Road trip to nowhere…and back


Am lipsit puţin din peisaj, iar dacă aveţi puţină răbdare, veţi afla de ce. Îmi cer scuze cititorilor mei fideli (voi, ăştia 4) pe această cale 😳 .

I-am tot promis Danei, aka FataDinPort, că o să-i fac o vizită. Şi după cum bine ştiţi (cel puţin, o parte din voi) am prostul obicei de a mă ţine de cuvânt. Joi după-masa, dau două, trei telefoane şi aflu de la Raimondo (un verişor) că Baci Petre merge la bucale. Perfect. Mai dau alte patru, cinci telefoane şi aflu şi cu ce mă întorc. Tată-miu îmi zice că vine el duminică dimineaţa în Bucureşti. Senzaţie, nu alta.

Mă duc la nouă jumate pe Lugojului, mă urc la Baci Petre în TIR şi arde-o văru’! Cam pe la Lugoj, simt ceva în neregulă cu picioarele mele. Când pun mâna pe ele, erau îngheţate. M-am pus în poziţie de semi-yoga (mi le-am pus sub cur) ca să le încălzesc. Sus la Coşeviţa, DPIR-u’ aştepta pe cineva. Jos la Ohaba (despre Ohabe, o să scriu într-o zi), la fel. „O pulă mai scapă ăsta” îmi zic. Ajungem la ieşire din Orăştie şi ne oprim pt pauza de 45 de minute. „Doamne ajută” îmi zic. Şi să vă explic de ce.

Aproape toate tirurile, au pe ele montate o staţie de emisie-recepţie. Asta de pe măgăruş (porecla unui căcat de Mercedes) era insuportabilă! Făcea în permanenţă un zgomot gen: „Cââââââhhhhhh-cââââââââhhhhh” 😡 . Îmi venea să-mi smulg părul din cap, în cele mai multe momente. Dacă eram eu la pupitru, de la Remetea zbura pe geam 👿 .

După 45 de minute de linişte (eh, nici chiar. A mai trecut un tren plus vreo 100 de maşini), se reporneşte staţia şi o luăm din loc. Îl iau pe Baci Petre la poveşti, la bancuri şi câteva minciuni şofereşti (le concurează pe alea pescăreşti), doar-doar mai dă şi el o pauză la staţia aia. Ete pula Mărioară. Nici măcar n-a redus volumul 😥 . Pe la Arpaşu de Jos, tragem într-un peco, unde ne întâlnim cu Raimo. Bem împreună câte o cafă, după care ne vedem de drum.

La ieşire din Şercaia, printre Bucegi şi Piatra Mare (ce dor mi-e de tine…) apare Portocaliu. Grăbit ca’ntotdeauna, să alunge întunericul. În spatele lui, Roşu începe să lumineze zona, prevestind venirea lui Galben, care avea să trezească lumea la viaţă. Povestea lor completă, o găsiţi aici.

Pe centura Braşovului, se anunţă ARR, cântaru’ şi poliţia în Petromu’ din Timişu de Jos. Pe acea porţiune (Braşov-Bucureşti) traficul fiind închis între 07:00-22:00, am tras pe dreapta într-o parcare. Trebuia să descărcăm doi paleţi în Predeal. Pân’ la urmă, or venit 4 băieţi cu o dubiţă în parcare şi am descărcat marfa în parcare. La un moment-dat, prin staţia aia cârâindă, se aude: „Colegii, ăştia or umplut benzinăria cu noi. Treceţi repede!” În secunda doi, Baci Petre o băgat în viteză şi duşi am fost. Ar fi vrut „căcaţii” să ne tragă pe dreapta, dar nu mai aveau unde. Trecem de ei, răsuflăm uşuraţi, dar la ieşire din Predeal, ne trage rutiera pe dreapta. „Nah, să-mi bag pula! Da’ omu’ ăsta are faţă înţelegătoare…” zice Baci Petre. Se dă jos la el, îi explică frumos că o avut descărcare în Predeal şi ne-o lăsat poliţaiu’ să plecăm. Nici bine nu ne-am şters sudorile de pe frunte, că la Comarnic, alt echipaj de rutieră ne trage pe dreapta. „Fain aşa, băgami-aş pula…” bombăne Baci Petre. Ăsta era cam tinerel şi cu nasu pe sus: Amendă 360 lei şi 6 puncte. „Ia să mă uit io puţin pe peveu” îmi zic. Când mă uit la adresă, era trecut locul naşterii.

