Parângul în septembrie (I)


Nici bine nu am revenit pe meleagurile patriei că am şi fost ofertat pt un week-end la cabană. Nu puteam să-l refuz pe Bunul prieten D. Aşa că, mi-am luat geamantanul, l-am umplut cu haine ş-alte chestii utile şi m-am tirat la lucru la Ale. După o mică necorelare în program, am ajuns în Roy, unde m-am întâlnit cu Muttley, iar apoi cu Dan Necşa. Mi-a ţârâit telefonul şi am zburat la BRD în parcare. Acolo mă aştepta Ale. Ne-am dus la Profi de pe Miresei, unde ne-am întâlnit şi cu D., care-şi terminase programul de lucru.  După ce-am terminat cumpărăturile, a apărut şi S. După nişte discuţii arzătoare (subiectul abordat era ză şit!), am urcat în maşină şi ne-am pornit la drum.

Prima bere am terminat-o undeva pe la Remetea, a doua la Coşteiu (unde am şi alimentat) iar a treia undeva pe la Jupa.

Ajunşi pe la Oţelu Roşu, afară începea să se întunece. Ale a început să o calce puţin şi în jur de 7 şi un pic, eram în Haţeg. Acolo am făcut schimb de maşini cu Tizu (tata lu’ Ale), S. a trecut la volanul Kangoo-ului şi ne-am continuat drumul. Eu mi-am mai desfăcut o bere şi fără să-mi dau seama, eram deja ajunşi în Petroşani. L-am ghidat pe S. să ajungă la telescaun şi de acolo a început ascensiunea.

Pt că eu şi D. aveam destulă bere la bord, am cerut un pit stop pt golirea rezervoarelor. S. s-a conformat şi a oprit maşina.

Când am dat să plecăm, am observat că S. a oprit maşina în pantă. Una cam mare. Şi pt că nu ştia să plece din loc, o trebuit să urc eu la volan. Ne-am mai poticnit într-un loc unde, din cauza bolovanilor, a trebuit să reduc viteza şi prin urmare, iar ne-am blocat puţin.

Minor setback şi în nici 5 minute eram în curtea cabanei. Am decis să profit de faptul că încă nu’s beat turtă şi am dat drumu la curent în cabană, am crăpat nişte lemne şi am pornit focul.

După ce-am pornit focul şi am mai povestit puţin, am găsit de cuviinţă să-l încredinţez pe S. cu sarcina focului. Nu de alta, dar să pot să beau eu lipsit de griji :mrgreen: . Ne-am pus să mâncăm ceva rapid, ca să nu ne prindă berea aşa repede. Din păcate, după o masă gustoasă, nu prea a mai intrat berea. Şi cam în jur de ora 1, subsemnatul a tras pe dreapta, dar cu o certitudine prestabilită:

„Mâine ne trezim la 7 şi plecăm spre Parângu’ Mare!”

La 7 mă trezesc, mă îmbrac şi ies să inspectez puţin condiţiile meteo. Un vânt puternic şi prezenţa agasantă a unor nori cenuşii, m-au forţat să amân plecarea pt „mai încolo, când s-o îndrepta vremea”.  Această decizie era pe placul lui D, care nu cred că ar fi fost în stare să se ridice din pat la ora 7 😆 .

Cam pe la 10, norii s-au dus în pizda mamii lor, iar eu cu D ne-am echipat de urcat. Ne-am luat şi 6 doze de Timişoreana pt drum, ne-am luat rămas bun de la Ale şi S., şi am plecat încet spre vârf. D a venit cu ideea să urcăm cu telescaunul până la 1700, ca să nu fim morţi înaintea de a pleca din loc. Ştiind că e cea mai a dracului porţiune ( nu e cea mai cea, dar e drăcoasă), am fost de acord cu D. Ne dăm jos de pe telescaun şi nenea ăla ne cere 5 lei. D având una de 10 lei, o trebuit să coboare la 2 baruri ca să-i schimbe 😆 . Gâfâia mai ceva ca un cal de curse 😆 .

Am plătit pt telescaun şi am notat un nr de la salvamont, în caz că ne-o lua dracu. You never know what could happen. Nici bine n-am început să urcăm şi în faţa noastră apare un nene mai în vârstă, aproape palid la faţă şi necăjit din cale afară.

