Deplasare Biţicli Style


Pe vremea când unchiu-miu Fănel era în clasele primare, Şandra era populată în mare parte de şvabi. Şi cum bicileta a fost inventată cu mult după ce ei or fost aduşi aici de austrieci, au şvăbuit românescul bicicletă rezultând biţicli.

Ei bine, azi fiind ziua lu’ mama, drept cadou i-am lăsat maşina să-şi facă de cap. Şi cum Poli juca la Jimbolia, m-am hotărât să merg încolo cu biţicli. Distanţa nu-i una fantastică. 25 de km. Pentru că n-am mai făcut mişcare de două milenii şi un pic, ideea nu suna chiar aşa rău. M-am dus în aplecătoare, să-mi inspectez calul fermecat. Spre surprinderea mea, am aflat că nu-l mai deţin de aproape 2 ani. Nu se ştie posesorul ei în clipa de faţă, dar cert e că ăla nu-s eu. Soluţia de avarie: regina roşie. Un pârci de bicicletă, toată descentrată şi fără nişte spiţe. Atât pe faţă cât şi pe spate. Un şit dintr-un cauciuc betonat şi imposibil de ridicat mai sus (coborât la minim), viteze care se schimbă după bunul lor plac şi cu roţi care frecau în permanenţă cadrul. Cu alte cuvinte, o bijuterie de bicicletă.

I-am umflat roţile şi cu un curaj specific dobitocului din mine, am purces la drum la mitag (ceasurile doişpe-zero-zero). Spre surprinderea mea, în primii 4 kilometri, chiar s-a comportat semi-decent. Cu radio românia actualităţi fredonându-mi vorbe suave în urechi despre fondatorul muzeului de ştiinţă din bucale Dumitru Leonida, i-am reţinut şi numele 8) , mă văd aproape de Iecea Mică. Începeam să gâfâi serios. La ieşire din Heccea ţgni (denumirea în viu grai de cioară), trag pe dreapta să alimentez plămânu cu o ţigară. Nu de alta, dar chiar nu mai aveam suflu fără ea. „Va fi mai greu decât credeam” îmi spun. „Nu-i bai, că am pe dracu’n mine ş-ăsta-i prost şi nu mă lasă să renunţ aşa uşor” continui.

Sar hotărât pe iapă magică şi „dă-i nene pedală, că te prinde Sfântu Aştepată dacă tragi aşa mâţa în pulă!”. După un km, iar am început să tremur din toate balamalele. Dar am strâns din dinţi şi mi-am văzut de „target”. La intrare în Cărpiniş, tot la rra, un imbecil de pune să-mi explice cum se face nu-ş ce mâncarea păcii, care se punea între două tortilla. „Futu-ţi crucea mă-tii de bou! Taci bă!!! că am cascada Niagara’n gură 😥 „. Deşteptoidul din mine o zis că el nu serveşte nimic înainte de plecare. „Îmi iau ceva de ciugulit pe drum”. Tot transpirat, în centrul Cărpinişului opresc la un magazin. Îmi iau un cola la jumate şi ‘napoi la drum că ies din grafic.

„Jimbolia 15” arăta indicatorul. Mă uit la ceas: 1 fără 15. „Oricum, drumul de aici încolo e oglindă şi pot înainta cu o viteză mai mare”. Şi bagă văru’ meserie. La 1 fix, mă caţăr pe borna kilometrică pe care stătea scris: „Jimbolia 12 km”. Îmi aprind o ţigară şi-mi întoc privirea spre Cărpiniş. În zare se vedea Neoplanul lui Poli. Trag două fumuri adânci şi mă uit la autocarul care o ajuns în dreptul meu. Goga, de pe scaunul din dreapta şoferului (ori îi oltean la bază, ori i se face rău dacă nu vede drumul), se uita blocat la mine. Probabil se gândea: „Ui’ şi la dobitocu’ ăsta. Vine la meci cu bicicleta 😕 „. Ştia că merg la meci că doar aveam fularul la gât, ce pula calului?! Termin ţigara şi-mi zic: „Ia să mă şi piş, să nu mai fac o oprire în plus” M-am dat jos de pe bornă şi am vrut să păşesc. Direct în nas m-am dus. „Ooooopa. Mersul pe jos nu implică aceeaşi mişcare circulară ca pedalatul” Era bine de ştiut din timp…

