E joi, deci ură


Am spus-o, o zic şi o să susţin mereu: cel mai mult urăsc să aştept! Nu pot să înţeleg oamenii care declară că cel mai mult urăsc minciuna. Mai ales că nu există om pe lumea asta care să nu mintă. Pentru simplul motiv că şi o minciună spusă la timpul ei e o vorbă. Un mic exemplu: Stai pe budă şi te sună cineva. Un om întreg la minte nu ar răspunde, dacă nu vorbim despre o urgenţă. Revine cu un apel şi minte: ” nu eram lângă telefon” sau „era pe vibraţii în geacă” sau orice altă scuză cât de cât plauzibilă. N-o să auzi pe nimeni zicând: ” nu ţi-am răspuns că mă căcam”. Dacă răspunde totuşi la telefon, caută o scuză pt a întrerupe convorbirea cât mai repede. Şi ce-i mai bun de folosit în cazul de faţă decât o minciună: ” nu pot să vorbesc acuma. Te sun eu în 5 minute”?!

Dar să revenim la oile noastre, alea cu aşteptarea. Nu suport să aştept! Pe nimeni, nicicând! Şi din toate aşteptările posibile, cel mai mult urăsc să aştept în necunoştinţă de cauză. Adică, atunci când cineva îţi zice „imediat”, fără să ofere un interval de timp. Mă irită până aproape de punctul în care sunt dispus să-ţi iau viaţa pt asta. Bine, poate că exagerez puţin cu omorul, dar cu siguranţă aş avea un orgasm dacă ţi-aş fute o flegmă extra mucoasă ‘ntre ochi. Nu sunt absurd şi înţeleg o întârziere de maxim 10 minute, dacă e anunţată în prealabil. Nu-mi pică bine, dar nici nu mă pot supăra pt aşa ceva. Dar dacă mă faci să te aştept, fără să anunţi… ai bilă neagră cât din de mare din partea mea.

Azi trebuia să mă prezint la ora 13 la rutieră. Sun la interfon:

– Spuneţi!

– ŞMV, trebuie să mă prezint la camera 5, la d-l X.

– Aşteptaţi vă rog, să văd dacă e liber.

Ş-aştept 5 minute, fără să primesc vreun răspuns. Sun din nou:

– E liber d-l X?

– Momentan nu. A spus că iese dânsul imediat după dvs.

După juma’ de ceas în care m-am plictisit de şotronul jucat pe gresia holului, sun din nou la interfon:

– D-l X mai iese azi?

– Dacă n-a ieşit înseamnă că-i ocupat. Va ieşi imediat.

Şi imediatul ăla, futu-l în gură să-l fut, s-o transformat într-o oră şi un sfert, fără ca d-l X să iasă. Îmi venea să smulg camera aia de filmat şi s-o calc în picioare de nervi. Fiind totuşi o fire cât de cât raţională, am ales să plec, lăsând o dâră de fum ieşit pe urechi în urma mea şi bolborosind printre dinţi ceva de sfinţi, arhangheli şi serafimi. Şi pentru că tot eu picam de gâscă prin „neprezentare”, am sunat pe fixul d-lui X:

– D-l X?!

– Da.

– ŞMV la aparat. D-le X, m-am săturat să stau ca un câine la uşă aşteptându-vă.

– Aţi fost aici?!

– Da. Şi individu’ de la interfon mi-a spus că sunteţi ocupat pe moment, dar că veţi ieşi dvs. la uşă când terminaţi.

– Ăsta-i tâmpit?!?! I-am spus să te trimită înăuntru când ajungi.

Ăla a fost momentul în care îmi venea să mă întorc, numa’ ca să-l bat pe pulică ăla de la interfon. Da’ să-l bat de să-i colorez pereţii biroului într-un roşu aprins. Din păcate, trebuia să ajung la alt sediu al altei poliţii şi eram presat de timp.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;E joi, deci ură&8221;

    • Miştotică zice:

      Bă, nu ştiu care şef i-o spus lui să mă ţină la uşă atâta amar de vreme, da’ ăla pe care trebuia să-l văd eu, sigur nu.

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s