– Mă copii, n-ati văzut voi nişte cai pe unde aţi urcat?

– N-am văzut nenea, că am urcat cu telescaunul.

– De câteva zile or dispărut… spune omul şi pleacă la fel de posomorât.

Nici bine n-am început asaltul, că D al meu deja şi-o început repertoriul:

– Stai bă, unde fugi aşa?!

– Nu fug. Pur şi simplu merg.

– Da bă, da’ tu n-ai 100 de kile ca mine…

– Da bă, da’ io fumez un pachet jumate pe zi de vre-o douăj’ de ani…

Cu chiu cu vai, am ajuns la tablă (click dacă nu ştii), unde oprim de fiecare dată pt a bea o bere. Nici bine nu ne-am aşezat, că dintr-o dată, lângă noi apare un cal.

– Ăsta o fi calul moşului, zic eu.

Dar nici bine nu mi-am terminat vorba, că mai apare unu.

– Sigur îs ăştia.

Şi pt că primul cal o început să devină agresiv cu D, am decis să plecăm de acolo mai repede decât planificasem. În faţa noastră, la câteva sute de metri bune, se întrevedeau 3 siluete umane.

– Ce zici D, îi luăm pe ăia din urmă?

– Nu ştiu.

– Hai să încercăm măcar.

Nici bine n-am plecat din loc, şi am mai văzut alţi 4 cai. În total, şasă cai frumoşi :mrgreen: . Am convenit să sunăm întâi la salvamont, să-i zică moşului unde-i sunt caii. Din păcate, numărul ce l-am luat noi era de la salvamontul vodafone, şi ăla mi-o promis că dă vorba mai departe la cei de la salvamontul din Parâng. Bullshit ca să scape de mine, pt că la întoarcere, caii erau tot acolo. Şi pe moş l-am văzut noi cum vorbea cu ăia de la salvamont de caii lui.

Ne continuăm noi drumul, iar pe cărare apare dintr-o dată un ambalaj de la un corn cu ciocolată. Instantaneu, mi-o sărit o siguranţă. L-am ridicat repede şi încă se mai simţea mirosul cornului. Am băgat-o în rucsac şi scrâşnid printre dinţi, i-am spus lui D:

– Când îi ajungem din urmă (arătând cu degetul spre cele 3 siluete), le rup gâtu’! 👿

– Lasă bă… pt atâta?!

– Cum crucea mă-tii să urci pe munte şi să arunci hârtii pe jos??? Nu îi iert! (am o adevărată fobie pe tema asta)

D, probabil ca să evite o posibilă altercaţie, o zis să ne aşezăm puţin ca să-şi tragă sufletul şi să ne terminăm berile.

Admirând puţin peisajul din jur, m-am mai calmat câta. Da’ numa’ câta :mrgreen: . Am terminat berile, am strivit dozele, le-am băgat în rucsac şi ne-am continuat drumul. Încet dar sigur, reduceam distanţa dintre noi şi cei din faţă. Am mai cules şi nişte flacoane de apă pe drum, o talpă de la un papuc, o doză de cola şi mai nişte hârtii (astea toate erau de ceva vreme pe munte). Ajunşi pe creastă, D mă roagă să-i dau şi lui o bluză cu glugă (aveam două pe mine), că-mi dă una de-a lui fără. Nu puteam să-l refuz, mai ales că bătea puternic vântul. Am profitat de ocazie şi am băgat şi o ţigară rapid.

Să ştiţi că râpa aia din spate e mult mai abruptă decât pare. Cu glugile trase pe cap, am pornit din nou la drum spre Cârja, iar cei din faţa noastră fiind opriţi… (va continua)

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Parângul în septembrie (I)&8221;

  1. Bunul prieten D. zice:

    baaaaa nesimtitule….la 6 cand m-am trezit eu sa mergem pe munte, sforaiai mai ceva ca tizul tau(ta-su lu ale)… nici prin gand nu-ti trecea sa te trezesti, las-o jos ca macane!

    • Miştotică zice:

      Eu la 5 am deschis prima dată ochii şi tremura cabana de la sforăitul tău 😛 .
      PS: Zi-mi acuma că la 4 dimineaţa tu n-aveai somn şi eu eram ăla care sforăia :mrgreen: .

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s