Luuupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii… din Mediaş(III)


Voi n-aţi zis nimic şi eu am „uitat” până acuma în sesiune 😀 . Să terminăm trilogia „Pe malul Cincişului” I şi II.

Era prima dată când mergeam cu Cami la volan. Tre’ să fiu sincer şi să recunosc că mi-or dârdâit puţin chiloţii, dar asta din cauză că n-am încredere în femeile ce conduc agresiv. Mai ales când plouă! Dar mi-am luat ochii de pe drum şi am început să ne povestim ca’ntre băieţi.

Se înainta destul de bine, ţinând cont de condiţiile meteo, dar ştiam eu ce ştiam:

– Cam într-o oră ieşim din Sebeş, zic eu.

– Da’ o oră… Păi mai avem 10 km.

– Înarmează-te cu răbdare, că-i coadă mare la intrare în Sebeş.

Nici bine n-am urcat panta din faţă că am şi văzut coloana de maşini oprite.

– FRÂNĂĂĂĂ!!!!!!! zbier eu.

Am reuşit să oprim, la o puţă de furnică distanţă de-un accident. În spatele nostru mai opresc 3 maşini, şi alea tot la un pas de tamponare, printre care şi un Matiz roşu. Văzând proasta amplasare a Matizului, mi-am dat seama că va fi pocnit din spate. Era oprit aproape de punctul maxim al dealului, iar cei ce veneau din spate chiar nu puteau să vadă coloana oprită în faţa lor. Era o chestiune de timp. Norocul celor din Matiz, foarte probabil şi al nostru, a fost un tir. Fiind încărcat, a pierdut mult din viteză la urcarea pantei, şi astfel a reuşit să oprească ditamai hardughia doar în Matiz (o maşină mică de venea cu 110 km/h, îl trecea pe ăla cu matizu prin alte 7 maşini oprite, inclusiv a noastră).

Speriaţi, cei din Matiz au sărit ca arşi afară şi au sărit la bătaie la şoferul de tir. Am vrut să mă bag, dar m-am gândit că dacă se împute treaba, tiristul porneşte maşina şi-i calcă liniştit pe fraieri 😀 . Adică io aşa aş fi procedat :mrgreen: .

După aproape un ceas în care am înaintat cu viteza melcului turbat, am reuşit să trecem de Sebeş, trăgând pe dreapta în benzinăria de la ieşirea din oraş. După un pişu-break, o cafea şi ceva ronţăieli am plecat spre Sibiu. Exceptând bârfele interne, nimic notabil până la Sibiu. Cu GPS-ul numit Miştotică, am ajuns exact unde trebuia. Am lăsat maşina în parcarea sălii sporturilor şi pt că era o zi de vară superbă, ne-am tras repede la umbra unei terase.

O gagică subţirică o venit să ne ia comanda: 3 beri, un cola+ cafă cu lapte şi o bere fără alcool, pentru subsemnatu’. La întoarcere eram şofer. Jovialitatea s-a instaurat repede la masa noastră. După puţin timp, mai apar 6 polişti care se pun la masa alăturată. Un nou rând de 3beri, cola ş-una fără alcool. Buna dispoziţie de la masa noastră s-a mutat pe întreaga terasă, ajutată de valurile de polişti care ajungeau la meci.

Asta până când doi jandarmi or vizitat localul. Au schimbat rapid două cuvinte cu şeful localului şi s-au tirat. Undeva într-un colţ al terasei, la o masă se aşează doi jandarmi în civil. N-aveai cum să nu-i observi. Se integrau în peisaj ca o orcă la salonul de bronzat. Iniţial i-am ingorat şi nici nu le-am spus nimic băieţilor. Eh, datele problemei s-au schimbat radical, atunci când gaborii ăia doi or început să ne filmeze „pe ascuns”. Ce căcat de filaj faci tu, când ţi se vede camera de filmat de la o poştă, eşti alb ca varu şi îţi tremură sticla de cola în mână? 😆  Mari retarzi prin jandarmerie 😆 . Recunosc, mă irita chestia asta teribil, dar pt că eram bine dispus, am început să le fac cu mâna, să le trimit pupici „telespectatorilor” şi să fac glume pe seama lor.

Nimeni nu se aştepta la ce avea să urmeze. D. îi face semn la gagică să vină să mai ia o comandă.

– Ştiţi, nu mai avem voie să servim alcool. Ne amendează jandarmeria…

– Păi în cazul ăsta, adu-mi mie o bere fără alcool şi un cola pt doamnă (Cami), zic eu.

– Nu pot să vă servesc berea.

– Cum nu? E fără alcool!

– Nu pot… Nu mă lasă şefu…

Văzând-o speriată, reiau pe un ton mai calm:

– Care e şeful tău? Vorbesc eu cu el.

– El e! arătând cu degetul.

Mă duc la şăfu, care era în spatele pultului.

– Hombre, înţeleg că n-ai voie să vinzi alcool, da’ o bere FĂRĂ alcool, se poate să primesc şi eu?

