Ea…Ea e!


În ultimele 3 zile am alergat foarte mult pentru foarte puţin. Înscrierea mea la facultate a fost de 10 ori mai dificilă decât trebuia. În principiu, treaba era simplă: Merg pe la Hidro, îmi iau diploma de bac şi foaia matricolă pt o oră să le fac nişte copii legalizate şi ţuşti ‘napoi cu ele. Luni m-am dus pe la Hidro. Secretara numai ce plecase acasă. „Ate ete Şimone. Las că o rezolvi mâine.” revin marţi dimineaţa. Înghesuială mare pe scări, prin săli de curs, holuri. Erau anii 4 şi 5 la interviul pt Master. Ajung cu chui cu vai la uşa secretarei şi după un ciocănit scurt, dar ferm, intru.

„Săââ’na. Am şi eu o rugăminte la dvs.”

„Şimon, tu eşti?” (aveam ochelarii de soare pe bârnău)

„Da. Am venit să vă rog să-mi eliberaţi pt câteva ore diploma de bac şi foaia matricolă de la dosar. Vreau să merg la o a doua facultate”

„Ţi-o eliberez, dar de tot. Nu vi se mai prelungeşte extensia”

😐 😐 😐 WHAT??? CUM? UNDE? DE CE?????????????????

„Aşa ni s-a comunicat de la rectorat. Îţi fac o listă cu ce trebuie să-mi aduci înainte de a-ţi elibera dosarul”

Încă debusolat, iau listă şi mă uit pe ea:

„Biblioteca…Asta unde-i? (întrebare firească pt orice student de la Politehnică) …Aha…Mulţumesc” am zis cu jumătate de gură şi am plecat la vânătoarea de ştampile. Revin după două ore, cu toate ştampilele şi semnăturile posibile din Politehnică, îmi iau dosarul şi evident: Foaia matricolă de la dosar e copie. Originalul e acasă. Măcar scot diploma de bac în original. Nu-i nimic. Mai vin şi mâine.

Aseară, fiind foarte dezamăgit, m-am pus să joc puţin Darts pt a mă relaxa şi a gândi puţin situaţia în care mă aflu. M-a mâncat în cur să mă gândesc la Hidro şi la anii petrecuţi acolo. Totul se şterge cu buretele…Dintr-o dată, început inima să-mi bată aşa tare şi aşa repede încât am picat din picioare de durere. Eram întins pe covor şi paralizat. Nu mai puteam să respir, nu puteam să mă mai mişc, iar cele câteva secunde cât a durat acest atac de cord, mi-au părut mai lungi ca 5 ore.  Am tras o sperietură…Trebuie să o las mai uşor cu cafeaua…

Azi, mă trezesc de dimineaţă, beau un ceai (no more coffe!) şi plec spre Tm. Tot drumul l-am parcurs din instinct (foarte mulţi oameni mi-au spus că păţesc asta). M-am trezit pe Torontalului, fără să ştiu dacă am depăşit pe cineva sau nu (sunt totuşi 28 de km). Gândul meu era numai la păţania de aseară. Merg direct la Drept să văd ce acte-mi trebuiesc legalizate. De acolo, la Petrom, las maşina în parcare (n-o mai las pe străduţe că iar iau amendă de la primărie pt tel-park 😀 ), scot bani din bancomat şi merg la primul birou notarial pe care-l văd. Intru în birou şi-mi aranjez copiile xerox pt legalizare. În spatele meu intră cineva şi se aude o voce:

„Nu vă supăraţi, durează mult legalizarea diplomei de bac şi a foii matricole?”

„EA…EA E! Sunt sigur! Să mă întorc să o văd? Oare mă mai recunoaşte? S-a schimbat? Aş mai recunoaşte-o pe stradă dacă aş vedea-o? Să o întreb ceva? Sau să nu zic nimic?” Un milion de gânduri asemănătoare mi-au mai trecut prin cap într-o fracţiune de secundă. Mă întorc şi o văd. Inima a început să bată aşa tare…Aceeaşi ochi, aceeaşi privire. Nu-mi venea să cred. Era chiar EA. Eli

De când mă ştiu, am iubit doar 2 persoane. Pe Eli şi pe Feli. Restul au fost aşa…la trecerea timpului. Feli e cât de cât recentă şi e de înţeles că un rendez-vous cu ea mi-ar face inima să-mi tresară. Dar Eli…pe ea am iubit-o când eram cât un chiştoc de ţigară (poate chiar mai mic). Nu am mai văzut-o de foarte mulţi ani. Pe puţin 10 ani să tot fie…Ultima dată când am văzut-o , plecam de la şcoală cu walkman-ul pe langoşi, ascultând Goo Goo Dolls – Iris…Era fresh piesa pe vremea aia…

„Nu te supăra, te ştiu de undeva?” mai fac şi pe prostul puţin…

Se uită lung la mine…

„Mircea?!…”

„Ceau Eli”

La care baba (notarul):

„Pupă băiatul, dacă nu v-ati mai văzut de mult! ” :)) Baba Cupidon :)) Se credea Mircea Radu 2… :))

Şi, ca teleghidat, o intreb:

„La ce facultă mergi?”

„Drept” îmi răspunde.

„Ce secţie?” cu ochii mari cât două cepe…

„Drept. Tu?”

„Tot acolo dar la Administraţie publică.”

„Dacă mă aştepţi să fac şi poze, mergem împreună” îmi zice ea.

„Doar n-oi fi prost să merg singur, când te reîntâlnesc după atâţia ani” îmi zic în gând. „Ok” îi răspund. Au urmat câteva ore de amintiri şi poveşti (evident, eu am vorbit 90% din timp). Nici nu am simţit cum a zburat timpul. Ne-am trezit că eram gata cu statul la coadă la depus dosare, aveam plătite taxele de înscriere la facultate şi am ieşit pe uşa facultăţii. M-am oferit să o duc acasă (era foarte obosită, a lucrat de la 10 seara până la 9 dimineaţa) cu un ton oarecum impreativ 😀 .

„Tot acolo?” o întreb

„Da”

Şi am plecat. Câteva cuvinte eu, câteva ea şi eram la destinaţie. Am făcut schimb de numere de telefon şi am plecat cu un nod în gât. Cea mai bună zi din acest an pt mine. Va fi foarte greu ca alta să-i ia locul…

AAaaa Da. Sunt student din nou. Era să uit 😀

Anunțuri

Un gând despre &8222;Ea…Ea e!&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s