Bacul ca bacul, dar până acolo?


N-ai cum dracu’ să eviţi subiectul bacului zilele astea. Oriunde întorci capu’, ‘jde mii de experţi îsi dau cu părerea pe sticlă, radiofonic sau în presa scrisă. Problema e că n-am văzut la nici unul din căcaţii ăştia, o poziţie corectă. Ba dau vina pe ministru, ba pe ăia ce-or făcut subiectele, ba pe camere, ba pe elevi, ba pe părinţi, ba pe profesori, ba pe sistem, ba pe mă-sa!

Nici unul nu ridică mingea suficient de înalt pentru a degaja-o în terenul advers, cel a soluţionării problemei. Ieri, la o emisiune pe realitatea, era invitată o fostă doamnă ministru a educaţiei, al cărei nume chiar nu-l reţin. La câţi miniştri or frecat scaunul ala în ultimii 10 ani… Eh, tanti asta încerca să arunce politico-şmechereşte pisica moartă în curtea lu’ Funeriu. Păi, băi ipocrizie ambulantă, unde ţi-au fost soluţiile când ţi-ai frecat tu bucile pe scaunul puterii? De ce morţii tăi nu le-ai aplicat când ai avut ocazia? Acuma văd că eşti plină de soluţii… Şi de căcat!

Rezultatul acestui bacalaureat e oglinda societăţii infecte în care trăim. Şi nu una perfectă, pentru că procentajul promovabilităţii nu e suficient de mic. Refuz să cred în basme gen: „toţi din liceul X au luat bacul pe bune”. Culmea sorţii face ca exact acele licee cu procentaj de 100%, au avut camere de filmat doar pe holuri ( de ce căcat acolo şi nu în săli?!).

Noi ştim că peste tot unde mergem, putem să facem un mic giumbuşluc ( moştenire fanariotă) prin care să fentăm regulile. Mai un copiat în stânga, mai o ciupeală în dreapta şi viaţa e frumoasă. Atât de puternic e impregnat trişatul în genele românului, încât nu mai poate fi scos de acolo, decât printr-o măsură dură, asemeni unei amputări subite, fără anestezie.

Învăţământul românesc nu face excepţie de la acest cancer. De la revoluţie încoace, şcoala românească e într-un regres logaritmic, vizibil de pe lună. Dacă până prin ’98, profesorii mai avea o oarecare autoritate la clasă, în zilele noastre elevii se filmează cum scuipă profesorul între ochi şi acesta trebuie să le zâmbească politicos. Aici avem o problemă imensă!

Personal, pe un asemenea cretinoid l-aş exlude din învăţământ, fără drept de reînscriere, nici măcar la o şcoală privată! Iar pe părinţi i-aş amenda drastic! Dar nu, noi nu facem nimic. Şi atunci ne mirăm că profesorii cu ştate vechi renunţă la profesia asta, dealtfel jalnic plătită, şi se cacă pe toată pasiunea lor de predat, preferând culesul căpşunilor în detrimentul umilinţei. N-ai cum să nu îi înţelegi!

Cu profesorii competenţi plecaţi, cei din aripa tânără care îşi doresc profesia asta preferă totuşi să o evite. Trebuie să fii orb să accepţi un post de profesor în România, la salariul de căcat ce-l primeşti. E o sumă cu care nu-ţi plăteşti nici măcar întreţinerea la un apartament cu două camere în plină vară. Şi atunci, vă întreb retoric, cine căcat ajunge profesor? Păi de obicei, studentul ăla care a terminat facultatea cu 5 pe linie şi nu şi-a găsit nimic de lucru. El e cel dispus să îndrume viitorul ţării în tainele matematicii, deşi el nu prea face diferenţa între integrale şi derivate. Un om care va copia la examenul de titularizare şi care se va lăsa uşor influenţat de lacrimile de corcodil ale piţipoancei extra rujate, dându-i un 5 şi trecând-o clasa a 7-a, fără să merite. Şi dacă o trecut-o într-a opta, doar n-o să-i oprească el prinţesei ascensiunea spre un liceu?! Mai ales că şi directorul generalei îl fute la cap să nu lase pe nimeni corigent. Şcoala are nevoie de promovabilitate ca directorul să nu-şi piardă funcţia mult îndrăgită.

Ajunsă piţi la liceu, ştie că lacrimile ei îi vor deschide toate uşile spre bacalaureat. Că de i-ar bloca cineva traseul, în apărarea ei va sări, pe lângă director, şi un inspector şcolar. Că deh, de la nivelul ăsta, răspunde şi ăla cu scaunul. Şi uite aşa, ne trezim cu 100.000 de plante care se prezintă la bacalaureat. N-or învăţat nimic în tot liceul, la meditaţii s-au dus mai mult de gura părinţilor, dar au pretenţia să ia bacul şi chiar cu o notă mare, ca să poată intra la o facultate bună.

Ghici ce?! Un domn, pe numele-i de scenă Funeriu, vine cu ideea camerelor de filmat. Plantele se ofilesc iar părinţii cer capul lui Moţoc. Desigur, ei şi odraslele n-au nici o vină. Sunt fie victime colaterale între un război al ministerului cu profesorii, fie sunt victime ale, şi citez: „ranchiunii profesorilor, pt că elevii au mai mulţi bani de buzunar ca salariile lor”. Când auzi din astea, iţi vine să împuşti emiţătorul şi ai săi urmaşi, pt a nu se propaga şi mai mult cretinitatea aferentă acelor gene.

Vina pentru acest bacalaureat o poartă întreaga societate românească. De la verişori la părinţi şi de la minştrii la toată clasa politică. Cu un mare plus la cei din urmă, care de 21 de ani se eschivează de la adoptat o serie de legi care să repună ţara asta pe şinele normalităţii.

Ziua în care o să văd 70.000 de repetenţi dintr-un singur leat, aceea va fi ziua în care voi saluta ministrul educaţiei şi-l voi vota pe post de Dumnezeu reîncarnat. Doar cu nişte subiecte pretenţioase şi câteva camere de filmat montate selectiv, nu faci o reformă în adevăratul sens al cuvântului.

PS: Felicitările mele, piticot! Rămâi singura persoană cu bacul luat anul acesta, din toate cele pe care le cunosc.

 

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Bacul ca bacul, dar până acolo?&8221;

  1. exact asta ziceam si eu, copii aia nu ar fi trebuit sa ajunga sa termine 12 clase. Cum dracu sa iei note de 2-3 dupa ce tu ai absolvit un liceu? Ar trebui luati la rost toti profesorii care au dat medii de trecere la tot analfabetul

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s