Previzibilitatea prostiei


Deseară e mega meciul care ţine toată naţia română cu sufletul la gură. Sau cel puţin aşa susţin ziariştii noştri, „specialişti” în sport. Personal, meciul cu Franţa mă lasă extrem de rece. N-am nici o emoţie, nu mă încearcă nici un sentiment.

Am însă două convingeri:

1. Vor câştiga africanii „europenizaţi”.

2. Sigur se va găsi o fufă tembelă, de pe la o televiziune de căcat, care să-i intrebe pe jucătorii francezi dacă le-a plăcut noul stadion naţional ( copie fidelă a celui din Frankfurt, dar de 3 ori mai scump).

Dacă primul punct mai are ceva şanse ( infime) să nu se întâmple, al doilea e o certitudine! Îmi pun şi-un ou drept gaj!

Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Previzibilitatea prostiei&8221;

  1. Kane zice:

    Vezi sa nu-ti pierzi oul 😀 a propos de rezultat (cu a doua sunt de acord, nu stiu despre copia stadionului din Frankfurt, dar ma rog…).

    Intrebare – pentru oricare din rezultatele 1 sau X, dai o bere? In schimbul oului, evident… 😉

    • Miştotică zice:

      Păi oul pus gaj era pt punctul 2. Şi asta deja s-a întâmplat. O pizduliţă l-o intrebat pe Blanc la conferinţa de presă de astăzi.

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s