Iau telefonul, îl sun pe Bunul prieten D. şi mă urnesc din loc cu a mea regină roşie. După ce l-am tachinat câta (el fiind la scârbici, mai greu cu venitul la meci), m-am concentrat pe drum. Un pulică la volanul unui dop pe roţi, deşi avea toată lăţimea drumului la dispoziţie, s-o gândit că ar fi haios să treacă la nici 15 ţanti de mine şi biţicliul meu. De-mi futea una, acuma probabil mă certam cu Dumniezo că de ce n-o fost mai concludent cu dovezile privind existenţa lui. „…  (numărul de la maşină) te ard io! 👿 ” La 5 km de Jimbolia, trag în lăstăriş ca să mă… afum. Ţigara asta am băgat-o pe FF, că eram în criză de timp. Era trecut binişor de şi jumate. Mai două pedale, mai un „morţii mă-tii bă!” adresat unui impresar COCalar ce-o trecut cu aproape 200 pe lângă mine şi mă văd ajuns în Djombolya. Deşi ştiam că stadionul e pe drumul Grabaţului, am vrut să-mi demonstrez încă odată că mi-s idiot cu acte-n regulă şi am virat la dreata, prin noroaie, cu o stradă înainte. Ca să fiu sigur c-am greşit, mai întreb o tuciurie ce-şi alerga puradelu’ cu joarda pe stradă:

– Baules perando! Tărenu dă futbal îi pă haici?

– To’ ‘nainte varişoru! To’ ‘nainte…

Exact la stânga trebuia să fac ş-apoi prima la dreapta. Da-i „to’ ‘nainte!” 🙄 . Şi mă iau după „varişoara” cocardo. Am intrat în nişte noroaie, de mi se mai vedeau doar urechile. Cu chiu cu vai, ajung şi io la stadion, exact la ora două, ora de începere. Las regina undeva lipită de un gard şi n-apuc să strâng mâna cunoscuţilor, că-ncepe meciul. Noi în foarte probabila formulă standard a returului:

Pantilimon – Luchin, Ciso, Ghionea, Nikola – Rocha, Tameş, Alexa, Zicu – Magera, Axente.

În primul mitan, ţăranii mici nu prea au mişcat în front aşa că o să scriu doar despre ai noştrii. Cu un Zicu pus pe şotii, banda stângă a adus cele mai frumoase faze. Câteva pase marca Zicu şi localnicii împreună cu ăi veniţi din Timişoara aveau ochii de sticlă. Pe dreapta, Rocha era ca musca-n lapte. Se zbătea fără folos. După câteva ratări mari ale lui Axente, Magera forţează portarul să-l faulteze şi obţine un penalty. Zicu transformă sec în dreapta portarului, deşi acesta ghicise colţul. Cei din tribune erau în extaz şi cu toţii ne aşteptam la un festival de goluri. Spre deosebire de ungurii verzi de sâmbătă, gălbenarii de la sat încep să arate ambiţie, dar una sterilă. Singurele faze demne de notat până la pauză, a fost un şut pe lângă tras de Axente şi un gol marcat de acelaşi individ dintr-un offside dublu, făcând pereche cu Zicu la afară din joc.

A doua repriză începe cu 4 schimbări în efectivul nostru. Au intrat Rickets(Axente), Nikolici(Magera), Goga(Tameş) şi Scutaru(Ciso). jucătorii au băgat o mică rocadă, Zicu trecând în centru lângă Alexa, în banda stângă a venit Rocha, iar Goga s-a dus pe dreapta. Cu un public ancorat în „Ia să-l vedem pe Rickets ce ştie”, repriza începe cu o uriaşă ocazie pt arădeni. Un tinerel pleacă de la jumătatea terenului uşor şi dintr-o dată explodează (un fel de Rickets la pătrat) şi ajunge singur cu Pantilimon, care salvează o egalare ruşinoasă. „Accident” îmi spun. Ei bine, accidentul ăsta o tinut până prin minutul 75. Am avut şi noi o ocazie până în acel minut la un şut bine plasat al lui Nikolici, dar portarul a respins în corner. Când mânjii din arad au picat fizic, am început noi cu presiunea. Sistemul s-a schimbat într-un 3-4-3 prin minutul 85, cu Scutaru în dreapta şi Matei urcând la mijloc. Goga s-a alăturat atacului. Din păcate presiunea a fost una sterilă, iar meciul s-a terminat cu un ruşinos 1-0. Au mai fost ceva schimbări de ambele părţi, dar una singură m-a bulversat ca un croşeu de dreapta: Matei fundaş dreapta! Apăi n-am terminat eu o şcoală de antrenorat cu renume, dar pe omul ăsta l-am readus pt atac, iar la Botoşani o arătat că se simte bine ca al doilea vârf! Cum căcat fundaş dreapta?! În fine, repriza a doua mi-a dat speranţa polistului dintotdeauna: „la anu’… ” Anul ăsta suntem cam departe de titlu.

