O nouă zi, o crimă


Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu sunt genul de persoană care se ataşează emoţional de animalele de pe lângă casă. Uneori, poate un pic prea mult. Îţi poţi da seama cât de simpatic mi-e animalul, în funcţie de numele pe care i-l dau. Cu cât e mai bizar, cu atât îmi e mai drag. Şi să nu credeţi că mă limitez la pisici şi câini. Să dau doar câteva exemple:

Napoleon – iepuroi

Bismarck – cocoş

Acaţ – arici ( logic, nu?!)

Gusti – porc

Miţu, ŢiţuMiţu – pisică

Haiduc – câine

Ronson – un cocoş „încălţat”

Moflea Mic – şoarec

Gomboţ – motan

Pingilică – şarpe

Tronf – papagal.

Fiecare nume avea povestea lui. Aşa am ajuns să am prin curte un Alutus, un Nae şi un Hanţi. Ultimul, un mare luptător întru cinstea casei.

De aproape două luni, am fost luat cu asalt de nişte şobolani. Fiinţele lu’ dracu’. Atât eu cât şi Hanţi, în tot acest timp, am dus un război de gherilă împotriva invadatorilor din ordinul Rodentia. Curse de toate soiurile, otrăvuri care mai de care şi bătălii până la sânge din partea lui Hanţi. Săracul, în fiecare dimineaţă apărea cu o rană nouă.

În urmă cu o săptămână şi ceva, am reuşit să-mi procur mama otrăvurilor. Una care ucide fără milă, în mai puţin de 2 minute. Cel puţin, aşa mi s-a spus. Totuşi, mi s-a făcut şi o recomandare pt folosinţă. „Pt momeală, foloseşte peşte împuţit. Şobolanii au o slăbiciune pt meniul ăsta, iar pisica nu se apropie de aşa ceva.” După ce-am ţinut peştele-ntr-o pungă agăţată la soare preţ de două zile, m-am băgat să-mi testez calităţile de amator şef  într-ale bucatelor. Prea complicat n-o fost, aşa că am trecut lejer la partea a doua, ş-anume, la amplasarea acestor deserturi. Ca o măsură de precauţie în plus, le-am pus în locuri în care Hanţi să nu aibă acces.

E de notorietate faptul că şobolanii preferă să mănânce în siguranţa propriilor galerii şi că de au ocazia să ducă întâi hrana acolo, o vor face. Din păcate, n-am fost suficient de prevăzător la un alt scenariu. Unul care implica şi hazardul. Cel puţin, aşa cred eu că s-a întâmplat pt că altă explicaţie n-am găsit. Nu m-am gândit la varianta în care Hanţi dă peste şobolan, în timp ce ăsta cară peştele otrăvit.

Ieri, intrând în grajd să dau de mâncare la porci, l-am văzut pe Hanţi întins pe betonul rece, complet nemişcat. De parcă nu aveam destule necazuri pe cap. Exact asta-mi mai lipsea, să-mi omor aliatul şi totodată, cel mai docil motan pe care l-am avut vreodată.

Ca fapt divers, primul cuvânt a lu’ GNG n-o fost mama sau tata ci „Haţi”. Azi, când o ajuns acasă de la ai’laltă bunică-sa, cum o intrat pe poartă, o început să strige: „Hanţi!” şi s-o dus să-l caute pe fotoliul în care dormea el de obicei. Probabil să-l tragă de coadă şi de urechi, ca’n vremurile bune.

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;O nouă zi, o crimă&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s