La Beograd, într-o seară de vară (I)


Cam în urmă cu o săptămână, Bunul Prieten D m-a întrebat sec, într-una din multele noastre convorbiri telefonice:

– Mergem joi la Belgrad, la Zvezda cu Rennes?

– Da!

Uşor suprins de răspunsul meu, mi-a cam închis telefonul în nas. Datele problemei nu s-au schimbat prea mult, iar joi pe la ora 5 ş-un sfert după-masa, mă sună D din nou:

– Unde eşti?

– Acuma plec de acasă ( n.m. de la garsonieră).

– Hai mai repede. Poţi chiar să fugi…

Evident, n-am alergat de nebun pe străzi. Nu era cazul. Nu am cum să fac mai mult de 15 minute de acasă pân’ la Bega. După ce i-am strâns mâna atât lui, cât şi lui S., am băgat un câine în călduri la maţ şi am schimbat nişte lei în euro. Tot ce mai lipsea din peisaj era Ionuţ. Cu tot cu maşină. Cum care Ionuţ?! Suciu! Nici acuma nu v-am lămurit?! Asta nu mai e problema mea…

Într-un târziu, apare şi Ionuţ, iar noi o luăm din loc, direcţia Calea Şagului. Oprit în petrom, alimentat după care ne-am pornit spre vamă. Era ora 18:00.

– Cam la fără zece suntem în vamă, spun eu, vizibil entuziasmat de Timişoreana ce mi se plimba la intervale regulate pe sub nas.

Mai o discuţie, două despre un week-end cu cortul la Şag, viteza reală şi cea arătată de kilometraj, plus cântatul unor melodii ce răsunau din difuzorele maşinii lui Ionuţ. Chiar de la plecare, am observat că Ionuţ e cam pe aceeaşi lungime de undă cu mine, la capitolul muzică. Un mare plus pt el, în carneţelul meu cu notiţe speciale.

– Ce bine ai zis-o cu fără 10… îmi spune Suciu, în clipa în care am ajuns în vamă.

– Oare mie o să-mi comenteze ceva despre buletin? întreabă S.

Ba bine că nu! Ţinând cont că era spălăcit şi era dusă folia plasticată de pe el, mă surprinde că l-au lăsat să treacă graniţa. Dar partea bună e că am reuşit. Primul pas logic al excursiei, schimbat euro în dinari. Aici am întâmpinat o oarecare problemă. Cică la exchange-ul din vamă, individu’ nu avea dinari. După ce-am băut noi juma’ de Jelen pivo, şi-o dat seama că poate să ne schimbe, mie şi lui D. , nişte euro. Nu prea mulţi, că portofelul lui era cam subţire. Oarecum dezamăgit că nu şi-a luat mai mulţi euro cu el, D. o făcut o tranzacţie cu un tirist moldovean ( din republică). 100 de lei pe 20 de euro şi 5 $.

După ce am terminat berile ( prea rapeed  :mrgreen:  pt metabolismul meu) am mai luat două la 0,33 cu noi şi ne-am văzut de drum. Nu de alta dar timpul ne presa şi noi trebuia să găsim o cartelă 063 ( Telenor). Pe drum, muzica bună făcea timpul să treacă mai repede. Melodii de la Pasărea Colibri cântate, uneori de toţi 4, alteori de mine şi de Ionuţ.

Prima oprire am făcut-o la Николинци. În timp ce D se chinuia să-i ceară omului cartela de Telenor într-o sârbă citită dintr-un mesaj, el i-a răspuns pe bănăţeneşte  😆  . Ca o mică paranteză, omul a fost foarte simpatic şi mai amabil decât m-aş fi aşteptat. Ne-a explicat că el nu are cartele de genul ăla, dar ne-a spus unde găsim:

– Merjieţ tri cilomietri încolo şî la siemaforu, pră stânga, îi bucicu ungie găsăşci ( cu accent puternic pe fiecare vocală).

Ne-am mai luat nişte beri cu noi, la doză, i-am mulţămit fain omului şi ne-am văzut din nou de drum. Ăia „tri cilomietri”. Ajunşi în Банатски Карловач la siemaforu, merg cu D. să cerem cartela. I-o citit şi la tanti aia mesaju’, da’ ea ne-a răspuns înapoi. Na, tradu’ drace! 😆  Am avut noroc că prin zonă era un ţigan care ştia ceva română. Şi cu ajutorul lui am luat cartela mult dorită ( note to self: dă-i banii la D. pe cartelă!!!). Înapoi la VW Fox şi dă-i talpă către Belgrad, că în ritmul ăsta pierdeam tot meciul. I-am dat bip lu’ Marinel, am vorbit cu el şi am stabilit că ne vedem după meci.

În timp ce discutam cu Ionuţ, n-am observat că D. şi-o pus berea în suportul dintre noi. Când m-am lăsat înapoi pe spate, i-am dat un cot şi am vărsat câta bere în ăl’lalt suport. Având doar un singur şerveţel la dispoziţie, o trebuit să deschid geamul din spate de la maşină şi să-l tot storc. Dar pentru că prea m-am simţit eu bine reuşind să elimin berea din interiorul maşinii, când am dat să închid geamul înapoi, o sărit din clapetă  😡 . Alt pit stop, alt timp pierdut, şi degeaba că n-am reuşit să-l închidem.

În Pancevo la semafor, am ignorat-o pe Ioana care ne trimitea pe un alt traseu şi am mers pe ăla ce-l ştiam şi eu şi D. Fără istoric până într-un sens giratoriu imens din Belgrad. Ăla ce te pune în linie dreaptă spre Marakana. Deşi am intrat extrem de repede în el, am rămas blocaţi întocmai pt că era meciul. Jandarmeria blocase exact direcţia în care noi trebuia să mergem. Exact cum ştiam, sârbii îs ăi mai haotici şoferi din lume. Poate la concurenţă cu indienii, dar ăia au o scuză. Într-o intersecţie, trec în medie cam 2700 de persoane pe minut, folosind orice mijloc de transport existent.

Schimbau de pe prima bandă pe a 4-a, perpendicular pe sensul de mers, prioritate având ăla cu mai mult curaj. După un sfert de ceas, am reuşit şi noi să ieşim din sens pe o altă stradă ajungând, ocolind puţin, pe bulevardul care trebuia.

În preajma stadionului era linişte şi pace. Toată lumea era pe stadion, pt că meciul începea în 10 minute. Până am găsit noi un loc de parcare, au trecut mai bine de 5 din ele. De acolo, la pas alergător către stadion. Eu cu S. am tras la umbra nopţii, la poarta unei construcţii în roşu…

 

Va continua.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;La Beograd, într-o seară de vară (I)&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s