Cu siguranţa ati trecut toţi prin ce trec eu în zilele astea. O supra-alogmerare de program din care să nu mai înţelegi nimic şi din care trebuie să scoţi rezultate imediate. Nopţi nedormite, hectolitri de cafea şi fruntea mereu încruntată.

Nici ziua asta nu face excepţie de la „tratamentul” ultimelor două săptămâni. La două noapte m-am pus în pat, după un maraton de stat cu curu’ în scaun timp de 9 ore. Pus ceasul să mă bâzâie la 5 jumate, ca să mai citesc ceva înainte de a pleca la examen. N-a fost cazul pentru că la 5 am sărit singur din pat ca ars.

La 7 şi un pic, am plecat la examen. Tot drumul mi-am repetat ce-am învaţat. Mai pregătit ca niciodată! Intru în sală cu 10 foi la mine, convins fiind că le umplu. Se pune profu’ şi scoate nişte subiecte, de ne-o picat faţa la toţi. 3 subiecte, fiecare de câte 3 puncte. Mă uit în jur, toată lumea debusolată. Ştiam un subiect, dar ce căcat să fac la celelalte?! Din priviri, întreb o bună parte din colegi dacă ştiu ceva. Înapoi am primit doar răspunsuri negative. Îmi întorc uşor privirea către profesorul aşezat pe-un pervaz al geamului din A11.

– Dacă ştim doar un subiect, putem promova?

– Nu.

– Vă mai predau foaia?

– Nu e cazul.

Ş-am plecat spre uşă. În spatele meu, un val cu scârţâit de scaune. tot ce mi-a mai rămas să fac: să râd. Dar nu oricum, ci cu lacrimi. Şi nu pentru că ar fi fost ceva haios. Era mai degrabă un sentiment combinat între frustrare, nervi şi oboseală. Nu-i nimic, mai mergem duminică.

În drum spre casă, am început să casc întruna şi să moţăi din minut în minut. Ca să fiu sigur că nu adorm la volan, mi-am dat o ocupaţie. Viteză şi depăşiri. Cât mai mare, cât mai multe. Am trecut şi pe lângă mcv, iar gaboru’ de la volan mi-o făcut semn cu degetul, exact ca şi butonul de like. Prin urmare, aştept „plăcinta” să vină. De pe acuma zic: n-o s-o plătesc! N-am de unde!

Cu ultimele puteri m-am aruncat pe pat. „Să dorm şi eu până la 5, că mă trezesc şi învăţ până dimineaţă”. Din păcate, eram mult prea obosit ca să adorm. Eram ( şi sunt) jenat de orice. Până şi sunetul propriei respiraţii mă zgâria pe creier. Iar cireaşa de pe tort a fost o muscă. Atâtea târcoale mi-o dat, că am sărit din pat şi început să o alerg prin cameră. Am prins-o după un minut, dar am scăpat orice urmă de somn ce mai era prin mine.

Nu pot nici să dorm, nici să mănânc şi nici să mă concentrez. Nu sunt bun de nimic în clipa de faţă. Încep să mă întreb tot mai serios: „La ce căcat atâta agitaţie?!”

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;&8221;

  1. eu te admir ca psihic mai faci fata la tot ce inseamna facultate, sesiune, examene… eu as ceda numai la gandul ca trebuie sa ma de invatat teancuri de cursuri. Sa nu mai punem la socoteala ce studiezi tu… Fii tare ca mai ai putin !

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s