Munca prin Spania (I)


Post început prin vara anului trecut. Mai exact, în 16 august.

După 2 zile de repaus, marţea şi miercurea de acum două săptămâni (pe-atunci două săptămâni), am reînceput munca. De data asta, la tras cablurile pt panourile solare. Aici plata nu mai era de 45 de euro pe zi, ci eram plătit la oră.

Fiind prima zi, am mers 7 persoane, cu tot cu Mitică pulică. Eu, Adi ( prieten de-a lu Kempes), Săndel, bistriţanu blond şi verişorii bombă: Mărinel şi Ionuţ (Dinţoşii, pe poreclele lor). Ajungem la locul de muncă şi ne întâmpină Ambrosio.

– Cum vă cheamă? (dialog purtat în spaniolă, evident)

Gândindu-mă că-şi va rupe limba prin gură încercând să-mi zică Mircea, îi răspund:

– Vio.

– Bio?!

– Vio!

– Bio, Bio. (greu v-ul pt andaluzi 😆 )

După ce s-a lămurit că doar Adi ştie spaniolă ( chiar foarte bine), Mitică, Săndel şi verişorii bombă s-au dus să ajute echipa de bistriţeni ce montau grinzile metalice, Adi o plecat cu Ambrosio la tras cablurile groase, iar pe mine şi pe bistriţanu blond ne-o repartizat cu Juan Antonio ( electricianul) şi Juan Fran ( inginerul electrician) la cablurile subţiri. Ca o mică paranteză, n-am înţeles niciodată de ce pe spanioli, trebuie să-i strigi pe tot prenumele. Dacă-l cheamă Juan Jorje Antonio Ambrosio Baltazar Thomas Fran Carlos Etecetera, aşa trebuie să-l strigi. Cam tâmpită faza, dar să revenim la oile noastre.

Mă întreabă Antonio, dacă ştiu spaniolă.

– Nu ( e arhicunoscută alergia mea la limba spaniolă).

Îl întreabă pe pulică de bistriţanu blond. Ăla se uită la mine şi-mi spune:

– Spune-i că înţeleg, dar nu ştiu s-o vorbesc.

– Păi cum pula mea să-i spun eu? 😕 .

Şi încerc eu clasicul: do you speak english?. Antonio o dat din cap ca boul, că nu. Perfect 🙄 . Munca noastră era simplă, dacă avea cine să ne-o explice. După jumate de zi în care mi-o dat dumnezei şi carne cât încape, m-am încruntat puţin şi i-am zis pe-un ton acid la Antonio, pe limba lui:

– Nu înţeleg spaniola, dar nu sunt idiot. Arată-mi ce vrei de la mine şi îţi fac.

S-a uitat lung la mine, după care mi-a arătat ce vroia să fac. Alte cuvinte în spaniolă n-am mai scos în ziua aia. La 6, Antonio ne spune:

– Dacă vreţi, puteţi rămâne la ore suplimentare că vi se plătesc. Dar numai dacă vreţi.

– Ok, zic eu.

Şi îmi îndrept privirea spre bistriţanu blond şi-l întreb:

– Tu de cât timp eşti în Spania?

– De 4 ani, răspunde ăsta nepăsător.

– Păi şi în 4 ani, n-ai învăţat o iotă în spaniolă? 😯

– Nu vreau să le învăţ limba!

Un imbecil şi trei sferturi. Încerca să se scoată, să nu pară chiar aşa idiot. La 6 jumate, echipa de bistriţeni o rupt uşa, iar noi am rămas la ore suplimentare. Dar nu pt că şi ceilalţi au vrut ci pt că Mitică o vrut. Nu mi-a picat deloc bine faza, dar am trecut repede peste, pt că oricum vroiam să stau. Cum verişorii bombă şi Săndel au rămas fără echipă, ni s-au alăturat.  Cum au ajuns ei, au început şi smiorcăielile. “Pula mea de spanioli, te muncesc până mori”, “aici la voi îi greu”, “de ce să stăm numa noi la suplimentare?”, “dar oare până la cât stăm?”. După un sfert de ceas, am răbufnit la ei:

– Ce vă plângeţi atât ca nişte pizde? Ce nu vă convine? Că faceţi mai multe ore şi câştigaţi mai mulţi bani? Voi ce aţi crezut că o să faceţi în Spania? O să staţi în fotoliu şi o să curgă banii pe voi?

