Vineri 13


Deschid ochii de la 5 jumate. Ardeam de nerăbdare. Era… era ziua cea mare. Cel puţin pt mine. Deşi urma un test foarte important, n-aveam gram de emoţie. Poate pt că eram prea sigur pe mine. Am bântuit pe traseul baie-bucătăre până la 6 jumate, fără un scop anume. La cifrele 06:30, îl bâzâi pe tată-miu:

– Hai, trezirea că avem treabă!

Îl aşteptam cu micul dejun pe masă. De câte ori s-a mai întâmplat aşa ceva? Probabil niciodată 😆 . În timp ce el mânca, eu deja mă îmbrăcam gros. Eram totuşi în luna lui decembrie… Mă duc repede pe afară să dau de mâncare la găini, preventiv, că mama n-ar fi făcut gestul ăsta de mărinimie. Cel puţin nu până la ora unu. Bag rapid şi o ţigară şi o pornesc pe Mirela.

Mă întorc după tată-miu în casă:

– Ai terminat? Hai să mergem!

– Eşti cam grăbit azi… 😆  Vrei să-mi spui că-l şi iei? 😆

– Clar!

Când am ajuns înapoi la Mirela, numa’ bine se încălzise apa în motor, deci aveam şi căldură. Deschid repede uşile la garaj şi poarta, iar tată-miu o scoate pe Mirela. Pornim la drum. La cât de nerăbdător eram, drumul până la liceul Auto îmi părea o veşnicie. Aşa că am trecut pe bancuri. Tot drumul am spus cu tată-miu bancuri.

La 7 jumate, eram deja în curtea liceului. Ma întâlnesc şi cu Dănică, un prieten din Biled.

– Azi dai? mă întreabă.

– Da.

– Baftă! Şi cine ştie… poate deseară ieşim la o plimbare 😀 .

– Sigur ieşim!

Din nou, rămân singur. Îi ştiam şi pe ceilalţi colegi de-ai mei, dar nu suficient de bine încât să-mi permit un dialog pe-un ton relaxat. Nu de alta, dar ei erau stresaţi. Rău!

Într-un târziu ( la 8 ) apar şi examinatorii în cauză. Juma’ de oră până ne-or dat şi numerele, în ordine nealfabetică. Am nimerit 7/ (per) 6. Clar nu intru în prima tură. Intrau primele 3 grupe. Nu-i stres. Mă duc să mai stau cu tată-miu puţin de vorbă. Mai o glumă, mai nişte impresii cu speriaţii de pe acolo şi mă întorc înapoi la sala mare. Unu din examinatori ne spune:

– Ca să meargă treaba mai repede, veţi intra câte unu în sală, după cum vă voi striga şi veţi lua un loc în bancă. Vă rog să aveţi asupra dvs. doar buletinul şi un pix. Orice alt material îl lăsaţi aici pe hol ( era o masă lungă) şi îl recuperati când ieşiţi.

Şi se pune ăsta şi strigă numerele: „1/4, 2/4, 3/4… 7/6”. Intru şi mă duc la banca mea. Îmi las geaca pe scaun. Cum /6 s-a terminat cu cifra 15, nu 30 cum era normal, imediat ne-au împărţit şi testele. Am primit nr. 31. „Hehe, numărul meu norocos”. Au început ăia să explice cum se completează numele şi alte aberaţii de genu. Eu în 2 minute, eram deja gata şi cu studiatul testului. Aşteptam să se dea ok-ul.

– Aveţi 30 de minute! se aude vocea unui examinator.

M-am pus pe treabă. Era atât de simplu… a, c, a şi b, b… Ajung la penultima întrebare. Asta n-o ştiam. Pur şi simplu nu m-a interesat capitolul ăla! Trec la ultima, nu citisem nici capitolul ăla, dar era prea logică întrebarea ca să nu ştiu răspunsul. După 10 minute în care tot o explicat prin sală la unu şi la altu tot felul de chestii, un examinator întreabă:

– Mai are cineva întrebări?

Ridic uşor mâna:

– Dacă am terminat…

Se uită la mine lung şi-mi răspunde pe un ton superior:

– Păi te apuci de test!

– Dacă am terminat testu…

– Cum să-l termini?!

Se apropie de mine, vede că-i gata, mi-l ia de sub nas şi-l duce la ăla de la catedră.

– Sunteţi liber!

Până mi-am luat geaca pe mine şi mi-am băgat buletinul în portofel, ăla de la catedră mi-a şi corectat testu. La o adică, nu era complicat, din moment ce avea şablonu la îndemână. În timp ce treceam prin dreptul lui ca să ies afară din sală, îmi face cu ochiul şi-mi zice în şoaptă:

– 25. Felicitări!

Am ieşit din sală cu un rânjet de hienă satisfăcută. Permisul era al meu! Trebuia să fiu extrem de retard să pic la oraş. Cam pe la unu jumate ( după aflarea rezultatelor oficiale, unde una, tot din Biled, o picat cu 2!!!! Şi dacă dădea cu banu pt a sau b, tot făcea mai multe), mi-a venit rândul să urc în maşină. Instructorul nostru ne-a zis din timp:

– Îl laşi pe X ( nu-i mai reţin numele ) primu’ că el conduce bine, urci tu al doilea la volan şi după ce se plimbă cu voi, pe restu nu-i mai stresează aşa mult.

N-a fost departe de adevăr. X conducea bine pt că avea C-ul de douăj’de ani. Totuşi, asta nu l-a împiedicat pe poliţai să-l plimbe de la Auto până după Aurora, aproape de intersecţia cu Şagului. Şi acolo s-o cam plictisit de restul. Pe mine m-o tras pe dreapta imediat după ce-am trecut de intersecţie. Tată-miu, care era în spatele meu cu Mirela, când o văzut că vin ţopăind spre el, o şi trecut pe scaunul din dreapta 😆 .

Am trecut puţin şi pe la Tibi, să mă laud, după care am plecat la înspre Biled. Un mic pit stop. În torontal să iau lămâi :mrgreen: .

Cine zicea că vineri 13 nu-i o zi norocoasă? N-o să uit ziua aia în veci: 13.12.2002 sau altfel spus, prima zi în care am condus având permis :mrgreen: .

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Vineri 13&8221;

  1. Sandra zice:

    Taree..ma regasesc si eu putin in povestea asta…si eu cred in numere norocoase si numarul meu norocos fiind 3…mi-a picat chestionarul 3 in data de 03(august). eram sigura de la inceput ca-l iau. 😀 m-a condus unchiumiu la Mall si m-a asteptat,cand am terminat cu orasu`…imi zice,na hai,treci la volan si hai la matusa`ta la Petrom sa udam permisu`. ;)))) amintiri…

  2. Miştotică zice:

    @Sandra: nu sunt chiar aşa încrezător în numerele norocoasa. Îs mai mult vorbe pt mine 🙂 .
    @Oana: cum pisici ai picat de două ori? Am pretenţii de la tine 😛 .

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s