Turul Europei (II)


… unu din ăştia de pe margine (îmi arată cu degetul spre o mare de negri ascunşi prin tufişe), se aruncă în remorcă. Omu’ n-o văzut nimic pt că era noapte. Şi când  o ajuns aici la vamă, l-au luat englezii la puricat. Şi pe noi o să ne ia, stai numa’ să vezi. Eh, şi-l găsesc ăstia pe negru în spate. L-au arestat pe colegu’ pe loc şi i-au dat o amendă de mai bine de 10.000 de euroi. Nu i-au dat drumu până n-o plătit amenda. Şi ca să fie şi mai futută treaba, i-au dat şi o interdicţie de a intra în GB pt 10 ani. Omu’ nici acum nu şi-o plătit datoria la patron. Îi trage lunar o sumă din salar. Şi asta doar pt că avea tigaia ( n.r. camion de 7,5 tone ) cu prelată.

Eu, stăteam cu ochii 😯 şi mă minunam.

– Dar ştii de ce’s controalele astea? continuă Roby.

– Nu… 😕

– Pt că odată ce-or pus negrii piciorul pe tărâm englezesc, cer azil. Şi automat îs preluaţi de autorităţi, care îs obligate să le asigure o locuinţă şi să le caute de lucru. Şi cică le mai dă şi nuş’ce ajutor social, în valoare de câteva sute bune de lire. Francezii nu fac nimic pt că vor să scape de ei. Un negru în Anglia, e un negru mai puţin în Franţa. De aia o să ne caute acuma şi-n cur după negrii 😆 .

În timp ce povesteam, ajungem la verificat paşapoartele. Se putea intra şi cu buletinul, dar pt o mai mare siguranţă, aveam amândoi paşapoartele la noi. Fiind vameş englez, eu eram desemnat cu vorbitul.

– Cheers! îmi zice the man behind the glass wall.

– Cheers! răspund eu cu accent de englezoi, de parcă m-o ouat raţa în Anglia 8) .

– And you’re going to…

– Warminster. Near Bristol, răspund cu acelaşi accent.

– Cargo?

– Earmuffs and gloves.

Ridică privirea printre sprâncene, se uită la mine, ştampilează paşapoartele şi ne zice:

– All right then. Have a safe journey.

– Thank you.

De acolo, am plecat la ceilalţi vameşi. Ne-au cerut CMR-ul. ( CMR-ul e actul care însoţeşte marfa. În mod normal, e scris în limba ţării din care pleacă marfa. Al nostru nu făcea excepţie şi era în română.) S-au uitat toţi 4 la el şi ne-au întrebat:

– Do you speak english?

– Yes, răspund.

– What are these? şi îmi arată cu degetul spre scrisul de pe CMR.

– Earmuffs and gloves.

– Is this a joke? mă întreabă, aruncându-mi aceeaşi privire ca şi ăla de la paşapoarte.

– No!

– You’re tellin’ me that you came all the way from Romania with earmuffs and gloves 😐 ?

– We had two more stops in France, but yes. We came all that way just deliver earmuffs and gloves.

Şi se pun toţi vameşii pe-un râs isteric. După câteva minute bune şi lacrimi şterse cu mânecile, unul din ei ne spune:

– It’s protocol to search through your gloves 😆 . I hope you won’t mind that.

– Not at all. Please feel free to search anything you’d like.

Îi deschid uşile şi se pun toţi pe verificat. Unu deschidea cutii, altu căuta cu camere termale prin dubiţă ( WTF??? Cât de mare poate fi bena unei dubiţe? ) şi alţii doi s-or uitat pe sub maşină după pasageri clandestini. Încep să bombăn cu Roby despre ce explicaţii o să dăm la destinaţie, pt cutiile desfăcute. Al dracu englezoi, parcă ne-ar fi înţeles. Când au terminat de căutat, tipul îmi zice:

– According to the same protocol, I’ll seal your boxes with the customs stamp, so you won’t have any troubles when you deliver them.

– Thank you.

Şi când totul a fost gata, ne-am Cheers-uit, după care am urcat pe vapor. Treceam cu Norfolkline-ul. Imens vaporul ăla. Am lăsat maşina la nivelul 4b printre celelalte tiruri şi ne-am tirat repede la 6b, unde era rezervat pt „lorrie drivers”. Am profitat de ocazie şi am băgat şi câte un duş rapid, după care ne-am dus la restaurant. Ăsta era situat la prova vasului (o să vedeţi de ce contează acest aspect) şi era de tip bufet suedez. Îţi puneai în farfurie cât credeai că mânci şi ce vroiai să mânci şi plăteai când ajungeai cu tava la capăt. Având tichetul de „lorries”, am plătit pe ambele porţii 5 lire jumate!!! Asta în condiţiile în care eu mânc mult şi Roby de 5 ori mai mult ca mine 😀 . Aceleaşi porţii, pt cei cu turisme costau undeva la 30 de lire!

