Care mă fluieri?


Şi pt că sunt într-o dispoziţie bună (deh, iar i-o dat Napoli gol lu’ steaua în prelungiri 😆 . Prin acelaşi Cavani 😈 ! ), vă mai scriu una din suflet.

În urmă cu ceva ani (să tot fie vre-o 6), într-un sfârşit de vară, eram prin grădină şi udam cartofii. În timp ce înjuram cârtiţele că şi-or făcut galerii exact sub cultura mea de cartofi, aud un fluierat puternic. Îmi îndrept spatele si mă uit spre stradă să văd cine mă fluieră. Nu era nimeni. Mă întorc la înjurăturile mele adresate cârtiţoiilor. După nici 1 minut, iar se aude un fluierat. Din nou îmi întorc privirea spre stradă şi din nou degeaba.

„Io cred că cineva are glume în program şi stă ascuns după garaj. Ia să-l surprind!” Şi mă îndrept uşor către poarta curţii din spate şi aştept. Cum am auzit fluieratul, cum am deschis vânjos poarta. Mai puţin şi o smulgeam din balamale 😆 . Mă uit spre garaj, dar am rămas profund dezamăgit. Nu era nimeni. Şi nu numa’ lângă garaj ci pe toată strada.

„Cum, pula mea?! Te pomeni că o avea George (vecinu’) glume în program. Şi io care-l credeam om serios la 40 şi de ani ai lui… ” Mă hotărăsc să pândesc bine cu coada ochiului, curtea lu’ George. Imensă mi-a fost mirarea când am auzit din nou fluieratul, pt că în loc să vină din faţa mea ( direcţia în care se afla curtea lu’ George), el se auzea din direcţia exact opusă.

„Cum, dracu’ ?! 😡 Te pomeni că nu Geroge e cu glumele în program ci Nicu (ălalalt vecin)”. Pândesc bine şi curtea lu’ Nicu, iar fluieratul se aude din nou. Tot din spate, doar că de data asta, în spatele meu era curtea lu’ George. „Te pomeni că-mi fluieră mie urechea 😐 . Alt răspuns logic nu există!!!”. Şi mă înşelam. Amarnic. Răspunsul era chiar sub ochii mei, doar că nu-l vedeam de nas. În vie era un graur. Şi pulică ăla îşi testa corzile vocale pe nervii mei 😆 .

Bun. V-am spus-o pe asta ca să pricepeţi mai bine întâmplarea din seara asta.

De câteva zile, în unele momente, în bucătăria mea auzeam acelaşi fluierat de graur. Ce-i drept, intesitatea lui e scăzută, dar sunetul e acelaşi. În seara asta, cu două beri sub mustaţă, priveam nestingherit emisiunea lu’ Guran de pe TVR2. În bucătărie, linişte aproape mormântală. Giulia dormea în căruciorul ei, Simina era plecată de acasă, iar Găvrilă se juca la comp în altă încăpere. Televizorul rula cu sonorul aproape de minim, să nu se trezească GNG-ul. La un moment dat, aud fluieratul.

„Mămăliga mă-tii de graur. De data asta nu mă mai păcăleşti tu pe mine 😈 .  Ţi-ai făcut un cuib prin pod unde nu poate Hanţi (pt necunoscători, motanu’) să ajungă şi acuma fluieri să-mi trezeşti fata.” Iau repede lanterna la subsoară şi din doi paşi de ştruţo-camilă eram în pod. Fiind copil deştept, mi-am luat şlapii Silent. Ca să nu mă audă dracu’ ăla de graur. După ce am aşteptat 10 minute în tricou (am fost deştept, dar pare-se că nu suficient) în frigul din pod, am plecat dezamăgit. Nici n-am închis uşa de la bucătărie în urma mea, că iar aud fluieratul. Alţi doi paşi de ştruţo-camilă şi iar dădeam cu lanterna prin pod, în căutarea graurului şugubăţ. Mi-am aprins şi o ţigară ca să mă mai încălzesc şi ca să-mi reglez bine corzile vocale pt a-l spurcăci pe fluierozaur.