Şi linişte se făcu’. La 10 seara, am strâs rândurile şi acasă cu noi. Până am ajuns acasă, până m-am deparazitat şi până am balotat, iaca s-o făcut de 12 ceasu. Am mai pus de-un pahar de bere şi vorbă cu Kempes, iar ceasul indica ora 1 când am plecat amândoi la culcare. Menţionez că aia era ora de culcare zilnică pt Kempes. Iar trezirea era la 4 jumate. Îl vedeam ca pe-un regim de lucru imposibil, dar ajungem şi acolo.

La 6 m-am trezit, mi-am luat ghoizdanul în cârcă, ochelarii de soare pe nas (cât mi-au lipsit în prima zi…) şi am plecat spre muncă, împreună cu aceleaşi persoane, mai puţin bistriţanu blond, care o zis că e prea grea muncă asta pt el. Pe drum încolo, Săndel cu Mărin şi Ionuţ făceau pizda mare si se băteau cu cărămida în piept că „azi nu mai stăm la ore suplimentare”. Din priviri, eu cu Adi ne-am înţeles şi ne-am pus în cap să-i luăm puţin la pulă, pe aceşti noi pui de Zorro. La ora 7, eram deja în incinta şantierului. Ştiind ce aveam de făcut, i-am luat pe verişorii bombă şi mi-am văzut mai departe de treabă. Adi cu Săndel s-au dus şi au pregătit terenul pt tras cablurile groase prin cămine. Când or venit spaniolii la 8, eu aveam terminat un rând de grinzi. Nu era ceva complicat. Să întinzi cabluri pe grinzi, fixându-le cu nişte agrafe de plastic. Era migală multă şi stat cu ochii’n soare.

La firma asta lucrau şi doi români, doi fraţi de prin Ploieşti. I-am mai folosit puţin pe post de translatori, i-am mai ajutat cu câte un cablu mai gros şi uite aşa, ne-am amicizat. În timp ce eram la pauza de bogadir, eu cu Adi coceam un plan:

– Bă, oricum nu stăm azi la suplimentare că trebuie să-l iau pe Miri ( fiu-su) la ora 7,  de la fata care stă cu el. Da’ hai să-i futem pe bolovanii ăştia 3.

– Cum?

– Las’ pe mine, că am eu ac de cojocul lor.

Ne ducem lângă ei şi ăsta le zice:

– Bă băieţi, eu nu vreau să stau azi în plus, dar mi-i ruşine să le zic la spanioli. Le ziceţi voi?

Cum s-or bătut cu cărămida-n piept tot drumul, nu prea se puteau trage pe cur. După câteva înghiţituri în sec, or aprobat toţi trei, dar cu mai puţin de jumătate de gură. Eu, în sinea mea, râdeam de mă crăcănam 😆 .

Ne-am dus înapoi la muncă şi încet, încet, îl trimiteam pe Juan Antonio la plimbare.

– Du-te înainte şi marchează locurile unde vrei cablurile, că le trag eu.Voi la 1 plecaţi la masă şi până vă întoarceţi la 5, eu să am de lucru.

– Da tu’ înţelegi ce trebe făcut?

– Hai bă, că nu-s idiot!

O plecat Antonio de lângă mine, dar cam sceptic. Probabil spaniola mea de baltă juca şi ea un rol important. O marcat un rând de grinzi şi s-o întors repede să mă inspecteze. Când o văzut că totu-i în regulă, mi-o făcut mie front de lucru. La plecarea spaniolilor, Juan Fran ne-o zis să nu facem lucrul în grabă, să nu greşim. După ce i-am făcut cu ochiul la unul din fraţii ploieşteni, ăla le-o tradus dinţoşilor:

– Bă, o zis să vă dea Mircea de lucru până ne întoarcem noi. Că el ştie ce trebe făcut.

