Sâmbăta la ora 11


Odată cu trecerea euforiei după mondialul din iu-es-ei ( ăla din ’94 al „generaţiei de aur suflat cu pompa”), mă aştepta un nou sezon fotbalistic. Mai exact B2. Poli numa’ ce-o picat din A. După mulţi ani de mers pe stadion, urma un sezon de stat acasă. Nu pentru că n-aş fi vrut să merg la meciuri, ci pt că n-aveam cu cine. Tată-miu lucra sâmbăta până la două, iar numărul maşinilor ce traversau Şandra într-o dimineaţă de sâmbătă era mult sub cifra 5. Plus că nu era chiar ortodox să ies la ocazie la vârsta de 10 ani. Aveam trenul de 9, dar pleca la 9:40 şi ajungea la 10:50 în Gara de Nord.

Singura variantă de a rămâne în contact cu fotbalul era radioul. La ora 10:50, lumea din jurul meu îngheţa. Luam radioul ăla alb în camera mică şi-l porneam pe 630MHz. După ce se anunţa ora 11, urma: „Pe locuri, fiţi gata … Sport!”.

Eu eram gata! Pentru că de mic nu-mi plăcea să aştept, trebuia să ştiu clasamentul imediat după ultimul fluier al etapei. Din Renaşterea Bănăţeană ( bunicu avea abonament la el) am luat tot programul turului de campionat şi folosind un caiet de matematică, aveam pe fiecare pagină etapa şi poziţiile clasamentului. În mintea mea, se derulase deja tot campionatul şi Poli, cu două egaluri şi nici o înfrângere, era deja promovată de pe primul loc. Aşteptam ca realitatea să-mi confirme „previziunile”. Şi dintr-o dată, din radioul ăla adus de Hanţi din doiciland, se auzea vocea care-mi făcea pielea de găină şi ochii să strălucească: „Bună dimineaţa dragi ascultători, vă spune Nicolae Secoşan din cabina de transmisie radiofonică a stadionului 1 Mai din Timişoara. Astăzi, Politehnica primeşte vizita …” . Eram în transă. Creionul ce-l foloseam pt evoluţia scorului începea să-mi tremure în mână. „O acţiune periculoasă a Politehnicii pe partea dreaptă…”

– HAAAAAAAAAAAAAII!!!!!!!!!!!!!!

„… dar portarul echipei vizitatoare prinde balonul.”

– Nu aşa, băăăăă!!!!

Se ceda legătura pe alt stadion. Apoi pe altul, şi altul… Până se ajungea înapoi la Nixe, notam cu creionul în dreptul fiecărui meci tot ce se întâmpla. Goluri, cartonaşe galbene sau roşii, schimbări. Nu lăsam nimic să-mi scape. În jur de 11:30 venea „minutul şi scorul”. Un fel de verificare şi actualizare pt mine. „Gol la Timişoara”. Până se făcea legătura cu 1 Mai, strângeam pumnii şi cu sufletul la gură îmi repetam întruna:

– Poli! Poli o dat golul!

„Deschidere de scor pe arena timişoreană. După o fază superbă creată…”

– Ziiiiiii ciiiiineeeeeeee!!!!!

„… de Rotariu…”

– GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOLLL!!!!!!!!!! ( Ilie Dobre era pişwasser pe lângă mine :mrgreen: )

Zbieram ca un descreierat prin curtea bunicilor, alergând cu braţele deschise, mai-mai să-mi iau zborul 😆 . După 2 minute de făcut tumbe prin curte, mă întorceam lângă radioul alb şi-mi reluam activitatea. „După fluierul final al primelor 45 de minute, rezultatele sunt următoarele: …”. O nouă rundă de verificare şi completare ( marcatori şi cartonaşe în special). În timpul pauzei mă furişam prin spatele casei, băgam un Snagov ( sustras de la Fănel) în plămâni şi făceam tot felul de calcule în cap. Gen câte goluri mai trebuie să dea Armătura Zalău în deplasare la  Motru ca să urce un loc în clasament.

Venea repriza a doua, se mai marca pe unele stadioane, mai o eliminare pe ici pe colo, iar la final, aveam toate datele trecute cu pixul. Făceam rapid clasamentul, iar pe ultima pagină a caietului de matematică, folosind creionul, modificam lista golgeterilor. În funcţie de ce făcea Poli, urma un week-end liniştit sau tulbure pt mine.

Lunea, în drumul de la internat spre schule, mă opream la chioşcul de ziare din 700 şi cumpăram Renaşterea. Nu mă interesa ziarul în sine. Luam pagina de sport şi restul zbura în primul coş de gunoi ce-mi ieşea în cale. Pe mine mă interesa ce-o făcut UMT-ul în C şi noutăţile din D Timiş. Lupta pt promovare dintre Auto şi Electrica era de mii de ori mai interesantă decât toate meciurile din A la un loc.

Din când în când, Fortuna îmi zâmbea şi băga câte o etapă intermediară în B2 miercurea. Porneam toate rotiţele în mişcare şi găseam o minciună perfectă pt pedagogă: „mâine dupămasă vreau să merg la Cristi ( stătea în 700) ca să ne facem temele împreună. Mă întorc pe la cină”. Şi chiar mergeam în 700, doar că acolo urcam în 6 şi direcţia Olimpia 😈 . Intram pe stadion la poarta K, acolo fiind gratis pt plozi. Şi uite aşa, rămâneam şi cu bani pt ţigări :mrgreen: . Caietul de matematică, creionul şi pixul erau nelipsite din ghiozdan pentru că mereu găseai pe stadion un moşulică ce-şi lua radioul portabil cu el 😀 .

La finalul sezonului 94-95 am promovat. Au urmat două sezoane în A după care iar am ajuns în B2. Acelaşi ciclu, aceleaşi trăiri, alte aventuri. Dar despre ele, într-un alt post.

 

 

 

Anunțuri

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s