N-am apucat să-mi dau drumul la gură, că mi-am amintit un lucru, pe cât de mărunt, pe-atât de esenţial. Graurul e o pasăre migratoare. „Să-mi bag pula, da’ prost mi-s când beau.” Mă duc în bucătărie ruşinat de propria-mi prostie, uitând complet de fluierat. Dar nu pt mult timp pt că-l aud din nou. Ciulesc bine urechile şi localizez sursa fluieratului. „Graurul” meu era la doi metri de mine în cărucior, sforăind 😆 . Şi pt că e puţin răcită, când respira pe nas, scotea un fluierat. Şi nu orice fel de fluierat, ci unul de graur şugubăţ 😆 .

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Care mă fluieri?&8221;

  1. mazgalica zice:

    Văd că te-a marcat rău graurul ăla :))
    Îl auzi peste tot dar numai când e el nu-ţi dai seama. Dacă erai femeie, fluieratul ăla nu ţi s-ar mai fi părut atât de enervant, ba chiar te-ar fi flatat.
    În sfârşit te-am găsit 😀 şi de-acu’ te bag în blogroll ca să te găsesc şi mai uşor.

  2. Sandra zice:

    Cavani is my hero! am vazut si eu meciul…ceva misto…am folosit the LAW OF ATTRACTION in plm,cand am vazut ca napoletanii nu dau gol.in momentul in care acelasi cavani a nimerit bara,mai ca am lesinat,dar in final…IT WORKED,YAY…ma rugam si ziceam,doamne universule….nu ma fa sa vad si sa cred ca stelili sunt mai bune!!!phew…si am vazut ca nu 😀 si cu graurii…pacat ca la astfel de faze nu sta cineva dupa tine ca sa filmeze…am fi vazut si am fi ras „un pic” si noi 😛

  3. robert zice:

    ba in frana mea….dar voi nu sunteti deloc patrioti?:D ok ok…am inteles nu sunteti stelisti :)), nici eu nu sunt stelist, dar pana mea….mie mi a parut rau ca a luat bataie, pana la urma e echipa romaneasca, adica aseara cand s-a terminat meciul mi a parut rau, ca acum mi am revenit:D, mi am adus aminte cum a batut steoaia la rapid acasa, cu mare bulan si…eu…fiind rapidist, ma bucur pentru Napoletani! 😀 si….in legatura cu graurul ala?!?!?!? nu aveai o pusca? ii bagai un glont in cap si terminai balciul…oricum foarte amuzanta faza:p

    • Miştotică zice:

      Bun. Hai să ţi-o spun pe a dreaptă. N-ai cum să fii rapidist şi să-ţi pară rău de spurcaţi. E o contradicţie în termeni.
      Cavani a intrat în Hall of Fame-ul meu, cu suferinţa adusă spurcaţilor, unde i se alătură mult mai celebrului Maccarone. Propaganda media adusă aurolacilor la fiecare meci jucat, nu face altceva decât să-ţi provoace un val imens de silă la adresa lor. Când eşti bombardat din toate direcţiile, cu tot felul de elogii la adresa „celei de-a doua naţionale a românilor” (pişa-ma-ş pe ea şi pe cine o zis asta), asemenea momente precum cele din clipul de mai jos, n-au cum să nu-ţi stârnească o senzaţie eliberatore şi, de ce nu?!, chiar euforică.
      Urmăreşte clipul şi recunoaşte: durerea comentatorului face toţi banii 😈 .

  4. robert zice:

    Neaţa
    Te-o mâncat în cur să dai subscribe la un post de-al dobitocului şi acuma mă pune pe mine să te alertez, că a apărut o modificare. Mânca-v-ar scârba p’amândoi.
    Cu silă, robotul ce-o fost desemnat pt Miştotică’s blog.
    ––––––––––––––––––––––

    Ce Pula mea e asta? ca m ai scos din pepeni!

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s