– Bravo, bă! 😆

– Ce-i? mă’ntreabă Baci Petre

– Ăsta-i dobitoc rău. Ţi-o dat amendă, da peveu’i nul. 😆

– De ce?

– Păi dacă-i greşit, se anulează din oficiu. Şi ăsta în loc de adresă, ţi-o trecut locul naşterii 😆 . Depui contestaţie la tribunal şi ai scăpat de el.

Acuma sincer mă întreb: De unde pula calului, scot asemenea bolovani? Chiar nu-ţi trebe mai mult de două clase pt a fi poliţai?

De la Ploieşti, forţaţi de restricţia aia tâmpită, o trebuit să mergem pe MIROBOLANTUL DN1A! Ce-am văzut acolo… să mă ferească D-zeu! Gropi adânci de jumătate de metru în care localnicii, din milă, au băgat ditamai crengile pt a le semnaliza! Şi culmea tupeului, mai şi stăteau sticleţii la linia continuă. Păi cum pizda mă-sii să n-o calci, dacă ai în faţă ditamai hârtopul???  Pe noi nu ne-au oprit, dar erau 2 indivizi opriţi. Eu, în locul lor, îi luam la bătaie pe poliţişti pt nesimţire 👿 . Totuşi, DN1A, mi-a oferit şi momente de bucurie. De unde altundeva, mai aflam eu de Cocorăştii Colţ sau Postârnacu? 😆 Cum căcat, să numeşti astfel, nişte localitaţi? 😆

După două ore de la plecarea din Ploieşti, ajungem la Buftea. Oooo, daaaaaa! Nici n-am pierdut mult timp pt a parcurge 35 de kilometri 👿 . Să mă fută Irod cu pula lui cea lungă, dacă o să mă mai plâng vreodată de tronsonul Săcămaş-Margina ❗ Într-un târziu, ajungem la Bucureşti. După nişte indicaţii idioate, reuşim performanţa de a NU ajunge la locul de descărcare. Dăm o „românescă” ( pour les connaisseurs ) şi prin viu grai, am dat de locul ăla. Zăpada era până la genunchi. Nu o dată s-o împotmolit Baci Petre şi o trebuit să-l scot din rahat cu lopata.

Pe la orele cinsprezece, mă despart de Baci Petre, la autogara din Militari şi merg să mă întâlnesc cu Dana. După ce-am luat nişte bere, ne-am retras la domiciliul ei. Ca treaba să fie bine înţeleasă de la bun început, cum am intrat în apartament, mi-a dat papucii. Aici aveţi dovada concretă! Demn de notat: Ăia de lângă mine, e al naibii de rea. Mi-am ridicat pachetul, iar a doua zi, am tulit-o spre Tibi. Am mai depănat câteva amintiri şi cu el, iar luni dimineaţă, am plecat spre Crângaşi, unde mă aştepta Nicu (my ride back home).

– Zi-mi exact unde eşti, să vin acolo.

– Bă, io nu ştiu cum să-ţi explic, dar stai că ţi-l dau pe ăsta de pe moto, îmi răspunde Nicu.

„Ai de pula mea. O să primesc indicaţii de la un bucureştean. Să vezi tu acuma distracţie…” îmi zic.

– Deci, unde eşti matale?

– Am ieşit de la metrou, în Crângaşi.

