Zilele sărbătoritului

Puţini dintre cititorii mei, externi cercului de prieteni, ştiu că a fost ziua mea. Ieri, la ora 07:05 dimineaţa, s-au împlinit douăzecişimulţi ani de când am belit ochii pentru prima dată.

Întrucât duminica nu prea ai cui să dai de băut, am ales sâmbăta ca zi de chermeză. Anunţate vreo 25 de persoane că se bea în Alf şi plecat de la Biled într-acolo. M-am delectat cu bere fără alcool cât am stat prin Alf, pentru că aveam buburuza cu mine. Iar alcoolul şi covrigul, nu fac casă bună!

Din Alf, am plecat până la Adi acasă, unde am decis să-mi las maşina, ca să pot să beau. Nu puteam să tolerez o noapte întreagă în Porkys, fără să mă fac… porc . Acolo ne aşteptau câţiva amici, la o masă. Muzica nu era dată la parametrii de zbenguială, motiv pentru care am avut suficient timp să mai analizez persoanele din încăpere. Ca o mică paranteză, îmi place să fac asta. Printre remarcaţi, următoarele stereotipuri:

– Cămăşarii – îi vezi peste tot, la orice birt, pub, terasă, restaurant, facultate, liceu, bancă, etc. Sunt ăia ce îs convinşi că o cămaşă trebuie să stea mulată pe corp şi cu nasturii descheiaţi până la nivelul sfârcurilor. Şi dacă n-au cămaşă, e bun şi un maieu în V care să-i etaleze floacele de pe piept rămase pe poziţii în urma epilatului, sau un tricou polo, descheiat la toţi nasturii şi gulerul ridicat până la nivelul superior al urechilor. Un fel de echipament modern în stil Dracula, colecţia vară.

– Cool hunters – Sunt pulifricii ăia care nu ştiu să se distreze, dar frecventează localurile unde lumea se simte bine, doar ca să se laude apoi că au fost şi ei în localu’ X şi s-au „distrat de minune”. Probabil că în ziua de azi, să-ţi ţii curu ţintuit într-un scaun 6-7 ore sorbind 2 beri ( nu mai multe că e criză), e noua metodă de a te distra.

– Mirobolanţii cocalari – Deşi 100% dintre ei sunt şi cămăşari, relaţia de de incluziune funcţionează într-un singur sens, de aici şi categoria separată. Pe ăştia, îi deosebeşti fără să vrei pentru că-ţi sar în ochi. Tunsoarea clasică „0 pe lateral şi un castron cu 2” e omniprezentă. Un tatuaj, făcut mai degrabă de-un suferind de parkinson miop, pe care scrie: „Gigolo italiano 800$”, stă la loc de cinste pe gât. Un aspect demn de menţionat: e mereu înconjurat de cel puţin 4 exemplare identice, cu excepţia iscripţiei de pe tatuajul făcut de acelaşi suferind descris mai sus.

Să trecem şi categoria domniţe prin revistă:

– Eva – după cum sugerează şi denumirea categoriei, sunt cele care nu se sfiesc în a-ţi arăta juma’ de bucă şi/sau trei sfert de ţâţă. Au mari dificultăţi însă, în a-şi etala propria culoare a pielii. Folosesc creme autobronzante ( am fost înştiinţat de curând că există aşa ceva) date în straturi de câte 5 centimetri pe fiecare milimetru pătrat etalat de ţinuta-i indecentă. Au faţa tencuită cu fond de ten şi poartă gene false, făcute dintr-un păr cu care obişnuia odinioară un cal să se şteargă la cur. Aceste caractere deosebite se întrec în a-şi aduna cât mai mulţi de „limbă scoasă”. Într-un mod cât se poate de evident, şi eu am scos limba. Dar numai ca să fac un culoar favorabil vomei.

– Asistenta magicianului – O creatură des întâlnită, dar rareori observată întru complexitatea ei. E tipa aia ce apare la un chef/club cu cele mai ciudate forme iregulate, transpuse în podoaba capilară. Cu forme în genul „val zdrobit de stâncă”, „pilonii societăţii” sau „stupul albinelor domestice” va încerca să-ţi distragă atenţia de la un ( presupus) defect fizic major. Vă recomand evitarea acestei vietăţi pentru că e extrem de capricioasă şi mai mereu atotştiutoare. La care se mai adaugă şi probabilitatea existenţei unui al şaselea deget la vreun picior sau chiar absenţa unui sân!!!

– Victima perfectă – Trăindu-şi viaţa preponderent în mediul online, iese extrem de rar prin lume. Şi atunci, la insistenţele prietenelor din dotare. Întrucât ieşirile se succed la un interval de 4 luni, va încerca să-şi controleze fiecare pas şi să păstreze un echilibru perfect în jurul ei. Dacă va folosi o încălţăminte cu tocuri, va călca pe doar pe vârfuri, asemeni unei vrăbiuţe, ca nu cumva să calce strâmb pe tocul mai subţire ca o ţigară. Orice mişcare neuniformă, orice zgomot în plus o va speria în prima fază, după care se va ruşina de propria-i reacţie. Va sta mereu în locul ei, aranjându-şi părul după ureche, la intervale regulate de 2 minute. Lipsa de încredere în propria persoană, o transformă în victima perfectă pentru cei care vor să fută ceva în seara respectivă. Recomandare: one night stand only!

Ca să nu ne mai lungim inutil cu vorba, cam astea erau personajele ce ocupau ( inutil, aş spune) cam 70% din spaţiul localului. Restul de 30%, erau indivizi veniţi pentru a bea ceva şi pt a-şi mişca oasele după bunul plac.

Între timp, muzica a atins nivelul optim pt dansat. Iar eu, pe aşa numita stare de „pilit”. Ingredientele necesare ca să-mi dau drumul la mişcările aproape ritmice. Deşi mă simţeam bine, un cămăşar se tot chinuia să-mi strice mie starea de spirit, împingându-se întruna. Fiind totuşi o zi mai deosebită, mi-am spus că nu are sens să-i „răspund”. M-am tras într-o parte în care el nu ajungea şi mi-am văzut de treabă. Toate bune şi frumoase, zbenguială extremă, până în momentul în care am comandat o bere ce „a uitat” să mai vină. Când i-am amintit chelneriţei, simpatică dealtfel pe tot parcursul serii, mi-a adus una caldă care mi-a pus capac. După o singură gură băută, am lăsat-o pe masă considerând că e ora de plecare. Am plecat spre casă, via pleşkaviţa, cu paşi mărunţi. Cam pe la 5 dimineaţa am ajuns acasă şi am adormit instantaneu.

După deşteptarea primită la 07:05, m-am întors pe partea cealaltă şi somn până pe la ora 13. Câteva apeluri ratate, nimic deosebit 😀 . Îmi era lene şi să mă ridic din pat. Totuşi, fără ţigări, m-am văzut nevoit să mă îmbrac şi să ies din casă. Şi dacă tot am făcut pasul ăsta, am urcat într-un taxi ca să-mi recuperez buburuza din Bucovina. A urmat o sesiune de lins bere şi cu D. ( el sâmbătă o fost plecat la sat), iniţial prin Papi, ulterior în Spirit. Şi-am stat în acolo până pe la 10 jumate seara, când mi-am terminat ţigările. Mi-am luat tălpăşiţa cătă casă, dar m-am oprit pe la un alt prieten, care stătea în drum. Am mai socializat câta şi cu el, iar pe la două făr’ un pic, am ajuns acasă, destul de bine ameţit.

Per total, un week-end plăcut în compania cunoscuţilor. Exact ce mi-am dorit ca şi cadou.