Fără cuvinte


Rulam fin între Biled și Șandra, la volanul buburuzei.

– O mai murit cineva în Șandra, îmi zice mama.

– Cine? întreb eu, ușor mirat.

– Un băiat. Stătea la prima casă, pe dreapta.

– Uțu???

– Nu știu cum îl cheamă. Dar maică-sa lucra la cantină, la petrol.

– Păi mama lu’ Uțu lucra la cantină…

Și liniște. La intrare în Șandra, văd steagul negru la poartă. Deși mergeam la o înmormântare în familie, când am plecat de acasă eram jovial. Văzând steagul negru deasupra porții, m-a luat o stare… pe care nu pot să o descriu în cuvinte. Doar pt puțin timp, pt că instinctiv, am negat totul în mintea mea. „Nu-i vorba de Uțu! O fi altu’…”

Ajuns la cimitir, îl văd pe dom’ părinte. După cum bine știți, cel puțin unii dintre voi, omul ăsta e deosebit. Din punctul meu de vedere, desigur. „Îmi confirmă dom’ părinte că nu-i vorba de Uțu!”

– Te-ai lăsat măi de fumat? mă întreabă, după ce m-o tras de obraji ca pe un copil mic.

– 😀 .

– Ah, ah, ah, ah… Și tot slăbuț ai rămas. Dacă ai lăsa țigările, te-ai împlini și tu câta…

– Încerc, dar nu mă lasă ele pe mine.

– Tot șugubăț ai rămas… Cum merge cu informatica?

– Spre mai bine, sper eu. Da’ cine o mai murit în Șandra?

– Uțu.

– Cum?

– O făcut febră de peste 40 și l-or dus la spital, unde au descoperit doctorii că avea mielită. Din păcate, n-au mai avut ce să-i facă. Se pare că i se trage de când o picat de pe cal, acu’ 3 ani…

După  ce și-a terminat ideea, numa’ bine o ajuns dricul. Cât timp o ținut slujba pt Gigel, mie îmi rulau în cap imagini de când eram în internat la Coandă. Cum l-am rabatat pe Didi, cum i-am dat pârjol la Bighi, cum l-am rabatat pe Samba, cum m-au rabatat pe mine și cum i-am dat pârjol lu’ Uțu. Eram 10 în cameră, iar 9 eram ca frații. Cum adormea unu’ din noi, cum saream toți pe el să-i facem ceva 😆 . Lu’ Ferenț i-am dat pârjol cu spray-ul, la toată talpa 😆 . Dacă nu mă înșel, o fost chiar ideea lu’ Uțu. El și cu Ferenț aveau o „pasiune” unul pt celălalt. Când venea vorba de Uțu, Ferenț devenea chiar diabolic 😆 . Eh, și nu numai astea. Cum împărțeam și ultima felie de pâine, sau ultima linguriță de gem. Cum împărțeam „ultima” țigară (evident, lor le spuneam că-i ultima. eu mai aveam un pachet în dulap 😀 ), cum cerșeam bani din cameră în cameră joi seara, pt a cumpăra o pâine, etc.

Toate astea parcă au fost ieri. Iar mâine, mă duc să-mi iau un ultim rămas bun de la unul din gașcă. Unul pe care îl știam de când eram mai mic. Mult, mult mai mic. Of, Uțu… 😦

 

PS: Articolul din ziar și o poză cu el, aici.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Fără cuvinte&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s