La Beograd, într-o seară de vară (II)


…ca să ne golim rezervoarele.

– Să vezi că D. o să-i întrebe pe gaborii ăia de la colţ cum să ajungă la Jug  😆 .

– Dea, mă… doar o văzut unde-i stadionul… răspunde S.

Când am ajuns la colţul cu pricina, D. o făcut exact ce anticipasem eu  😆  . Degeaba i-am spus eu cum o să ajungem la stadion. El nu le are cu orientarea şi nici nu are încredere în cei care se pricep! I-au spus şi ţesţoşii ce i-am spus şi eu: prin faţă pe la plieşkaviţa din triunghi si de acolo prin parc, imediat ajungem în Jug. Numa’ că ăia l-au lămurit în sârbă  😆 . În drumul nostru, am observat un alt mâini murdare, mai retras şi ne-am cam decis ca la întoarcere să mâncăm acolo. După ce-am ieşit din parc, am auzit cum a început meciul. Să auzi cum cântă toată Marakana… Zgomotul era extrem de puternic, în contrast cu strada aproape părăsită.

Am intrat şi noi la meci, prin minutul 3 sau 4. Ce să te uiţi frate la meci, când n-aveai loc să arunci un ac pe nici o scară a stadionului. Oaspeţii n-au făcut deplasarea, prin urmare şi sectorul ăla era plin ochi de zvezdaşi. Eu m-am oprit undeva în spatele tabelei şi dintr-o poziţie de semi-pup, mă chinuiam să văd ceva. Ceilalţi 3 s-or dus undeva în dreapta mea, la marginea tabelei, preferând statul în picioare, în detrimentul a jumătate din suprafaţa de joc. Nu mai reţin exact minutul, dar Zvezda a primit un penalty. Şut în dreapta portarului şi stadionul explodează. Tribunele cântau şi mai tare. Minutul douăzeci şi un pic, cap şi gol. A doua erupţie pe Marakana e oprită brusc de semnalizarea tuşierului. Offside!

Şi cam ăsta a fost tot fotbalul. Zvezda slabă cum o ştiam şi Rennes n-avea chef să joace. Au stat la ciupeală şi au înţepat de două ori poarta sârbilor pe contraatac. Un meci de nimic la nimic ce s-a terminat 1-2. Trebuie menţionat că repriza a doua am văzut-o mai din partea dreaptă a peluzei nord, stând înghesuit ca o sardină pe scări.

Cu 5 minute înainte de final, durându-ne oricum în paişpe de meci, am ieşit de pe stadion, să fim primii la plijeşkaviţa. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că pt Jelen Pivo şi plieşkaviţa gurmanska am făcut eu mai degrabă excursia asta. Întâi ne-am dus la aia din triunghi, unde era să-mi iau omoru’ în urmă cu doi ani ( click aici pt detalii). Fiind cam aglomerat, am urcat puţin pe stradă, înspre locul unde am parcat maşina, la cealaltă locaţie gen mâini murdare. Ce-mi place mie la plieşkaviţa făcută la mama ei acasă:

– îţi scrie gramajul cărnii

– au sosurile lor, home made, nu căcaturi de maioneze cumpărate la găleată

– carnea nu-i prăjită pe o plită electrică ci pe grătar, cu jar de la cărbuni

– chifla lor are alt gust, nu ăsta constant uscăţiv, ce-l simţi la orice hamburger din ţara asta mare.

Pt că mai avea o singură gurmanskă, am comandat-o eu repede şi l-am lăsat pe Ionuţ cu ochii’n… fum :mrgreen: . Aşa că, ceilalţi 3 însoţitori ai mei, s-au mulţumit şi cu una simplă. Diferenţa între ele era de 130 de dinari şi 150 de grame. De carne! 😈 . Mâncălăii de S. şi D. au mai bagat una simplă, fiind trataţi ca nişte clienţi fideli ai localului. Coada era de câţiva metri pe stradă, iar ei au primit-o în două minute  😆 . Ce-i drept, ăsta e avantajul de a sta înăuntru la o masă, cu berea/sucul sub nas. Spre deosebire de ăia care o iau „la pachet”.

După ce-am umplut burţile, am tras oarecum şi concluzia meciului: la ăi’lalţi ( Grobari) îi mai fain! Ăia îţi insuflă dorinţa de a cânta, chiar dacă nu le ştii cântecele. Mormăi şi te agiţi ca un pepsi, sari şi dai din mâini în acelaşi ritm cu ei. Nu pot să explic cum sau de ce e atmosfera asta. E ca şi atunci când ai încerca să explici culoarea verde unui orb.

Ne-am îndreptat agale spre maşină şi în jumătate de ceas, părăseam Belgradul. Ţinta era Pancevo, la hotelul Tomiş/Tamiş. Acolo aveam întâlnire cu Marinel. Uitând că Ioana ne dă alt traseu, ne-am trezit mult prea în Pancevo ca să mai oprim la Tomiş ăla. Sunat şi schimbat punctul de rendez-vous. Fiind şi ăsta o necunoscută pt noi, ne-am oprit într-un peco la nimereală şi l-am anunţat pe Marinel unde să oprească. Pt că aveam destulă bere în mine, simţeam nevoia să o mai dispersez prin natură. Fiind totuşi iluminat puternic peco-ul, am ales varianta toaletei. Proastă decizie. Una din cele mai proaste decizii ale mele din acest an! Era o budă din aia turcească, iar mirosul era similar cu ce găseai pe la wc-urile birturilor comunale din perioada comunistă. Te înţepa din nas până în călcâie! Şi pt că o imagine face cât o mie de cuvinte…

Iar negreala aia cred că era căcat uscat şi răspişat. Deşi nu-s o fire greţoşibilă, mirosul şi imaginea îmi încercau stomacul la modul cel mai serios. Cu o nesperată şansă, am reuşit să supravieţuiesc.

După un timp relativ scurt, a apărut şi bănăţanul nost’ însoţit de alţi câţiva precini d-ai lui. Era un adevărat deliciu să-i auzi vorbind într-o bănăţană uşor alterată de accentul limbii sârbe. După ce i-am dat banii pt bilete, ne-am ţucat dă tri ori şi ne-am văz’t fiecare de drumul lui. Cam pe la 3 jumate dimineaţa am ajuns şi noi acasă, rupti în gură de somn şi numa’ unu’ din noi avea chef să mai bea. Ghiciti voi musculiţa alcoolistă!  :mrgreen:

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;La Beograd, într-o seară de vară (II)&8221;

  1. Io zice:

    Crezi tu ca numa’ unu mai avea chef sa bea! Uiti ca unu’ a stat numa’ cu apa, Bravo de mere verzi si energizante toata seara? 😀

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s