– Ştiţi… jandarmeria ne-a spus să…

Şi-şi aruncă privirea spre gaborii în civil.

– Aaaa, de ei ţi-e teamă? Stai că rezolv imediat cu ei.

Mă întorc brusc către masa celor 2 gabori şi-i întreb pe cât se poate de ironic:

– Şefu’, mă laşi să beau o bere fără alcool?

– Ăăăă… îîîbbb… da’ ce treabă ma eu cu ce consumi tu?

– Păi nenea ăsta îmi zice că nu-mi dă, pt că voi le daţi amendă.

Tot roşu la faţă, lasă capul în pământ şi zice printre dinţi:

– Cum să-i dau amendă? Că nu’s poliţist…

Mă întorc spre şeful terasei şi-i zic:

– Bun acuma?

Omul o dat aprobator din cap, dar cam cu jumătate de gură. Mi-am luat berea FĂRĂ alcool şi mi-am reluat locul la masă. N-am apucat să iau două guri că or şi apărut doi jandarmi la pult şi se certau cu şeful de terasă. Degeaba se chinuia omu’ să le explice că-i bere fără alcool. Ăştia erau porniţi să-i dea amendă omului. Atunci mi-o săriţ ţandăra. Am început să tremur de nervi, să scrâşnesc din dinţi şi simţeam cum nivelul adrenalinei creşte în mine. Observ că gaborii în civil dispăruseră. Nu berea era buba ci faptul că ăia s-or tăiat ca maionezele. Cu nişte ultime eforturi, reuşesc să-mi ţin gura închisă şi să-i ignor pe martalogi. Ei în schimb, se uitau cam agresiv la mine si o făceau aproape în permanenţă. Provocau căcaţii şi o făceau dinadins. N-am mai rezistat.

– Îţi dau eticheta s-o duci la raport că îi fără alcool berea?

– Ce vrei mă? îmi răspunde unu’ din ei.

Am vrut să-i zic „Pe mă-ta!”. Aveam şi sticla’n mână pregătită pt asta. Mi-am dat seama repede că poate ieşi un scandal monstru şi am renunţat la idee. Era stupid, era provocat, era un clişeu. L-am ignorat pe gunoi, deşi îmi doream din tot sufletul să-i mut faţa într-o parte.

După puţin timp, o ajuns şi Greblă cu autocarul. Ne-am luat toţi şi ne-am dus să ne luăm biletele şi să intrăm pe stadion. Povestea cu biletele… tot ce pot să zic e: „Horoba, s-o fut pe mă-ta!”. Cum să pui 40 de lei biletul? Mai ales în nişte condiţii inumane???

Spre surprinderea mea, un moşulică trecut bine de 60 de ani, mă întreabă:

– Măi băiete, de unde îmi iau şi io un bilet să stau cu voi în galerie? Îs din Sibiu, da-s polist din ’65, de când am început facultatea.

Sincer vă spun că m-a emoţionat omul ăsta la maxim. Într-o societate în care toată presa nu ne scoate din „huligani”,  „golani”, „derbedei”, „extremişti”, „pericolul public no. 1”, „monştrii societăţii” şi multe alte eufemisme d-astea, un pensionar îşi dorea să-şi încurajeze echipa favorită, alături de alţi polişti.

– Nenea, nu vă supăraţi pe mine, dar mai bine mergeţi la tribună.

– Da’ io vreau să cânt tot meciul cu voi…

Mă întorc către Greblă:

– Ai un bilet în plus?

– De unde să am?! Am luat 400. Şi suntem mai mulţi de atât!

N-am cuvinte să descriu tristeţea din ochii bătrânului. Ce altceva puteam să-i spun?!

– Dacă vă grăbiţi, mai găsiţi bilete la tribună. Mai bine staţi la tribună că e şi umbră.

Omul a plecat dezamăgit, iar eu am intrat pe stadion. Era 3 jumate, soarele ardea şi sufletul din mine, iar Poli era la încălzire. Ne-am asumat toţi poziţiile şi ne-am reglat şi noi puţin vocile. Cu 10 minute înainte să înceapă meciul, la staţie a început imnul Gazului. O melodie atât de prostuţă încât e al naibii de simpatică (ea dă şi titlul acestui post).

„Noi suntem doar unşpe

Cei mai buni din oraş

Noi suntem Luuuuupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii din Mediaş” 😆  😆  😆 .

Cum să nu-ţi placă?! 😆 E cel mai funny imn din lume 😆 !

Începe meciul. O contră rapidă a medieşenilor şi Sepsi „faultează” în careu cu un umăr-la-umăr. Penalty şi Gazul deschide scorul. Cei 4000 de spectatori de la umbra tribunei întâi sunt în delir. Au urmat câteva ocazii la ambele porţi, iar prima repriză se încheie cu gazdele la conducere.