Dar hai să-i luăm individual, cu plusurile şi minusurile de rigoare:

Panti – Foarte bun astăzi.

Luchin – în bandă nu-i aşa sigur pe el ca’n centru.

Ghionea & Ciso – Se înţeleg bine şi cred cu tărie că ei vor fi cuplul de bază.

Nikola – Doar atât: Pepsi, du-te tată unde vrei! N-o să-ţi simţim lipsa.

Rocha – static, mereu cu o viteză în minus pt că trebuie să joace cu stângul mingea. Nu-i locul lui pe banda dreaptă.

Alexa – drăcos aşa cum il ştim.

Tameş – o singură pasă bună într-o repriză. Nu’s genu’ care să dea cu toporul în el, dar nu prea e în ritm cu echipa.

Zicu – fantastic pe stânga, inexistent în centru. Nu ştie să rupă atacul adversarilor printr-un fault simplu de joc, iar pasele de coordonator sunt toate cam lungi. A avut o pasă superbă când a lobat apărarea adversă, lăsându-l pe Nikolici singur cu portarul advers. Dar atât.

Magera – ce să mai zic? Aleargă, dă pase bune pt al doilea atacant, protejează bine, etc. Dacă ar avea un pic de viteză, ar fi excelent. Dar atunci n-ar mai juca la Poli, ci într-un campionat mai cu pretenţii.

Axente – are plasament şi-atât. Foarte uşor deposedat, foarte uşor de închis, driblinguri largi cât nădragii repărilor şi alea previzibile, complică inutil multe faze.

Rickets – azi şters. La un singur corner a venit la prima bară şi a încercat un călcâi, dar l-a citit portarul.

Nikolici – are nevoie de mai multe minute, pt că potenţialul nu-i lipseşte. Simt că mai poate creşte destul destul de mult. Sper doar să nu aibă soarta lui Rusic.

Goga – încearcă, se zbate şi când vede că nu-i iese, faultează. Poate îşi revine dacă schimbă aerul.

Scutaru – bunicel, dar nu se pune problema să prindă postul de titular. Nici în bandă, nici în centru.

Helder – bun azi pe faza defensivă, dar să nu uităm că adversarul a fost unul modest.

Burcă – s-a descurcat ok azi, dar menţiune de mai sus rămâne valabilă.

Popovici – nu prea a primit mingi utile. Servantul lui (Zicu) era debusolat.

Am uitat pe cineva?

La plecare, sperând tot meciul că se găseşte unu’ să-mi fure biţicli şi să merg cu ocazie înapoi, mi-am luat regina de la poartă şi am dat să plec. Din fundal aud o voce cunoscută:

– Poate venim şi noi pe aici la discotecă…

Era V., mort de beat, încercând să vrăjească nişte copile de clasa a 7-a. N-o zis rău cine-o zis: „N-ai loc în oraşul ăsta să mai iei o boală venerică, de V.!” Degeaba i-am şoptit la ureche: „Bă, astea au 12-13 ani! Eşti prost?!”

Aşa că m-am urcat pe cal şi dus am fost. Ca şi la sosire, am zărit dopul pe roţi, dar şi de data asta era chiar lângă maşina poliţiei rutiere, sub atenta observatie a gaborilor. „Tot te prind eu!” După prima sută de metri pedalată, simţeam că picioarele mele nu mai pot continua drumul de întoarcere. Am strâns din dinţi şi după 5 km, am tras pe dreapta să fumez, să mă hodin câta şi să golesc rezervorul la umbra unui plop tăiat.