Am rămas eu şi cu dinţoşii mei. Le-am dat poreclele astea pt că Ionuţ avea dinţii imenşi, iar Mărinel n-avea niciunul 😆 . Amândoi olteni din Braşov. Şi la cât de dragi mi-s mie oltenii… le dădeam de lucru numa’ ca să scap de ei. I-am pus să-mi taie cablurile necesare la toate grinzile şi eu mi-am văzut de treabă în linişte. Când or terminat, i-am pus să adune toate plasticurile şi hârtiile de pe şantier. Numa’ bine s-o făcut de ora 5, când s-or întors spaniolii.

Cei doi Juani au inspectat ce-am făcut eu şi la un capăt, mi-or zis că nu e bine. Dar nu era greşeala mea, pt că se „certau” între ei, unde trebuie să atârne un cablu. După ce m-or urcat pe scară şi m-or coborât de 5 ori, am răbufnit:

– Picku materi!

I-am luat planurile din mână la tovarăşu’ inginer şi m-am holbat puţin pe ele. Am luat scara şi am mutat cablul unde trebuia. O boloborosit ceva cu ăl’lalt Juan şi unu din fraţi îmi zice:

– Te-o înţeles 😆 .

– Asta am şi vrut, numa că nu ştiam cum să-i zic în spaniolă.

Ne-am mai învârtit noi puţin pe acolo şi iaca, s-o făcut de 6 ceasul.

– Ionuţ, zi-le la spanioli că noi plecăm acuma! strig eu 😈 .

– Bă, da’ io nu ştiu spaniolă…

– Mărinel, zi-le tu!

– Nici io nu le ştiu limba…

– Păi şi ce facem? Iar stăm până la 10 seara aici? Nu aşa v-aţi lăudat voi că azi plecăm la 6? Hai să plecăm! Mergeţi unu’ şi explicaţi-le cu mâinile, cu picioarele, că trebuie să plecăm! 😈

În celălalt capăt de şantier, Săndel primea aceeaşi placă de la Adi 😆 .

– Hai bă, că azi dimineaţă făceai pe Zorro. Şi eu chiar am crezut că eşti…

S-or ruşinat ăştia toţi 3 şi cu capu’ în pământ, ar fi stat din nou până la 10 seara, la muncă. La 6 şi un sfert, când am terminat un rând de grinzi, m-am dus frumos la Juan Fran şi i-am zis că „eu azi am ceva de făcut, iar Adi tre să-şi ia copilu’ de la baby sitter. Aşa că nu putem sta până târziu în noapte.”

I-am mai zis să-mi lase front de lucru pe dimineaţă şi am plecat spre colivie. După ce am făcut puţin mişto de ei şi i-am lăsat pe supermeni pe lângă casele lor, am râs cu Adi în hohote 😆 . Pt că am ajuns primul acasă, am făcut un duş rapid şi le-am dat la copii să mânce. Timp în care eu am pregătit pachetele cu mâncare ale clasei muncitoare, pt ziua următoare. După ce-o ajuns Kempes, am mai stat şi la poveşti, după care ne-am trezit că iar îi 1 noaptea. Somn.

Sâmbătă dimineaţa, la 6 ieşeam pe uşa casei. Ghiozdanul în spate, ochelarii de soare pe nas şi am urcat în maşină. De fapt, numa’ maşină nu era aia. Un Escort din ’92 care era mai jalnic ca o dacie din ’70, părăsită în faţa unui bloc. Îi luăm şi pe cei 3 muşchetari şi ne ducem pe şantier. Spre surprinderea noastră, Juan Fran era deja acolo. După ce am schimbat nişte vorbe, ne-am luat iar pe echipe ( eu cu dinţoşii, Adi cu Săndel) şi am mers cu el să-mi arate ce mai am de făcut. Pt că nu puşca ce-mi zicea el cu ce ştiam eu, am aruncat o privire rapidă pe planuri. Am lămurit-o ( ca-ntotdeauna, eu aveam dreptate 8) ) şi m-am pus repede pe treabă. Ca o mică paranteză, am început să vorbesc ceva mai bine spaniola şi deja legam şi fraze.

