat fata, dar nu pt că înţelegea mini şantajul meu, ci pt că-i mega pupăcioasă. Am plecat acasă, da’ cam cu juma’ de herţ.

A doua zi, dis de dimineaţă ( mai bine zis ca niciodată în tăt anu’) m-am trezit de la 6 jumate ( de multe ori, ora la care adorm), numa’ ca să fiu sigur că nu ratez serbarea. Fumat juma’ de pachet de ţigări, băut tri cafe şi ţuşti spre grădi, ca la 10 începe. După un sfert de ceas în care părinţii/bunicii şi eu am fost ţinuţi la uşa sălii, am fost invitaţi înăuntru. Când or văzut săracii copii un puhoi de adulţi intrând dintr-o dată în sala, s-or panicat. Incredibil câtă frică se putea citi pe feţele lor. Să te ferească bunul soare, nu alta 😆 . Mai bine de jumate din ei or început serenadele. Vulpoiu’ bătrân din mine observă bărbia tremurândă a lu’ GNG, semn că e pe cale să-o dea şi ea pe La minor. Strig mai mult în şoaptă: „Giuli” şi fata se şi uită la mine. Am scos limba de juma’ de metru la ea. Or început ochii să-i strălucească la buburuza mea, mai ceva ca Luceafărul lui Eminescu. „Buna! Buna! Uite Nică!” în timp ce-mi returna salutul limbăcios. În sinea mea: „Bravo, Giuli! Noi n-am căcat steagu’ ca plângăcioşii ăştialalţi! 😈 ”

După ce şi-or calmat cât de cât odraslele, părinţii şi-or ocupat locurile pe scăunele, ţoţi cu aparatele foto/video pregătite.

– Haideţi copii, toată lumea un pas în faţă că să cântăm! spune educatoarea.

Jumătate din prichindei au pornit un nou val de plâns în hohote, de parcă erau trimişi la ghilotină 😆 . GNG era în ai’laltă jumătate, în care unii ţopăiau fericiţi, iar alţii se împingeau care să stea mai în faţă. Ea, săraca, se uita la toată zarva din jur si nu înţelegea nimic. Educatoarea dă drumu’ la melodie pe comp şi începe şi ea să cânte, ca să-i ajute pe micuţii care abia pot să spună câteva cuvinte. Melodia de început nu putea fi alta. „De ziua ta, mămico”. După o mormăială istovitoare pt ăi mici, a urmat o rundă de aplauze şi câteva bliţuri ale aparatelor foto. Educatoarea, încercând să-i mai încurajeze pe copii:

– Acuma, mergeţi toţi la mămici şi strângeţi-le în braţe!

Şi-atunci am văzut ceva ce nu mi-aş fi dorit să văd vreodată. Giuli a rămas singura pe loc, uitându-se după a ei mămică. Tristeţea din privirea ei, fixată pe întreg peisajul cu mamicile ce-şi pupau copiii, pur şi simplu m-a lovit ca un fulger.  Atunci mi-am amintit şi de ce urăsc ţara asta atât de mult. O ţară care te obligă să pleci în lumea mare lăsându-ţi copiii în urmă, doar ca să poţi să-i creşti, nu merită gram de apreciere sau sentiment! O ţară în care decizia de a avea un copil se traduce automat prin pierderea locului de muncă, prost plătit oricum, n-ar trebui să se aştepte la nimic altceva decât dispreţ din partea propriului popor.

Cât a ţinut serbarea, am încercat în zadar să o înveselesc pe buburuza mea. Tot efortul meu era egal cu zero. Nici nu putea fi altfel. În ochii ei, eram doar o umbră în spatele unui tablou. Unul ce-i scotea în evidenţă o singură ‘ntrebare: Unde-i mami?

Anunțuri

Un gând despre &8222;Serbarea&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s