Turul Europei (III)


… să râd uşor pe sub mustaţă. Pe casă scria cu litere mari: „THE ORCHARDS”. Cu alte cuvinte, familia Orchard locuia pe strada Orchard 😆 .

Din casa a cărui garaj era închiriat firmei la care descărcam, iese o fătucă de cam 16 ani, în pantaloni scurţi şi maieu. Când am văzut că ea aşa pleacă îmbrăcată de acasă (nu erau mai mult de 10 grade afară şi mai şi ploua mocnit), pe mine şi pe Roby ne-au luat frisoanele. Am urcat de urgenţă amândoi în maşină, am pornit motorul şi am dat drumul la căldură. Am mai ieşit doar când a apărut tipul să ne descarce. I-am dat tipului o mână de ajutor şi într-un sfert de ceas am pornit ‘napoi spre Dover.

Pe drum, am intrat într-o benzinărie să luăm apă minerală. Şi pt că numai ce terminasem ţigara, când Roby s-a dat jos din maşină, a ieşit fum de ţigară. Pulică ăla de la casă o început să ţipe că el cheamă poliţia pt că noi fumăm în benzinărie. Degeaba am încercat să-i explicăm noi că ţigara era stinsă. El o ţinea pe a lui, una şi bună. Obosit fiind de prostia lui, am încheiat subit cearta cu clasicul: „Go fuck yourself, you stupid cunt!”. El o pus mâna pe telefon iar noi pe volan şi duşi am fost.

Ajunşi la Dover, ne-am învârtit aproape o oră ca să găsim biroul celor de la Norfolkline, ca să plătim cursele. L-am găsit din întâmplare, în timp ce căutam o budă. Am urcat pe vapor, am mai făcut un duş şi ne-am dus să mâncăm. Aceeaşi ieftineală ca şi la dus. Marea fiind mai calmă, n-a fost imperativ să stăm la pupa, prin urmare, am vizitat magazinele de pe vapor. „Accidental” ne-am dat câte două şpriţuri cu un parfum, luat la întâmplare. Alea două şpriţuri au ţinut mirosul impregnat cam două săptămâni, chit că am spălat tricoul de două ori.

La Dunkerque a trebuit să facem pauză, pt că nu aveam încărcare. Moment bun pt două, trei beri de căciulă :mrgreen: . Cam pe la 9 seara ne sună Seba.

– Încărcaţi la Rouen. Vă trimit prin mesaj adresa exactă.

Roby fiind obosit de drumul din Anglia şi berea băută, m-a rugat să conduc eu. N-a fost prea mare stresul. Cel puţin, nu în primii 30 de kilometri. Odată cu întunericul însă, a venit şi furtuna. Dar furtună serioasă, nu una de 5 minute. Ploua atât de tare încât ştergătoarele Boxerului nu făceau faţă la viteză maximă. Mergeam cu 30 la oră. Abia la cam 20 de kilometri de Rouen am scăpat de furtună. Îi dăm la Ioana adresa încărcării şi ciulim urechile la ce avea de spus. Ţăcănita ne-o pus să trecem de 5 ori peste Sena, deşi puteam la fel de bine să mergem în linie dreaptă, pe malul Senei. Nu ne-am supărat prea tare pe ea pt că ne-a dat ocazia să admirăm Rouen-ul. Superb oraş. Ajungând la o oră târzie, Roby s-a pus să doarmă iar eu m-am pus să beau 😀 .

În loc să ne încarce la prima oră, ne-au încărcat pe la 12. Descărcarea era la Maasmechelen, Belgia. Roby scoate planul:

– Tragem mâţa de coadă pe naţionalele din Franţa şi cu puţin noroc, ne oprim la Oti ( o verişoară) în Bruxelles. Stăm până pe la 11 seara la ea. Nu de alta, dar avem toate şansele să ajungem la ora 4 la descărcat şi ăştia să nu ne descarce.

Mie-mi convenea de minune planul. Nu o mai văzusem pe Oti de câţiva ani. Mai exact, de la nunta ei. Şi am început să conducem cu viteza melcului turbat prin Franţa. Cam pe la trei şi un pic, eram la 15 kilometri de Bruxelles.

– Hai să oprim într-o benzinărie, să-i luăm ceva la David (nepotu’), zic eu.

