La moţi (I)


Scârbit de poveştile cu revelionul, hai să intrăm cu stângu’ în puşculiţa cu amintiri!

Cam prin 2002, am băgat o excursie împreună cu Roby, Lenţiu şi Silviu la Ribicioara ( undeva pe lângă Ţebea. Dacă nu ştiţi unde-i Ţebea, irecuperabil scrie pe fruntea voastră!). Bineînţeles, Mariana nu putea să lipsească din peisaj. Cum adică să-i plece copiii într-o excursie, fără ca ea să fie prin zonă?! Mai ales că merg pe lângă satul lui Ionel ( verişorul ei).

Am plecat sâmbăta dimineaţa cu trenul până la Deva. De acolo luat autobuzul până la Brad şi din Brad, nu ştiu cum s-o învârtit Mariana prin piaţă, da’ o găsit pe unu’ din Crişan care ne-o dus până la Ribiţa. Ştiind că până la locul de campat avem de pedalat 6 kilometri buni, ne-am hotărât să facem plinul cu bere. Atât în burţi cât şi în ghiozdan. Când să intrăm pe uşa birtului, hop şi Mariana să intre.

– Auzi mami, ia du-te tu înainte, ca noi mai stăm pe aici vreo 2 ceasuri, îi zice Silviu.

– Şi dacă vreau să stau cu voi?

– Cred că vrei cam multe, îi răspunde sec Lenţiu.  😆

Văzând că nu prea îi acceptată de grup, s-o luat şi s-o tot dus. Scăpaţi de remorca nedorită, ne-am aşezat la masă şi am comandat 4 Haţegana la halbă. Aerul curat, liniştea şi căldura amiezii unui sfârşit de iunie, întregeau tabloul.

– Mâine aveţi deschis birtul?

– Nu.

– Nişte flacoane goale aveţi pe aici?

– Ce să am?

– Sticle de plastic de 2 litri.

– Am, dară.

– Umpleţi-le pe toate cu bere!

S-o uitat omu’ un pic câş la noi, da’ s-o conformat. Până o umplut el flacoanele ( 10 la număr), noi am mai dat o tură de Haţegana peste cap, să avem vlagă pt drumul ce ne aştepta. Am îndesat berea prin rucsaci, i-am urat birtaşului o zi bună şi ne-am pornit din loc. Spre norocul nostru, chiar la ieşire din Ribiţa am auzit o maşină venind din spatele nostru. E mult spus maşină. Era un trabant. Da’ asta nu ne-o împiedicat să-l oprim ca să ne ducă şi pe noi. Din vorbă în vorbă, aflăm că ar fi ceva verişor cu Ionel.

Prima chestie ce m-o trăznit pe mine ( era să uit acest detaliu important), înainte de a urca în trabant, o fost un ghem imens de sârmă din cupru, ce stătea agăţat de-un colţ al portbagajului auxiliar ( ăla ce-l montezi pe plafonul maşinii. Asta dacă mai există oameni care n-or văzut unul). Chiar nu-i înţelegeam rostul. Odată intrat în trabant, mi-am făcut mea culpa. Cum să fii atât de prost să nu înţelegi că sârma de cupru e unealta universală?! Pt orice problemă care putea apărea la Traby, sârma aia era leacul. S-a rupt muşamaua de pe banchetă?! O coasem cu sârmă! O picat mânerul interior de la uşă? Prindem o bucată de sârmă ca să avem de ce să tragem! Şi ( my all time favorite)… tana-nananana-nanana ( drums maestro!)… ţi s-a rupt volanul în două din butuc?! Dăm roată-roată cu un kil de sârmă şi am rezolvat-o!  Astea plus muuuuulte altele erau defecte reale ale maşinii, nu-s exemple aleatorii.

Văruţu ăsta, ne-o lăsat cam la 3-400 de metri de casa lu’ Ionel. Dar nu ne puteam supăra pe el. Să faci mofturi pt câteva sute de metri în minus, când ai fost scutit de vreo 6 kilometri de mers cu ditamai rucsacu în spate… tre’ să fii neam prost din pulă strâmbă, pardon my french. Fiind prin zonă, am considerat că-i imperios necesar să intrăm câta şi pe la Ionel. Mai ales că Mariana era deja la el şi eram ferm convinşi că o dat deja raportu’ despre ce aveam noi în cap.

– Păi cum, mă băieţi, să bateţi atâta drum ( de parcă am fi mers pe jos!) şi să dormiţi în cort sub cerul liber?! Rămâneţi aici, că avem destule camere aici şi…

I-am tăiat scurt macaroana, fără să-l mai las să-şi termine ideea:

– Hombre, noi vrem să reintrăm în contact cu Mama Natură. Camere, paturi, perini, plapume şi multe altele am şi acasă. Vreau să-mi dârdâie curu’ de frica ursului când merg noaptea la buda improvizată între doi copaci. Vreau o săptămână fără curent electric, fără radio, ceasuri sau măsuri şi limite. Vreau libertate deplină!

– Dacă nu vă scot asta cu cortu’ din cap, măcar să merjeţi la noi în poieniţă. Că aia unde aţi fo’ anu’ trecut, o cumpărat-o X ş-ăsta nu vă lasă.

– Şi care-i poieniţa voastră? întreb eu.

– Chiar ‘năinte de casa lu’ moşu’ Milian. Aş veni cu voi să vă arăt unde, da-l aştept pe Doru ( văru’ cu trabantu) să merjem cu ăl’ mic la Brad, la doctor.

