Footbal day…la tribună


Am ajuns pe la 10 dimineaţa acasă. Rupt în gură de somn, m-am pus să dorm. După doar două ore de somn, mă trezesc. Aş mai fi dormit dar nu puteam. Aşteptam cu nerăbdare meciul. Am început să mă învârt prin casă ca un bezmetic. Deschideam toate dulapurile, fără să caut ceva anume. Ieşeam din 5 în 5 minute pe stradă să văd ceva, nu ştiu ce. Din stradă, mergeam până în fundul grădinii să mă uit să văd ce-i pe acolo. Parcă aş fi băut 30 de red bull-uri…

Şi, dintr-o dată, observ ceva. Ceva lipseşte din curte. Dar ce? Dintr-o dată, mă cuprinde un val de tristeţe. Unde-i Chilăr??? Am scotocit tot podul, toată curtea din faţă, fiecare centimetru pătrat din curtea din spate şi nici urmă de el. 😥 Am intrat repede în casă şi am întrebat-o pe mam’mea dacă l-a văzut zilele trecute. Răspunsul a fost negativ. Cică de luni dimineaţa nu l-a mai văzut. 😥 Şi de miercuri nu a mai apărut pe acasă. 😦

Şi iată că dintr-o dată se face ora 6 jumate seara. Mă urc în buburuză cu mam’mea şi merg la meci. Ajung pe la 7 şi un sfert în faţa porţii de la stadion. Mă simţeam oarecum ciudat. Am mai fost la tribună de vreo 3 ori acum 2 sezoane, dar parcă nu era senzaţia asta ampulea. În fine, intru, merg să-mi caut locul (pt prima dată în viaţă caut locul de pe bilet la stadion!) O trimit pe mam’mea spre locuri şi mă duc să iau două sucuri. În timp ce urcam scările mă uitam la „vecini”. „Să mă ferească D-zeu” mi-am zis în gând. Numai ţărani cu trompete 😐 . Îmi venea să nu mă mai întorc. Să o iau la sănătoasa spre o peluză, chiar şi sud, numai acolo să nu stau 😥 . Mă întorc lângă mam’mea, şi mă aşez. Chiar în clipa aceea, un dobitoc din spate suflă’n trompetă. Dacă nu era mam’mea cu mine, îi băgam trompeta pe gât la mortăciune 👿 ‘tu-i gâţii mamii lui 👿 După ce şi-au revenit cât de cât urechile mele, începe simfonia pocniturilor de coji de seminţe 😐 😕 👿

Mă uit la mam’mea şi îi zic: „Ce dracu’ caut eu aici la tribună?” În vocea mea, se simţea parfumul acru al disperarii 😥 Mam’mea, neştiind cât sufăr, zice:

„Las’ că nu-i aşa gălăgie ca la galerie…” 😐 Îmi venea să o întreb: „Are you for real??? ” 😕 Şi totuşi, tac şi înghit. Dobitocul ăla din spate sufla’n trompetă din 2 în 2 minute. Era la fel de enervant ca boul ăla de pe autocar când am mers la dinamo în primăvară. Ăla cu „Cine nu sare…” (ferice de cei care nu-l ştiu) La un moment dat, nu am mai rezistat şi întorcându-mă îi spun pe un ton oarecum ferm:

„Mă vezi că o fut pe mă-ta la cap?”

” 😕 ” zise faţa tipului

„Tu de ce o fuţi pe mama la cap cu trompeta ta? Mai e o oră până începe meciul. Păstrează-ţi energia pt atunci!” Mam’mea îmi zice:

„Lasă omul să se manifeste că de aia o venit la stadion” Vreo doi sau trei din faţă au însă îi taie vorba şuşotind „Aşa, că deja era enervant” , „Trebuia să-i zică naibii careva să termine odată şi odată…”

De goarnă am scăpat. Simfonia seminţelor…ei bine, pe asta a trebuit să o ascult. Îmi plăcea la fel de mult ca un concert de 10 ore cu manele, la care boxele sunt date la maxim, iar soliştii să aibe vocea lui Fran (dădaca aia din sitcomul ăla de căcat…) Dar am reuşit. Intră echipele pe teren…lumea se ridică în picioare. Se ridică o mare de fulare şi steaguri alb-violete. Peisajul se schimbă dintr-o dată. Sunetul, se transformă. Dintr-un calvar, totul devine un paradis. Unul alb-violet. 3,2,1 şi se ridică foliile. Coregrafia sudului. Se văd catedrala, domul şi crucea albă de pe scutul violet. Tot stadionul începe să cânte.