– Buuuun. Deci, o iei uşor, paralel cu linia de tramvai către Lacul Morii. Unde se termină digul, faci drepata pe străduţă şi în capăt ne găseşti. O să vezi maşina coleguţului în poartă. Ca să fii sigur, întrebi şi matale de metrom şi-ţi zice lumea.

– Ok.

Pt prima dată în viaţă, primesc indicaţii concrete de la un bucureştean 😯 . Şi „o iau uşor” la pas către capătul digului. Pt  fi sigur că nu merg ampulea, intru în Lukoil şi întreb de Metrom.

– Da ticule, mergi bine. Faci dreapta pă prima străduţă şi’n capăt e metromu’.

– Mulţam fain.

Ajung în capătul străduţei şi iaca pula Stralis-ul. 😕 WTF? Îl sun din nou pe Nicu şi:

– Unde eşti bă?

– Tu eşti ăla care fuge pe dig?

– Crezi că-mi arde de jogging?

– Bă, io nu te văd.

– Dă-mi-l pe pulifrici ăla de pe moto.

– Imediat…

– Da ticule.

– Am ajuns în capătu’ străzii şi nici urmă de voi…

– Nu vezi maşina?

– Nu mai văd nimic. E o poartă de tablă şi e închisă.

– Trecuşi pe lângă parc?

– Am trecut de mult. Şi de parc şi de lukoil şi de ford şi de mec şi de petrom…

– Păi ce cauţi ticule încolo?

– 😯 Păi nu tu mi-ai spus: la capătul digului faci dreapta?

– Da ticule, da la capătu’ ăsta dinspre Crângaşi…

– Păi zi, în pizda mă-tii, unde începe digul, nu unde se termină. Sau să fi spus să vin printre dig şi parc, în căcat. M-ai pus să ocolesc tot lacul ăsta… 👿

Plec nervos înapoi, intru scurt în Lukoil:

– Dacă nu ştii exact, nu mă trimite ampulea. Zi că nu ştii şi gata! Pula mea… 👿 îi zic la boul ăla din spatele tejghelei şi plec înjurând de toţi sfinţii şi arhanghelii ce-mi treceau prin minte. Ajung într-un târziu unde trebuia, mă urc la Nicu în maşină şi îi zic:

– Unde trebuie să ajungi?

– La Pepsi, la Chiajna.

– Hai să plecăm de aici.

Dă ăsta să iasă din curte cu stânga. „Înainte” îi zic. „Te ghidez eu spre A1”. Am mers pe interzis la greu. Contructorilor->Iuliu Maniu şi în 15 minute am ajuns pe A1.

– Boierie pe aici. Pe unde am venit eu, am făcut o oră jumate din Chiajna.

– Dacă te iei după GPS…

Ajungem la Pepsi, iar gagica (era simpatică) de la poartă  îmi zice:

– Dumneata, ca însoţitor, trebuie să rămâi afară.

– Mă ţii la tine’n birou? îi zic, pe-un ton dornic…

– Nu am voie.

– Atunci nici eu n-am voie să stau în frig. Sfatului doctorului… 😆

După 3 ore de frecat pisicu’ prin cabină, ne bagă la încărcat. Încărcăm pt Făgăraş şi ne luăm zborul. La poartă, gagica deschide uşa din dreapta (de la mine) să vadă dacă n-am luat ceva marfă „suplimentară”. Fiind grăbită, mă calcă uşor pe picior şi spune:

– Auuuu… scuze… m-am urcat călare pe tine.

– De mă călăreai, zău că nu mă supăram.