La pauză, absolut toată lumea era deshidratată. Şi acuma o să înţelegeţi de ce vreau să-i muiesc toată familia lu’ Horoba. Porcu’ ăla o cerut 40 de lei pe un bilet, dar nu s-a obosit să tragă un furtun cu apă potabilă în tot sectorul ăla! Asta pe 1 august, cu 40 de grade Celsius la ora jocului. Ca să mai mulgă nişte bani, pe lângă cei 40 de lei cât era biletul, o adus de la Mediaş un pulică, ce vindea peste un gard pahare cu apă. Cu 3 lei paharul!!! Sincer vă spun, că de-mi trecea Horoba prin faţă în ziua aia, îl muşcam de beregată fără nici măcar cea mai mică urmă de remuşcare! Cum să fi aşa ţigan? Cum să-ţi permiţi să te joci în halul ăsta cu vieţile oamenilor bă? ‘tu-ţi dumnezeii mă-tii de fosilă comunistă!

Câţiva de la noi, au găsit înţelegere la firma de pază, care a lăsat 4 băieţi să iasă de pe stadion şi să treacă drumul la un butic, să cumpere apă. Dar câtă apă pot căra 4 oameni? În nici un caz suficientă pt ceilalţi 400 şi de oameni. Colac peste pupăză, unui prieten i se face rău de la căldură. L-am luat mai mulţi şi l-am dus în afara stadionului. Acolo, unu îi zice la un jandarm:

– Cheamă şi tu medicii prin staţie!

– Du-te bă! Tu ştii ce-i o staţie, bă? Doar nu vrei să chem io ambulanţa pt el prin staţie…

Dacă nu era în spatele unui gard, cred că-l rupeam în două! Mori omu’ lângă omu’ legii că el „n-are voie” să folosească staţia 😐 . Înţelegeţi acuma voi de ce urăsc regnu’ ăsta numit „jandarm”? Cu ajutorul unui steward mai în vârstă, am reuşit să chemăm medicii de pe ambulanţă. În timp ce aşteptam îngrijoraţi intervenţia medicilor, Gazul majorează scorul în primele minute ale reprizei secunde.

Văzând că prietenul se simte mai bine, mă întorc pe stadion. La un duel mai aprig, o mână de frustraţi de la tribună or început să strige din alea cu UE. Ca să testăm cu cine aveam de-a face, s-a dat tonul scurt la:

„Cine tine cu steaua, să-i futem familia!”

Dintr-o dată toată tribuna o început să huiduie 😆 . Cum stăteau spurcaţii incognito în tribuna aia, pozând în suporteri ai Gazului 😆 . O ocazie mare a lui Axente anunţa revenirea Politehnicii în joc. În minutul 76 Magera trimite un trasor lângă bara din stânga porţii lui Pleşca. 2-1 şi Gazul tremura serios. Avea toate motivele, deoarece Poli ratase 10 ocazii mari până la gol. Cu două ratări mari pe final de partidă, Axente şi-a spălat păcatele în ultimele minute de joc, când o neînţelegere între cei doi fundaşi centrali ai gazdelor a dus la egalare.

Dacă în 2009, Poli îmi făcea un cadou deosebit de ziua mea, eliminând Şahtiorul lui Il Muce, anul ăsta a trebuit să mă mulţumesc cu un egal în compania Gazului. N-am fost însă dezamăgit, deoarece Poli a arătat o poftă de fotbal imensă, ratând în meciul ăsta cam din toate poziţiile.

Drumul spre casă a fost lipsit de evenimente. Senzaţia aia idioată ce ţi-o oferă eventualitatea unei probabilităţi (aia cu „Dacă înscriam la una din ratările alea, ce Bine era acuma…”) mă făcea să mai uit din experienţele negative ale deplasării. Ajunşi la Orăştie, am sunat-o pe Ale ca să-i aducă pe Ionuţ şi pe fete în parcare la hotel. Pt că noi am prins o barieră chiar înainte de Sântuhalm, Ale şi cu gaşca au ajuns înaintea noastră. Eram rupt de oboseală, aşa că n-am mai lungit-o. Ne-am luat rămas bun de la Ale si D. pe fugă, şi i-am dat puţină talpă. Nimic notabil până la Timişoara, când i-am lăsat pe fiecare în parte în faţa blocului. Cam pe la 12 noaptea am ajuns şi eu acasă, după ce-am petrecut unul din cele mai interesante week-end-uri ale lui 2010.

 

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Luuupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii… din Mediaş(III)&8221;

    • Miştotică zice:

      Cântă cu mine:
      Suntem doar unşpe,
      Cei mai buni din oraş
      Noi suntem Luuuuupiiiiiiiiiiiiiiiiiiii din Mediaş!
      Ştim foarte bine numai un rol
      În poarta lor miroase a gol

      😆 😆 😆 😆 😆 😆 .

    • Miştotică zice:

      Dacă am aşteptat atâţia ani, sunt convins că nişte zile în plus nu mă omoară. Nu de alta, dar chiar vreau să fie toţi paşii completaţi. Abia atunci mă voi bucura cum trebuie 😉 .

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s