Începe şi meciul. Ucrainenii parcă nu forţează. Nu vor să atace cu 11 oameni şi să ia gol la primul contra-atac. Centrările toate porneau din faţa lui Artiom. „Ăsta-i nebun!!! Blochează, în pizda mă-tii, şi tu, măcar o centrare…” zbier eu. Dar, centrările care plecau de lângă el, erau mereu respinse de MAG-NI-FI-CUL NIBOMBE, care a făcut meciul vieţii miercuri seara. O singură dată nu a ajuns la minge în tot meciul. Dar atunci a sărit la cap cu omul lui Ciso…Avea dezavantajul poziţiei iniţiale. La mingile pe jos, el avea curajul unui nebun (simpatic) să îi dribleze pe atacanţii brazilieni ai Şaktiorului. Bonfim…Bonfim a făcut un meci mare, spre deosebire de cel de la Doneţc unde s-a lăsat împins la primul gol (am urmărit de ţ-şpe ori faza. A fost fault în atac, indiscutabil. Amplasamentul prost al arbitrului la acea fază a făcut ca scorul să devină 1-1). Bourceanu a fost pe tot terenul. Când pe stânga, când pe dreapta, când pe mijloc. Vedeam doar o chelie ce „ara” terenul de joc. „Uite-l cum vine! Ca taifunul” îi ziceam la mam’mea. Bucur şi Parks i-au hărţuit pe fundaşii Şaktiorului, oferind un moment de respiro liniei noastre de fund.

Vine pauza. Am cântat de nebun, toată repriza, în mijlocul tribunei, mai mereu de unul singur. Rare au fost momentele în care eram acompaniat de restul tribunei. Merg la toaletă. S-au băgat 500.000 de euro în stadion în ultima lună, dar becuri la toalete tot nu s-au pus. Când ieşeam de acolo, toţi eram pişaţi de alţii pe papuci. Mai trist pt cei care au venit în şlapi/sandale la meci 😀  Începe mitanul secund si ai noştrii îi ţin departe de careu pe „luceşti”. În momentele grele, stadionul împingea echipa de la spate. Tot stadionul cânta. Absolut tot. Chiar şi la tribuna zero. Şi nu o dată! Ci la fiecare fază grea. Lumea începea să creadă în calificare. Simţeam cu toţii că se poate. La nord apar mesaje: MUIE la toţi mafioţii din fotbalul românesc, inclusiv „il luce”.  Două parade Pantilimon, o incursiune Gigel, una Winston şiiiiii Fluier final. „Il Zingaro” pleacă amărât spre vestiare. Înainte de meci, la conferinţă spunea că nici nu se gândeşte să nu se califice mai departe „Ce? Vreţi să mă vedeţi la spital la sfârşitul jocului?” Nu s-a ţinut de promisiune…dar vrea să-l credem pe cuvânt că el nu i-a retrogradat pe Poli în ’88. Nea Zingaro (nu folosesc apelativul de ţigan că voi fi catalogat drept xenofob), ziua în care tu o să crapi, o să vărs o lacrimă de crocodil pt tine… Pe teren jucătorii şi antrenorii se îmbrăţişează. În tribune, lumea e în delir. La oficială, o burtă mare iese pe geam, împreună cu două mâini aplaudând. Ştiţi şi voi cine era. Pt mine, totul era un vis. Încă e! Eu de miercuri seara sunt într-o stare continuă de euforie maximă. Nimic nu mi-a stricat această stare (şi s-au întâmplat multe căcaturi de atunci). Sper doar ca jucătorii să fie mai puţin entuziasmaţi ca mine după acest meci, pt că mâine au un meci greu la Iaşington. Forza Viola!

PS: Cântaţi cu toţii!!! 👿

Bănăţeanul un’ se duce

Îi dă muie la „il luce”

Bănăţeanul un’ se duce

Îi dă muie la „il luce”

ale-ale-ale-ale-ale-ooooo  :mrgreen:

Anunțuri

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s