O început să râdă şi o coborât, pe jumătate roşie la faţă. Ne-o dat actele ştampilate şi am plecat. Ajunşi la Otopeni, ne-am oprit pt aceeaşi resctricţie tâmpită. Ne-am decis să facem pauza de 9 ore, dacă tot aşteptam ora 22. Şi printr-un miracol, la Nicu al meu îi vine ideea de a băga nişte muzică. Intenţia a fost demnă de toate aplauzele, dar aveam totuşi o problemă. El ascultă manele 😡 .  Şi uite aşa, am aflat eu că:

„Pe la spate vor fetele toate”

„Când plouă, este ninsoare”

„Mă prefac că’s beat să râdă duşmanii mei”

„Am lacrimi de diamant”

„4 nopţi şi 4 zile, scot untu’ din tine”

„La valoarea mea îmi cumpăr duşmanii cu tot cu casă”

„Sunt bazat pe şmecherie”

„Fac prăpăd cu şatra mea”

Şi multe altele. Pân’ la Biled, alt gen muzical n-am mai pupat 😥 .

La două noaptea, o luăm şi noi din loc spre Făgăraş. La intrare în Ploieşti, eu zic dreapta, el nu. Biiine. Ne trezim la dracu’n praznic, într-o bifurcatie fără indicator. Îl scot la liman (a se citi: Metro) şi ne vedem mai departe de drum.Ajungem la Timişu de Jos, iar prin negură se vedea palid Piatra Mare. Mă loveşte un mic val de melancolie (am io motivele mele 😛 ) şi scot un oftat lung, din adâncurile călcâielor. „Ce dor mi-e de tine…” îmi şoptesc.

Aproape de intrarea în Braşov, ăsta face dreapta spre Săcele. Eu îi recomand o „românescă”, el nu şi nu. Biiine. Ieşim din Săcele şi îşi dă seama că am avut din nou dreptate. Se chinuie să’ntoarcă şi mergem pe unde am zis eu. Când am ajuns la acelaşi sat Şercaia, mă uit în oglindă. Acelaşi Portocaliu, acelaşi Roşu şi acelaşi Galben, îşi îndeplineau sarcinile de dimineaţă.

La Făgăraş, am descărcat şi ne-am pornit către Sebeş (Alba). Acolo, am tras într-o parcare unde ne-am ghiftuit burţile, înainte de a merge la încărcat. Am avut puţin noroc şi în 20 de minute de la sosire, eram deja încărcaţi. Fericiţi, ne-am luat tălpăşiţa către casă, în ritmuri de manele 😡 . Pe la Făget, am mai făcut o pauză, forţaţi de cântar şi Poliţie, care ne aşteptau cu drag la Ana Lugojana (ce amintiri frumoase am şi de acolo…). Intrăm în Lugoj, pe centura aia de piatră cubică. Parcă eram într-o căruţă cu roţi de lemn. Când am dat din nou de asfalt, am început să resimt nişte dureri la rinichi, dar nu mă plâng :mrgreen: . Între Lugoj şi Tm, colegii se înjurau mai ceva ca la uşa cortului:

„În morţii mă-tii de bou? Aşa se depăşeşte mă căcatule? Tu vrei să mă omori? Luaţi-aş morţii şi răniţii în pulă, de gunoi…” se auzea din 3 în 3 minute prin staţie. La intrare în Tm, simţeam cum fierbe sângele în mine. Mai aveam puţin şi eram ACASĂ. Ajungem în Torontal, stânga şi…Dudeştii Noi, Becicherecu Mic şiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii am ajuns. Am mers cu Nicu până la garaj, unde era şi tată-miu . El pleca la Grazwein. Ne-am salutat, i-am urat „drumuri bune să ai, colegu” 😆 şi am plecat acasă.

Ajuns acasă, m-a lovit o dilemă cruntă. Când a fost mai bine? La dus cu „Câââââââââââââââhhhhhhhhhhhh” sau la întors cu „valoarea mea”? Totuşi, înclin spre dus…

V-am ţucat dragilor!

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Road trip to nowhere…and back&8221;

  1. Welcome back Miștotică! Văd că ai chef de scris, nu glumă. Ce să zic, mi-a plăcut călătoria istorisită, dar papuceii roz, m-au impresionat pur și simplu. Perfecți pentru tine, dacă mai aveau și 2 urechiușe era și mai bine 🙂 😛

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s