Poli, Poli şi iar Poli!


Mi-am tot propus să mai scriu câte ceva pe blog. Am început nişte ciorne dar pe nici una n-am apucat să o termin cât de cât. De duminică încoace, mii de ştiri m-au invadat la propriu. Da, e vorba de retrogradarea lu’ Poli.Pur şi simplu n-am avut răgaz ca să mă gândesc şi la altceva.

Părere personală despre tot acest caz: mârşăvie premeditată. Iancu le-a lăsat o portiţă prin care ei, ne-au futut original. Dacă întrebi membrii acelei comisii separat, pe ce bază ne-au retrogradat, vei primi 5 păreri diferite. Adică fiecare membru cu părerea lui.

Ce va urma? Personal, din variantele posibile, o prefer pe cea mai cruntă la prima vedere. Aia cu retrogradarea în liga a 3-a. Presupunând că Iancu are sânge în instalaţie şi-i va da în judecată pe făptaşi, chiar nu sună rău. Poate aşa, se va mai curăţa şi fotbalul ăsta un pic.

Cât despre latura financiară a unui asemenea „dezastru”, nu-i dracu’ chiar aşa de negru. Cine nu vrea să mai rămână, vândut! Avem de unde să ne scoatem pârleala. Şi dacă îi vinzi pe toţi sub preţul pieţei, tot scoţi 5 milioane de €. Cu banii aştia, plăteşti anumite datorii şi ai bugetul asigurat vreo 3 sau 4 ani pt ligile inferioare. Cât despre jucătorii pe care îi bagi în teren, asta n-ar trebui să fie o problemă aşa acută. La Poli 2 sunt câţiva jucători buni, iar la juniori A, ai două!!! echipe în semifinalele campionatului naţional. Mă gândesc că ştiu ăia ceva cu mingea de or ajuns până acolo.

La capitolul salarii, le dai între 2000€ şi 3000€ de jucător pt liga a treia şi ai terminat bâlciul. Ţii o echipă întreagă doar din salariile actuale ale lui Goga şi Alexa. Pun pariu că am promova la pas în liga a doua, iar de acolo în maxim 2 ani facem pasul către prima ligă. Unde mai pui că va fi o omogenitate în cadrul lotului şi că marea majoritate vor fi tineri la 21-22 de ani, deci numa’ buni pt export, implicit consolidarea unui buget.

Mai e şi varianta împrumutării unor jucători actuali, pt un sezon sau două, iar clubul care îi ia să le plătească salariul parţial sau integral. Cu alte cuvinte, soluţii ar fi.

Cât despre noi, suporterii, tot ce ne rămâne de făcut e să-i susţinem, chiar mai mult decât până acum. Cum zice şi refrenul melodiei de mai jos: Cu Poli-n iad şi-n paradis!

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Poli, Poli şi iar Poli!&8221;

  1. BogDan zice:

    Timişoara? Curios, credeam că dacă ne apucăm să discutăm de echipa asta, ar urma să fie aia din liga a IV-a Bucureşti. Dar nu, surpriză, e vorba de echipa adoptată după trădarea celei adevărate, că na, aşa este rasa asta superioară de timişoreni!
    Felicitările mele. Garda moare, dar nu se predă, nici măcar combinatei AEK/Fulgerul. Hai băieţii!

    • Miştotică zice:

      Să înţeleg că eşti unu din cei „puţini da’ ultra”? Sau unu din ăia „în protest atunci când plouă”? Nu de alta, dar să ştiu cu ce monedă să-ţi răspund.

  2. adi zice:

    Din partea mea… fotbalul poate sa nu existe. Si totusi, ceea ce este foarte interesant, intotdeauna am admirat si admir echipa asta(ma refer la Poli Timisoara) si imi scot palaria in fata galeriei ei. Habar n-am de „frecusurile” din fotbal dar tin minte situatie in care galeria a fost SUPER. Echipa capata bataie insa galeria striga de mama focului si o incuraja desi stia ca scorul nu mai putea fi intors. Pentru oamenii astia faini imi pare rau.

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s