– Cred că ştiu unde-i.

– Vezi că am porumb în dreapta drumului şi în poieniţă îs nişte lemne. Da’ să nu le băgaţ’ pă foc că îs a lu’ un vecin.

– Am înţeles, să trăiţi! răspund râzând şi întind încet mâna spre abdomenul lui. Are o… să-i zicem fobie. Când vede că întinzi mâna să-l gâdili, rămâne fără aer, se albeşte la faţă şi începe să se bâlbâie 😆 .

– No, şezi cumincie, puşce-ce sătana! zbiară Ionel cu un ultim efort  😆 .

Ne luăm rămas bun de la neamuri şi ne vedem mai departe de traseu. Motivul era cât se poate de banal. Berea băută îşi pierdea efectul, setea era mare şi mai trebuia să instalăm şi corturile. După jumătate de ceas, ajungeam şi noi în camping spot. Era perfect! M-am pus cu Roby să instalăm rapid cortul, am luat barda şi dă-i pe construit buda. Ca orice om calculat, nu m-am lăsat la voia întâmplării şi aveam cu mine cuie, sârmă, patent şi-un cleşte de decablat. Ăsta ultimu’, nu ştiu de ce l-am luat de acasă, dar mai bine să ai decât să-ţi pară rău  😆 . La întoarcere, observ un musafir oarecum nepoftit. Câinele lu’ moş Milian, auzind gălăgia făcută de noi, o trecut să ia pulsul evenimentelor, poate-poate i-o pica şi lui ceva d-ale gurii. Ca să scăpăm de el, i-am aruncat două felii de pâine şi am considerat că ar fi cazul să nu mai lăsăm mâncarea la nivelul solului. Nici măcar în cort. L-am pus pe Roby ( el fiind cel mai înalt dintre noi) să bată un cui într-un copac şi am agăţat mâncarea la 2 metri şi ceva de sol. Acolo nici ursu’ nu ajungea.

Următorul pas pe listă a fost frigiderul natural şi la nici un ceas de la sosire, eram complet desfăşuraţi. După ce-am jurat pe roşu că n-am făcut prostii cu gura în ultima perioadă, am dat drumu’ la un flacon de bere. Roată, roată circula săracul, fără dop, în timp ce curăţam noi nişte crumpi. Nişte clisă friptă, o salată de roşii cu ceapă verde şi crumpi prăjiţi în untură, pe disc. Raiul pe pământ, nu alta! Am tras noi de bere, până pe la vreo 12 noaptea, când ne-o lovit iar foamea. Şi cum eram prea beţi ca să mai frigem ceva, am scos şunca la bătaie. Folosind o buturugă pe post de masă, am aşezat caserola cu şuncă în mijloc şi dă-i pe înfruptat. După o masă gustoasă şi o ţigară canceroasă, parcă mai aluneca şi o bere, două  :mrgreen: . S-o lăsat cu urlat la lună  😆 . Înainte de culcare, am avut totuşi decenţa de a aduna flacoanele şi mizeria ce-am făcut-o, punând totul într-o plasă şi agăţată şi asta într-un cui. Am dat o tură cu lanterna pe masa noastră improvizată, să vedem dacă nu am uitat nimic pe acolo, şi cam pe la 2 noaptea am tras pe dreapta.

Dimineaţa la 7 însă, nu mai puteai să stai în cort. O zăpuşeală ca-n Sahara se instalase în cort. Colac peste pupăză, având corturi mai de proastă calitate, sacii de dormit erau umeziţi bine de rouă, care o trecut prin folia de cort de parcă nici n-ar fi existat. Ies afară din cort şi mă duc la pârâu să-mi clătăr ochii. În spatele meu, aud si fermoarul de la cortul fraţilor. Lenţiu era şi el treaz.

– Ce mâncăm, îl întreb.

– Hai să băgăm nişte şuncă.

Dar, ia şunca de unde nu-i! Am scotocit toată plasa cu mâncare şi nici urmă de caserola magică.

– Cum pula mea o dispărut exact şunca ( comoara noastră a mai de preţ) din toată plasa aia? Şi cine pula mea putea s-o ia de acolo?! Numa’ un om sau eventual o girafă! Da’n ţara moţilor, girafele’s cam rare… Hai să-i trezim şi pe somnoroşi, că poate o pus-o Roby undeva. Ştii că ăsta se trezeşte-n miez de noapte ca să mânce…

Din păcate, nici ei doi nu deţineau date concrete despre caserolă. Preţ de 5 minute, o linişte şi o stare de iritare or pus stăpânire pe noi. La un moment dat, Silviu sparge totul:

– Bă, noi aseară când am luminat buturuga, nu cumva…

– Ba da… Să-mi bag pula în sufletul meu de prost! zbier eu.

Eram 4 oameni, nu doi, când am verificat buturuga aia nenorocită. Eu am ridicat caserola, Silviu o luminat, Lenţiu o zis: „Nu-i nimic pe ea!” şi Roby o confirmat. Am lăsat caserola înapoi pe buturugă şi am plecat la somn 😆 . Incredibil cât de beţi eram  😆  . Cum să iei caserola în mână, să zici că nu-i nimic şi apoi să o laşi pradă câinelui ăla nenorocit?! CUM?! 😆

va continua

Anunțuri

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s