Era o altă ocazie pt tras de timp. I-am luat ceva dulciuri şi nişte maimuţoi. Eu mi-am luat o bere, că-mi era poftă. Înainte de a pleca, am sunat-o pe Oti să o anunţăm că trecem pe la ea. Am luat adresa şi i-am dat la Ioana de lucru. Când am ajuns la Oti, ea numa’ bine ajungea acasă de la magazin. În timp ce ea ne pregătea ceva de haleală, eu beam berea lu’ Răzvan :mrgreen: şi mă jucam cu David. Deşi avea doar un an ş-un pic, era tare vorbăreţ şi activ. M-o plimbat să-mi arate tot apartamentul, să-mi arate coşul lui cu jucării şi să-mi arate hainele ce le-a primit de la bunică-sa.

Când să ne punem să mâncăm, sună Seba:

– Ce faci? Unde eşti?

– La 20 de kilometri de Bruxelles, răspunde Roby.

– I-am sunat pe ăştia de la descărcare şi au program până la 8 seara. Mă suni după ce ai descărcat.

Era aproape ora 5 şi noi trebuia să plecăm. Mai rău nu se putea. Oti ne-a pus mâncarea la pachet şi am luat-o din loc. Amândoi eram supăraţi pe turnura evenimentelor, dar ce să-i faci?! Am intrat în Maasmechelen la ora 6 seara. Strada pe care o căutam noi fiind relativ nouă, nu ne-a surprins că Ioana nu ştia ce să ne zică. Întrebând lumea de pe stradă, cu franceza noastră de baltă, am ajuns cam la 6 jumate la destinaţie. Vă puteţi închipui ce fericire o fost pe capul nostru, când ne-o zis portarul că lumea o plecat la ora 4 de la lucru 🙄 . Eram prea departe de Oti ca să ne mai întoarcem. Ne-am dus la un Lidl, ne-am luat câte un six-pack de căciulă şi ne-am întors în poarta firmei pt a avea întâietate la descărcare a doua zi. În timp ce discutam şi sorbeam din beri, îmi amintesc de Tibi.

– Bă, Tibi stă pe aici prin zonă!

– Pe unde?

– Nu ştiu exact, dar îl sun pe tată-miu să-mi dea nr lu’ nea Marin.

Zis şi făcut. Îi cer la ‘nea Marin nr de telefon a lu’ Tibi. Din păcate, pulică ăsta era betoloc printr-un birt la ora aia şi nu răspundea la telefon. Terminând berea, ne-am pus la somn. Dimineaţa la 8, am intrat primii la descărcat. La 8 jumate am terminat descărcatul şi i-am dat bip la Seba. Primim un mesaj: „Polonia, Olawa, adresa… Autoliv. Mâine dimineaţă încărcare.” Aveam ceva distanţă de parcurs, nu glumă. Când am urcat pe autostradă la Maasmechelen, sună telefonul. Era Tibi:

– M-aţi căutat aseară…?

– Să te fut în gură!

– Cine-i?

– Mircea. Eram în Maasmechelen şi am vrut să trec pe la tine, să mai bem şi noi o bere.

– Păi hai acuma. Sun la lucru şi zic că’s blonav. Ar fi o minciună numa’ pe jumate, că am băut azi-noapte… De aia n-am răspuns la telefon. Nu l-am auzit… Dar ce cauţi aici?

– Nu mai contează. Hai că tre să închid, că’s pe autostradă.

– Vin acasă într-o lună şi bem atunci. Promit!

În timp ce goneam înspre Aachen, am studiat bine harta Poloniei pe ecranul Ioanei. Olawa ăsta e la douăj’de kilometri de Wroclaw ( Breslau). Chiar înainte de Koln ne-am schimbat. Roby s-a pus să doarmă iar eu m-am pus la volan. Dacă ştiam ce urma, dracu mai accepta schimbul 😦 . De la Koln la wuppertal, autostrada era în lucru. Benzi îngustate la maxim şi am nimerit exact în spatele unuia cu Tir-ul. De depăşit, nu puteam să-l depăşesc pt că n-aveam loc. Când îl depăşea o maşină mică, ăsta se căca pe el de frică şi punea frână. Şi pt că soarele-mi bătea fix în ochi, nu vedeam când frâna. De la Wuppertal însă, drumul a revenit la normal iar eu m-am pus pe recuperat timpul pierdut. Pe undeva pe la Kassel ne-am oprit să băgăm ceva la maţ. Pe doi wurste am dat 7 € 😐 . La asemenea preţuri, am decis să facem foamea şi să ne vedem mai departe de drum.

