Câţi ca mine?

Că tot vorbeam de lumea viselor în posturile anterioare, hai să trecem puţin şi la partea mai „fizică” a lor. Mai concret, la procesul de adormire.

S-a făcut un studiu în urmă cu mulţi ani şi s-a demonstrat ştiinţific un lucru: atunci când tu îl imiţi pe Gusti din cocină, creierul tău rămâne activ. Totuşi, creierul, are şi el nevoie de odihnă. Şi atunci, când se odihneşte creierul? Ei bine, nişte savanţi extrem de inteligenţi, spun aşa: creierul uman se odihneşte mai puţin de 5 secunde într-o viaţă. Ştiu că sună ridicol, dar cam aşa e. Creierul se odihneşte în fracţiuni mici de secundă şi acele momente sunt uşor de depistat. Cunoşti momentele când stai complet relaxat ( nu implică obligatoriu stare de somnolenţă) iar dintr-o dată ai senzaţia că pici în gol şi ţi se zvâcneşte puternic o mână sau un picior? Ei bine, atunci creierul tău s-a odihnit. Gestul reflex al mâinii sau al piciorului, e de fapt reacţia organismului pt a-l trezi înapoi.

Now, I told you that story, so you could understand this one better. De pe la jumătatea lunii ianuarie, de fiecare dată când încep să adorm, creierul meu intră în pauze de odihnă. Îngrijorător e că se întâmplă mult prea des. De chiar 4-5 ori, consecutiv. Asta, noapte de noapte! M-aş duce la un neurolog, dar parcă n-aş vrea să devin dintr-o dată un cobai pt un doctor 😕 . Mai ales că la capitolul aparatură, spitalele din România stau foarte prost. Ah, da. Tind să cred că există o legătură între excesele mele de furie/stările tot mai dese de ură şi chestia asta. Au apărut în aceeaşi perioadă şi par să se intensifice logaritmic.

Aţi mai trecut careva prin ceva asemănător?