În pauza de bogadir, lângă mine vin Juanii.

– Tu de cât timp eşti în Spania? mă întreabă Juan Fran.

– De o săptămână, răspund.

– Nu, nu, nu. În Spania când ai venit.

– Am înţeles ce-ai întrebat. Am venit vinerea trecută.

– Păi şi unde ai învăţat spaniola 😕 ? mă întreabă mirat Antonio.

– Aici pe şantier, de la voi.

– Nu cred! Nu cred!

Se întoarce spre Juan Fran şi-i zice:

– Eu am stat o lună cu nevastă-mea în România şi n-am înţeles un cuvânt.

– Da’ pe mine nu mă cheamă Juan Antonio! îl înţep eu 😈 .

– Are dreptate băiatu’ 😆 , zice Juan Fran. Şi aici, la cine stai?

– La un unchi. Am venit în vizită şi am zis să lucrez câteva zile ca să-mi plătesc drumul dus-întors.

– Nu ţi-ar place să rămâi în Spania?

Pentru o clipă, am rămas blocat. Nu mi-am pus niciodată problema pe tonul ăsta. M-am rezumat la a răspunde cam cu jumătate de gură:

– Nu ştiu.

Pauza de bogadir fiind pe gata, mi-am luat şapca’n cap şi m-am dus să-mi văd de treabă. Nici bine nu m-am urcat pe scară, că aud un strigăt puternic din celălalt capăt al şantierului:

– BIIIIIIIIIIIOOOOOOOOOOOO.

Inconfundabila voce a lu’ Ambrosio. Mă întorc către Juan Fran şi-l întreb:

– Ambrosio are staţie?

– Da.

– Întreabă-l ce vrea cu mine, să nu mă duc până acolo degeaba.

Pune Juan al meu mâna pe staţie şi-i zice:

– Bio are treabă cu mine. Ţi-i trimit pe ăştialalţi doi ( dinţoşii) acolo.

Vă spun sincer că aşa bine nu m-am simţit niciodată la un loc de muncă. Fran era plecat cu dinţoşii în celălalt capăt al şantierului, Antonio pregătea cablurile pt colectoare, iar eu eram cocoţat pe-o scară şi prindeam cablurile în agrafe. Singur pe-o rază de 50 de metri, urcat pe-o scară de 4 metri, pe-o creastă de la poalele muntelui.

Din când în când, mai venea câte o briză dinspre mare, care aducea cu ea şi gălăgia de pe autostradă. În rest, linişte de mormânt. De la 10 jumate şi până la 1, singurul zgomot constant era clinchetul agrafelor de plastic, când la prindeam de grinda metalică.

După ce-am băgat bine la ghiozdan, mi-am luat desertul: corn cu ciocolată şi un Batido. Ăsta era desertul după fiecare masă, indiferent că eram la lucru sau acasă. M-am întins la umbră şi un pic de şlofăn, că aşa-i şade bine unui porc. La două jumate, trezit de insistenţa unor muşte, m-am dus şi mi-am văzut mai departe de treabă. Căldura de la orele amiezii, m-a ameţit puţin de cap. Mi-am zis să fac puţină curăţenie pe şantier, până-mi mai revin.

În timp ce adunam hârtiile şi plasticurile, îmi sare în ochi ceva negru. Mă apropii şi-i văd. O pereche de ochelari. De soare. Mă duc la Adi şi-l întreb:

– O plâns cineva după o pereche de ochelari azi?

– Azi nu. Da’ ieri şi-o pierdut Cristi ( unu’ din fraţii prahoveni) ochelarii. De ce? I-ai găsit?

– Da.

– Şi îi mai dai înapoi?

… va continua :mrgreen:

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Munca prin Spania (I)&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s