După ce ne-am ghiftuit bine, ne-am servit cu sucuri şi cafele pt că noi le primeam gratis, în baza aceluiaşi tichet. Ne-am aşezat pe canapelelea alea moi şi ne-am pus să ne uităm la filmul ce rula pe teleu. Numa’ bine, vaporul ieşea în larg iar marea era tare agitată. Şi pt cine nu cunoaşte cât de cât treaba cu bărcile pe mare agitată: Ele cu prova sparg valurile şi se ridică şi coboară întruna. La pupa, mişcarea pe verticală e mult mai mică. Aproape că n-o simţi. Atât i-o trebuit lu’ Roby. Odată-l văd că pune mâna la gură şi tule-o văru spre pupa 😆 . Am luat genţile cu bagaje pe umăr şi m-am dus în urma lui. Ies pe puntea de la pupa şi-l văd pe Roby al meu cum făcea „inspiră-expiră” cu ajutorul braţelor.

– Să nu-mi spui că ţi-e rău de mare 😆 ?

– Ba bine că nu…

A trebuit să stăm acolo până aproape de destinaţie. Bătea un vânt… mamă-mamă. Uitaţi-vă numa cât de umflată îmi era gluga.

( Beculeţele ce se văd în spate, sunt de la portul din Dunkerque) Am fumat multe ţigări de căciula p’acolo. Nu pt că simţeam nevoia, dar încercam să ne încălzim câta.

După două ore, ajungem în port la Dover. Ne dăm jos de pe ambarcaţiune şi din nou a trebuit să intrăm prin vamă. De maşină se apropie un tinerel cu zâmbetul pe buze.

– Cheers mate!

– Cheers!

– And what are you terrorists bringing to our beautiful country? Weapons of mass distruction? Drugs? zice ăsta, cu acelaşi zâmbet jovial pe buze. Era foarte bine dispus. Pesemne că o futut ceva, înainte să vină la lucru :mrgreen: .

– Sorry to dissapoint you, mate. We’ve brought only earmuffs and gloves.

– 😆 Okay. You’ve got me! I surrender! 😆 Can I see your CMR, please? mă întreabă pe-un ton puţin mai serios, dar la fel de zâmbitor.

– Yes, sure.

Şi Roby i le înmânează.

– Darn! I should’ve taken romanian classes in school 😆 . They would’ve come in handy now 😆 . What’s your cargo?

– Earmuffs and gloves.

– Aaaa… I thought you were joking too 😆 . May we have o look inside?

– Sure.

– It’s nothing personal, so you should know…

– I know. It’s protocol 😀 .

– Exactly.

După ce-o verificat două cutii şi o văzut că pe restul erau sigiliile vameşilor de pe malul francez, le-o sigilat şi ne-o spus:

– Don’t forget to drive on the left side of the road!

Şi am plecat din loc.

– Ce te-ai forţat tu să vorbeşti cu accent englez… Şi aici da’ şi dincolo, îmi spune Roby.

– Da’ cine-o zis că m-am forţat 😛 ?

Ieşim din port şi primul lucru de care ne-am lovit, a fost vara tipic englezească: ploioasă. În primul sens giratoriu, din obişnuinţă facem dreapta. Până să ne dăm seama de gafă, eram de mult ieşiţi din el.

– Pt motorway, au limitare de 60 mph. Asta ar fi cam suta la oră. Dacă mergem întruna, ajungem conform calculelor, în jur de ora 5 la destinaţie. Noi la cât trebuie să fim acolo?

– La nouă, ora locală, răspunde Roby.

Am urcat pe M20 şi am ţinut-o până aproape de Londra, unde am intrat pe M25, centura metropolei. De acolo aveam două variante:

– Cu M4 până’n Bristol şi de acolo să coborâm până în Warminster.

– Cu M3 şi dup’aia pe naţional o bucată bună de drum, până la destinaţie.

Înainte de a ne decide, am tras pe dreapta să dormim puţin. Eu, de duminică dimineaţa când m-a trezit Roby, dormisem cam două ore ş-un pic. Era marţi dimineaţa, ora 2. Condus o groază şi copilot la restul drumului. Se poate spune că eram rupt în gură de oboseală. Conform calculelor, de unde eram parcaţi, mai aveam de pedalat 3 ore. Prin urmare, am pus telefonul să sune la ora 5 şi nani.