Şi pt că mă dureau picioarele îngrozitor, mi-am zis să merg puţin pe jos, să le relaxez ( le aveam încordate încă de la primii 2 km ai excursiei). Să nu fiu bădăran şi să ocup juma’ de bandă, mergeam pe asfalt şi ţoagla o târâiam pe lângă mine prin iarba de pe marginea drumului. Când am văzut că nu scap de încordarea muşchilor, am dat să călăresc biţa. Când să o iau din loc, pană pe spate. Na’ drace! Acuma să te văd. Dă-i pe telefoane după ăi de acasă, ca să vină după tine. Şi cum n-avea cine, am luat-o la pas. Lipa-lipa, lipa-lipa… Îmi vine ideea salvatoare: să-l sun pe Costel! Scot repede telefonul din buzunar şi sun. N-am apucat să-l salut că: blip-blip-blip şi moare telefonul! Fuck yeah!!!

Din 10 în 10 metri, un gând îmi făcea cu ochiul. Era Miki ( michiduţă al meu): „Bagă-ţi pula în ea ţoaglă! Arunc-o în şanţ şi dă din creangă să te ia careva la ocazie! Ce dracu o cari după tine? Nu vezi cum arată? Cui dracu’ i-o mai tribă?” De data asta n-am cedat şi la 5 jumate intram în Cărpiniş. Aveam nişte bătăi de linguri… aş fi mâncat cauciul de la bicicletă, dacă aveam cu ce să-l fărâmiţez. Acompaniat de grohăiturile stomacului, fac stânga în centru şi văd o căruţă oprită.

– Tinere, ai cumva o pompă la tine?

– Da… Da’ n-am din ăla de bicicletă…

– Nu contează! O descurc eu cumva, fut-o mă-sa!

Eram atât de disperat încât acceptam să umflu o roată şi pt a pedala doar 100 de metri. Când am văzut că ţine umflatul, am uitat să mai intru în magazin pt mâncare şi am pedalat în sfânta prostie. „Las’ că iau de la buticurile de la piaţă. Nu mă mai întorc acuma…” Nu eram dispus să fac nici 10 ţanti înapoi şi ţinând cont de lupta ce-am dus-o cu soarta, aveam toate motivele să n-o fac! Ia imaginaţi-vă bucuria din ochii mei, care vedeau buticurile de la piată închise… Au, mamă! Mai să dau intenţionat cu ouăle în rudă. Aşa, de ciudă. Aproape de ieşirea din sat, văd un passat combi vechi, parcat în faţa unei case. Cu cel mai jegos tupeu inventat vreodată de om, strig la poartă:

– Alooooo… ALOOOOO…

Iese un nene trecut bine de vârsta a doua.

– Da?!

– Nene, ‘i-al tău pasatu?

– Da…

– Nu mă duci şi pe mine până la Biled? Am făcut pană şi…

– Păi ştii… că… ăăă…

– Îţi dau 30 de lei, numa’ du-mă! 10 km dus, 10 întors. Cât consumi? 1 litru? Fă şi tu un pustiu de bine şi promit că nu te uit!

Atât s-o tras pe cur încât i-am dat un „Biiine mă…” şi mi-am văzut mai departe de drum. La un kilometru în afara satului, m-am aşezat descumpănit pe iarb㡺i mi-am aprins o ţigară. Priveam în sec drumul ce ducea către casă. Dintr-o dată, un Kadet alb face stânga împrejur în dreptul meu. Era Marius, fostu’ Vecinu’.

– Mi-o zis cumnatu-tu că ai probleme. Hai să te duc acasă!

După ce-am urcat regina în maşină, m-am înghesuit şi eu pe lângă ea şi duşi am fost în negura nopţii, ce se lăsa încet peste pusta bănăţană.

Voi credeţi că dacă ştiam toate astea dinainte, că Poli o să joace lamentabil în compania unui adversar pe care Biledul l-ar fi spulberat (fără exagerare), mai mergeam cu biţicli la meci? Abso-fucking-lutely! Nu regret nimic, ba din contră! Unde mai pui că Poli, chiar merită orice sacrificiu! N-om fi noi cei mai tari, dar suntem cei mai buni!

Abia aştept returul. HAI POLI!

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Deplasare Biţicli Style&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s