Cerapie în miez dă noapce


Am avut o zi oribilă. Începând cu trezitul, continuând cu cele 4 ceasuri în care am încercat să-mi fac curaj să o îngrop pe Agripina; şi terminând cu cearta de seară cu toată lumea, am simţit nevoia să evadez. Am luat ciocanul de lemn, am îndreptat numărul (pt cei ce nu ştiu încă, sor-mea o lovit un câine şi mi-a distrus bara din faţă) şi m-am urcat la volan.

Mi-am reglat scaunul, oglinzile, am dat cheie şi am luat-o din loc. Ajuns în centru, nici nu ştiam în ce direcţie urmează să virez. „Sânnicolau!” îmi spune o voce din cap. Pun semnalizare stânga şi mă îndrept încolo. Pe drum, aceiaşi tâmpiţi. Proiectoarele şi stopurile de ceaţă aprinse, depăşiri la puţă de furnică, tâmpiţi care te bliţuie dacă mergi cu 55 la oră prin localitate. „Mişcă bă, ‘tu-ţi hoitu’ mă-tii!”.

Dar ştiţi care a fost primul meu gând, la vederea acestor babuini ai şoselelor din România? „Ce dor mi-a fost de voi, idioţii mei notorii”. Odată ce-am realizat lucrul ăsta, drumul înapoi a fost un adevărat deliciu. Am râs cu lacrimi. Ca să înţelegeţi cât de bine mi-a prins condusul ăsta, am oprit de 5 ori pe dreapta ca să-mi şterg lacrimile şi să iau o gură de aer.

La intrare în Biled, mi-am pus totuşi o întrebare logică şi de bun simţ: „Dar voi, idioţii mei notorii, mi-aţi dus dorul?”

PS: Pt orice posesor de permis, recomand călduros o astfel de terapie 🙂 .

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Cerapie în miez dă noapce&8221;

  1. Mda…. drumul ăla pe-acolo via Sânnicolau .. plin de idioţi. Gândeşte-te că am mers cu maşina (eu n-am carnet, dar eram în maşină) jumate de Europă şi nu mi-a fost frică o secundă. Trecem de vamă şi un dobitoc ţinea să facă raliuri cu noi – (şmecher cu numere de IT). Ne-am pierdut de el pe la Şandra, că i-am zis prietenului care conducea că n-am chef să fac cunoştinţă cu pomu’ la 30 şi ceva de kilometri de casă.

    Dar altfel…bună terapie. Whatever works.

  2. Miştotică zice:

    @Cârtiţoiu’: După 11 luni în care m-am uitat la jiind la maşină, simţeam nevoia unei plimbări. Da’ urgent…
    @D: Vorbim mai încolo la telefon 😉

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s