La Gera ne-am schimbat. A urcat Roby la volan. Odată cu lăsarea serii intram si noi în Polonia pe la Gorlitz. Fiind seară, nu prea aveam unde să schimbăm banii. Şi pe euro ei nu dădeau vignete. După multe rugăminţi, ne-a schimbat un polonez 5€ ca să avem bani de vignetă. În vremurile alea, A4-le polonez era în construcţie, prin urmare am mers pe-un naţional. În viaţa mea n-am văzut aşa multe radare fixe. Cel puţin 4 în fiecare localitate 😐 . O altă ciudăţenie observată la neamurile mele ( cu altă ocazie aflaţi ce şi cum): 80% din maşini (în special autoturismele) au staţii de emisie-recepţie pe ele. Un lucru bun ar fi adoptarea ăstora şi la noi, pt că astfel afli dacă e vre-un radar nou pe traseu au ba, dacă e vre-un accident pe undeva, etc. Cu alte cuvinte, n-ai mai conduce orb.

Ajungând la Wroclaw, am tras într-o benzinărie ce avea şi schimb valutar. Nu de alta, dar vroiam să ne luăm nişte Tatra. În Polonia, berea pleacă de la 7% alcool şi merge până pe la 11%. Am luat două Tatra cu 11% de căciulă şi ceva de ronţăit. Îi deschidem ochii la Ioana şi-i dăm adresa Autoliv-ului. Şi începe asta:

„Stânga, dreapta” şi vedem o placă mare pe care stătea scris: Olawa. „Dreapta, stânga…” şi la un moment dat, ne trezim pe-un drum de pământ in afara satului. La o intersecţie, Ioana zice „Stânga”  şi noi ne luăm după ea. Acolo în intersecţie era o casă cu un bec. În rest, plin câmp. La celălalt capăt al drumului, se vedea o lumină. Ioana zicea: 200 metri până la destinaţie.

– Acolo o fi.

Am parcurs cei 200 de metri şi Ioana spune sec: „Aţi ajuns la destinaţie!” Eram în plin câmp.

– Ce destinaţie, vaco?! Nu ţi-am zis să mă aduci la dracu’n praznic! Ţi-am zis să mă duci la Autoliv! zbiară Roby, luând GPS-ul din suport şi dând cu el de bord.

– Hai totuşi până la lumina aia, poate o fi acolo.

Ajunşi acolo, observăm că era defapt capătul unei străzi. Ce-i drept, asfaltată. Ne dăm jos pt o mai bună orientare. După două minute de scărpinat în cap, vedem nişte faruri îndreptându-se înspre noi. Salvarea noastră. Roby îi face semn să oprească şi fata opreşte.

– Sprechen sie deutch?

– Ja!

– Ich suche Autoliv. Wo ist es?

Şi fata, pe nerăsuflate, începe să turuie:

– 134qfewrt48yt2845rh14-5y741tt0151-457-5681th103647orthwert2;hlnvreu6y2tyoghqt.

Am rămas amândoi 😐 . Ea ştia să vorbească în germană dar a ales să ne vorbească în poloneză 😆 . În timp ce ne creiona cu degetul toată Polonia, o opresc uşor.

– Danke, danke.

Îmi era frică să o întreb dacă ştie engleză, că poate-mi dădea indicaţiile în coreeană 😆 . Totuşi, am înţeles ceva din poloneza ei. „Mergeţi de unde vin eu” a fost mesajul unui deget arătător, la începutul discursului :mrgreen: . A mers încolo, dar nu pt mult timp pt că am dat de-o bifurcaţie. Am dat cu banul şi am făcut dreapta. Fortuna ne-a zâmbit din nou, pt că după doar 4 sau 5 kilometri, nimerisem la un birt. Acolo, îl întreb pe-un copilandru:

– Do you speak english?

– Yes.

– We’re looking for Autoliv. Do you know where it is?

– Yes.

– Where?

– Yes.

– Do you understand me?

– Yes.

Intrigat de răspunsul monosilabic, arunc un mic test:

– How old are you?

– Yes.

Era clar.

– Where is O-LA-WA?

– Aaaa… Olawa? q34p9yt4fyvbq408qg4tqtjh2ggbw4p5ugh2tut5h2578y2upgb2wpt0bhqrtfhq3y1.

– Thank you, thank you. Bye! Deştept copil mai are mă-ta pe lângă casă!

– Yes, yes. Bye!

Tot dintr-un arătător am înţeles că tre să mergem tot înainte. După alţi 4 sau 5 kilometri, am dat de naţionalul ce-l părăsisem cu ceva timp în urmă. Am văzut pe tăblie Olawa 7km şi-am făcut stânga. Ajunşi la intrarea în Olawa…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Turul Europei (III)&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s