Întâlnire de gradul 3 cu Pingilică.


În fiecare an, duc un adevărat război (americanii’s de vină, futu-i în gură să-i fut) cu gândacii de colorado. Primele bătălii din an sunt mereu câştigate de mine. Prin iunie văd cum încep să pierd războiul. Şi cam prin mijlocul lui iulie, mă declar învins. E un ciclu. Ieri, am dat ultima bătălie cu mareşalul Colorado al 5-lea (e a 5 generaţie anu’ ăsta). Deşi eram deja învins, am zis să-i mai dau o lovitură sub centură, decimându-i armata de ronţăitoare. Înarmat cu un vermurel (de 8 litri) plin ochi cu mospilan, mă duc să stropesc cartofii. Nu prea mai aveam ce să stropesc. Erau mâncate şi beţele, nu numai frunzele.

Şi cum mă învârteam eu p’acolo după zburătorii mei, dau nas în nas cu Pingilică. Eu am 3 animale de companie: Olteanu’ (Oltu’ sau Alutus, depinde de cum îmi vine să-i spun), Hans(Hanţi îl alint) şi Pingilică.

Olteanu’: câinele meu; îl am de la Vâlcea de când avea doar câteva săptămâni, de acolo şi numele.

Hanţi: pisoiul meu, rămas moştenire de la Ţiţu-miţu (decedată prin februarie)

Ăştia doi îs oficiali. Îi ştiu toţi de-ai casei.

Pingilică: Ăsta e off records. Aproximativ 70 cm, gri închis spre negru, subţirel la talie şi puţin cam sâsâit. Aţi ghicit. E şarpele casei. Dacă află mama de el (suferă de ofiofobie), unu’ dintre ei trebuie să-şi facă mutaţia. Sau mă dezmoşteneşte pe mine 😀

Pe Pingilică l-am întâlnit prima dată acum vreo 3 luni. L-am văzut intrând sub garaj, speriat fiind de mine. A doua oară acu’ două luni. Veneam de la Mihai şi l-am văzut cum a trecut pe trotuar, prin gardul de sârmă, direct în grădină (o fi fost pe la cruve că era ora 23). Dar niciodată nu ne-am întâlnit tete-a-tete. Azi, când să pun piciorul pe pământ, îl aud: „sss”. Atent, retrag piciorul şi îl văd. Era cam la 30 de ţanti de unde vroiam să pun eu laba jos. Mă aplec puţin, şi mă uit direct la el în ochi. Eram intrigat. De ce nu fuge de mine? De ce nu atacă? De ce stă încolăcit şi nu schiţează nici un gest? Stăteam la 1 metru unul de altul. „La 33 de grade, îl cred şi eu că stă puţin la umbră să se răcorească” îmi zic. Mă întorc şi-mi văd de bătălia mea cu amiralul. După aproximativ 15 minute, termin „ultima şarjă” şi merg să văd dacă Pingilică mai e prin zonă. Stătea nemişcat în acelaşi loc. „Hai să fac o faptă bună” zic eu în sinea mea şi mă duc în curte, spăl vermurelul, pun apă rece de la robinet în el şi mă duc la Pingilică. Fac puţină presiune, îmi rezerv o distanţă de vreo 2 metri de el (poate nu-i place apa şi sare să mă muşte pt că-l deranjez) şi îl ud puţin. Al dracu’ Pingilică, parcă a început să zâmbească :)) . Am dat o fugă până în casă să iau aparatul să-l pozez. Din păcate, era plecat la întoarcere. 😦 Promit să-i fac totuşi o poză, cu proxima ocazie cu care ne întâlnim. De acuma voi intra de fiecare dată în grădină cu aparatul foto la gât 😀 .

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Întâlnire de gradul 3 cu Pingilică.&8221;

Dă-ţi şi tu cu părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s