– Scoală băăăă! zbiară Roby. Îi 7 şi 5 minute!

Nici dacă lua foc maşina nu tresăream în halul ăla. Am urcat pe autostradă şi arde-o văru. Am ales, forţaţi de împrejurări, ruta 2 pt că era cu aproximativ 50 de km mai scurtă. Noi, cu volanul în stânga, mergeam cu 180 pe banda a 4-a 😆 . Roby nu vedea nimic în oglinda din dreapta. Eu eram cel desemnat cu asigurarea depăşirilor.

– Goooo Spermy! era semnalul că se poate băga 😆  (@Oana: ai presimţit tu ceva 😛 ) .

La ora 8, locală, ieşeam de pe M3 şi intram pe naţional. Chinul de pe lume pt că toţi mergeau regulamentar 😐 . Era oarecum de înţeles pt că era o ceaţă de puteai s-o tai cu cuţitul. Şi cum naţionalul ăla o fost gândit de un om cu mai mult de un neuron, din 4 în patru kilometri, sensul de mers era pe două benzi şi alterna. Când unii, când alţii.

Undeva după Amesbury, mi se pare că zăresc ceva în ceaţă, pe partea dreaptă. Până să o gândesc, trebuia să intrăm iar în depăşire şi implicit să-mi reintru în atribuţii. Aşa că mi-am luat gândul de la năluca aia.

– Goooo Spermy!

În timp ce operam o depăşire, Ioana se trezeşte la viaţă:

–  Intraţi în următoarea intersecţie si părăsiţi-o cu dreapta.

Era clar că va urma un sens giratoriu. Ne luăm după ea, deşi harta mea zicea altceva. Ne-o băgat zăpăcita pe un drum de tractoare 😐 ( ce-i drept, asflatat). Am dat nas în nas cu o altă dubiţă şi o trebuit ăla să dea înapoi cu spatele ( o văzut că suntem străini) până la un refugiu. Loveam cu duba toate crengile pomiilor de pe margine. Dar, la ora 8:50 intram într-un sătuc.O început iar Ioana să piuie:

– Stânga… dreapta…dreapta… stânga şi apoi dreapta (aici ne-or trebuit 3 manevre ca să putem să intrăm).

Şi după stânga-dreapta, am mai mers 30 de metri şi o auzim pe zăpăcită:

– Aţi ajuns la destinaţie!

Eram pe-o străduţă îngustă, între două case, la vre-o 3 sau 4 km de Warminster. Ne holbăm pe CMR pt adresă: Orchard street, no. x. Mă uit la casa din dreapta: Orchard street, no. x-1. Îi zic la Roby:

– Stai că mă dau jos să mă uit.

Trec de casa de la numărul x-1 şi văd în dreapta un garaj, desupra căruia scria pe-un placaj numele firmei la care aveam noi livrarea. Ioana ne-a adus la marele fix. Îi fac semn la Roby să intre acolo ca să nu mai blocheze străduţa şi-i zic:

– Am ajuns, dar unde?! 😕

– Ia telefonu’ şi sună tu la firmă.

– Good morning!

– Mornin’! răspunde o voce a unei gagici.

– I have a delivery for you and I’m at your warehouse, but there’s nobody here.

– Delivery? What delivery? We’re not expecting one…

– Earmuffs and gloves.

– Oh, you’re the driver from Romania. Sorry. I didn’t knew what you were talking about. ( accentul meu englezesc o derutase 8) ). We weren’t expecting you so soon. I’ll send someone at the warehouse, immediatly.

– Thank you.

Am închis telefonul şi ne-am dat jos din maşină să fumăm o ţigară. Vreme câinescă. Vânt şi picura mărunt. Eram în acelaşi echipament care l-am avut şi pe vapor şi parcă îmi era mai frig. Ridic privirea din pământ şi mă uit la casa de peste drum. Dintr-o dată am început…

suspansul continuă… 😀

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Turul Europei (II)&8221;

  1. Bunul prieten D. zice:

    bre esti nebun clientii si montatorii s-or strans in jurul meu si ma pun sa citesc cu voce tare, apropo sa stii ca urasc treburile astea cu „va urma” :))

  2. Miştotică zice:

    Se pare că trilogia se va transforma în quadrilogie. Din păcate, azi a murit Agripina şi n-am nici un chef să scriu 😦

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s